Femeia de online

Sunt două extreme mari și late, când femeile creează online: ori vorbesc despre nimicuri casnice și ale vieții personale (doar foarte rar despre profunzimile vieții lor și despre crezurile lor) ori își aruncă întreaga existență într-o lume tenebroasă sau erotizată la maximum.

Adică ba cu făcutul mâncării, ba cu artă macabră și mai niciodată cu lucruri adânc și calm reflectate.

Aș putea da exemple, dar mă rețin…

Puteți observa de unii singuri acest lucru.

De ce procedează astfel? Pentru că nu au încredere în ele însele și pentru că au preconcepția că nu sunt profunde, că nu sunt interesante, că nu sunt captivante dacă vorbesc despre ceea ce simt și trăiesc ele însele, fără să cadă într-o rutină studiată, în care să ne prezinte, ca la grădiniță, ce au făcut într-o zi.

Se minimalizează sau evadează în lumi utopice pentru că nu au persoane lângă ele (și, cel mai adesea, bărbați) care să le înțeleagă, să le aprecieze și să le susțină forța creatoare și opiniile.

Imaginea decupată și lipsa de față a mulțimii

Din tot concertul șters al sataniștilor de la AC/DC  am reținut doar figura puhavă a solistului…cu două coarne în cap. Ea a și fost, de altfel, indusă publicului televizual cu obstinație. În rest: poluare fonică…

Însă, după cum nu există de 3 ori femeie, ci conceptul ca atare e doar o iluzorie strategie de redefinire a imaginii femeii, nici trupa la care facem referire nu e mama drăcismului sau imaginea Satanei pe pământ, ci doar una dintre multiplele soluții de marketing, în care dracul și sexul, alcoolul și drogurile se vând la pachet.

Și satanismul din muzica rock nu e cel religios (de care mulți se tem și pe care noi îl discutăm din punct de vedere teologic), ci cel ideologic, satanismul postmodern, care e o marcă vandabilă și atâta tot.

Pentru noi, ortodocșii, dracii sunt ființe reale, spirituale, căzute din har și care ne provoacă numai neplăceri în viața noastră ascetică. Adică sunt ființe pe care le luăm în serios, pentru că ele, în primul rând, ne vizează la modul foarte serios.

Satanismul postmodern însă nu vizează neapărat ființe reale, ci el vinde o imagine mitologizată a demoniacului sau inventează continuu noi fațete ale sale, fără ca să bată mare monedă pe apropierea dintre imagine și realitate sau e indiferent față de această alăturare.

Adică satanismul postmodern e un film SF care se vinde și nu, neapărat, o narațiune despre o realitate satanică, cea pe care noi o interpretăm din punct de vedere teologic.

Și modul în care satanismul postmodern pune problema răului sau a răzbunării, fără doar și poate, duce la aceeași relativizare a demoniacului, ca și suprasolicitarea lui, pentru că prea multul satanism provoacă aversiune, ca orice mâncare în exces.

Imaginea solistului…cu degetele încornorate e o imagine decupată.

Ea face parte din colecția: femeia sexy, criminalul morbid, omul de afaceri respectabil, tânărul teribilist etc.

Posterul nu te face să te întâlnești cu omul ci cu o ipostază a lui retușată.

Dacă confuzi omul cu imaginea lui, care în lumea modei, a muzicii, a politicii, a filmului e transformată în industrie, iei plasă în stil mare.

Pentru că Madonna de pe scenă sau Madonna din poster nu are mai nimic cu Madonna de-acasă, cu ce e ea fără poză.

Și fotografiile nedorite ale vedetelor, pe care le găsim la nivel online, pentru care paparazzi se dau peste cap ca să le obțină ne arată din plin acest lucru: și ei sunt oameni normali dincolo de afiș, de poster, de campania publicitară.

Însă care e substratul spectacolului, al acestei întregi parade de costume, lumini, farduri, țipete, propuneri de sine?  Faima și banii, banii și faima: două elemente foarte perisabile și foarte toride în același timp.

Și pe Antena 3 și pe Realitatea TV, aseară, era câte o discuție politică pentru a treia cale. Și, fără sunet, în panoul de imagine, vedeam ba scena concertului, ba mulțimea, de sus, de foarte sus…

Erau mulți…

Între cei de aseară a fost și Cristian Preda, care nu găsește că e „o soluție bună” ora de Religie în școală, dar a fost membru VIP al mulțimii stârnite de AC/DC.

Ceilalți însă cine sunt?

Mulțimea nu are față. Anonimi sau cunoscuți, cu toții devenim anonimi când e vorba de o masă de oameni.

Protestele care vor fi săptămâna asta la București vor face să se audă, iarăși, masa de oameni…și nu oamenii. E foarte greu însă să ții în frâu masa de oameni, care, prin contagiune, poate să se simtă nevoită…să spargă, să incendieze, să sară la bătaie.

Însă nici imaginea decupată, stilizată, revopsită, fardată nu e omul, nici mulțimea de oameni nu se comportă la fel acasă, ca la miting sau în tribune sau ca la concert. Acasă, cel mai adesea, omul postmodern e singur și plictisit de sine, pentru că nu mai își găsește fericirea în lăuntrul lui, în virtuți care să îl împlinească, ci aiurea, pe străzi, în parcuri, în gări, în munți…

Ce vă propun? Să nu credeți în imaginile care nu fac nimic și să nu preferați să fiți o imagine falsă pentru alții. Mi-aș dori ca dv. să nu fiți unii dintre cei mulți, care fugiți de propria dv. umbră, ci să fiți niște persoane care să atrageți, în mod real și cu putere dumnezeiască, pe ceilalți, pentru că realmente faceți ceva atrăgător, care  îi umple de har pe oameni.

Soluția de salvare, pe termen scurt și lung, a societății umane e înduhovnicirea ei. Restul e praf…și zgomot.

Culori pictate (1)

Reprezintă însemnări despre culorile picturale, probabil din perioada 1998-1999. Pe foile cu pricina și pe plicul unde le-am găsit îndosariate nu am găsit nicio dată.

*

Elementele care definesc culoarea: tenta (culoarea ca atare), saturația (gradul de puritate al culorii) și valoarea (gradul de luminozitate al culorii).

*

Culori deschise: galben, oranj…

Culori închise: violet, albastru-violet…

*

Amestecul cromatic = amestecul fizic al culorilor.

El se poate face între:

1. nonculori: alb + negru = griurile decolorate (depinde cantitatea și calitatea substanței culorilor)

2 culori: roșu + albastru, galben + verde, roșu + oranj, albastru + violet.

3 culori și nonculori: galben + negru, roșu + alb, albastru + alb, verde + alb, oranj + negru, violet + alb și din aceste amestecuri rezultă griurile colorate, închise sau deschise la culoare. Nuanțele cromatice.

*

Din punct de vedere pictural amestecul cromatic ne ajută să redăm umbrele și luminile într-o pictură, efectele de spațialitate, contrastele valorice ale culorilor, anumite expresivități plastice.

*

Acromatismul reprezintă lipsa culorii și polii lui sunt albul și negrul. Tabla de șah, în alb și negru, reprezintă contrastul maxim din punct de vedere coloristic.

*

Griurile neutre se obțin din amestecul albului cu negrul din ce în ce mai mult sau a negrului cu alb din ce în ce mai mult. Ne oprim la griul de care avem nevoie prin diluarea cu alb a negrului sau prin îngroșarea cu negru a albului.

*

Victor Vasarely a fost cel care a vorbit despre efectul Gotha sau despre negrul-alb. Astfel el a estompat legătura dintre alb și negru cu griuri colorate, creând efectul de mișcare al obiectelor pictate sau op-art-ul = arta optică.

*

Scara valorilor coloristice = succesiunea ordonată a unor trepte valorice de griuri.

A se vedea modul în care se formează, la nivel online, culorile și griurile.

*

În arta picturală albul și negrul sunt adjuvanți în acțiunea de amestecare a culorilor.

Rolul adjuvanților:

1. închid și deschid culorile;

2. redau umbrele și luminile;

3. redau atmosfera;

4. redau volumul obiectelor.

*

Modelarea culorilor: trecerea lentă de la lumină spre umbră.

*

Culorile complementare = se formează din amestecul unei culori prime cu una binară de gradul I.

Ex: roșu + verde; galben + violet; albastru+ oranj.

*

Griul perfect e cel din mijlocul scării coloristice.

*

Tonurile rupte sunt obținute din griul format din două culori complementare.

Ex: galbenul se rupe treptat, până la griul perfect, din cauza amestecării lui cu din ce în ce mai mult violet.

*

Griurile colorate rezultă din amestecul culorilor complementare cu albul. Poate fi folosit și negrul în această compoziție dar în cantități foarte mici.

Ele se obțin din roșu + verde + alb și foarte puțin negru.

*

Culoarea se rabate /se pliază atunci când este amestecată cu negru și se degradează când se amestecă cu alb.

*

Tonurile stinse cu negru și albul aproape absent din cadrul unui tablou transmite privitorului o stare de tristețe.

*

Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia bisericească (8)

Despre ierarhia bisericească (cap. V: II; III, 1-8)

Lectură și comentariu, audio, 53. 47 minute.

Intrați aici.

Textul lecturat aici e cf. A celui între Sfinți, Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia bisericească, în Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, col. Cărților de seamă, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanța Costea, Ed. Paideia, București, 1996, p. 92-94.