Imaginea decupată și lipsa de față a mulțimii

Din tot concertul șters al sataniștilor de la AC/DC  am reținut doar figura puhavă a solistului…cu două coarne în cap. Ea a și fost, de altfel, indusă publicului televizual cu obstinație. În rest: poluare fonică…

Însă, după cum nu există de 3 ori femeie, ci conceptul ca atare e doar o iluzorie strategie de redefinire a imaginii femeii, nici trupa la care facem referire nu e mama drăcismului sau imaginea Satanei pe pământ, ci doar una dintre multiplele soluții de marketing, în care dracul și sexul, alcoolul și drogurile se vând la pachet.

Și satanismul din muzica rock nu e cel religios (de care mulți se tem și pe care noi îl discutăm din punct de vedere teologic), ci cel ideologic, satanismul postmodern, care e o marcă vandabilă și atâta tot.

Pentru noi, ortodocșii, dracii sunt ființe reale, spirituale, căzute din har și care ne provoacă numai neplăceri în viața noastră ascetică. Adică sunt ființe pe care le luăm în serios, pentru că ele, în primul rând, ne vizează la modul foarte serios.

Satanismul postmodern însă nu vizează neapărat ființe reale, ci el vinde o imagine mitologizată a demoniacului sau inventează continuu noi fațete ale sale, fără ca să bată mare monedă pe apropierea dintre imagine și realitate sau e indiferent față de această alăturare.

Adică satanismul postmodern e un film SF care se vinde și nu, neapărat, o narațiune despre o realitate satanică, cea pe care noi o interpretăm din punct de vedere teologic.

Și modul în care satanismul postmodern pune problema răului sau a răzbunării, fără doar și poate, duce la aceeași relativizare a demoniacului, ca și suprasolicitarea lui, pentru că prea multul satanism provoacă aversiune ca orice mâncare în exces.

Imaginea solistului…cu degetele încornorate e o imagine decupată.

Ea face parte din colecția: femeia sexy, criminalul morbid, omul de afaceri respectabil, tânărul teribilist etc.

Posterul nu te face să te întâlnești cu omul, ci cu o ipostază a lui retușată.

Dacă confuzi omul cu imaginea lui, care în lumea modei, a muzicii, a politicii, a filmului e transformată în industrie, iei plasă în stil mare.

Pentru că Madonna de pe scenă sau Madonna din poster nu are mai nimic cu Madonna de-acasă, cu ce e ea fără poză.

Și fotografiile nedorite ale vedetelor, pe care le găsim la nivel online, pentru care paparazzi se dau peste cap ca să le obțină, ne arată din plin acest lucru: și ei sunt oameni normali dincolo de afiș, de poster, de campania publicitară.

Însă care e substratul spectacolului, al acestei întregi parade de costume, lumini, farduri, țipete, propuneri de sine?  Faima și banii, banii și faima: două elemente foarte perisabile și foarte toride în același timp.

Și pe Antena 3, cât și pe Realitatea TV, aseară, era câte o discuție politică pentru a treia cale. Și, fără sunet, în panoul de imagine, vedeam ba scena concertului, ba mulțimea, de sus, de foarte sus…

Erau mulți…

Între cei de aseară a fost și Cristian Preda, care nu găsește că e „o soluție bună” ora de Religie în Școală, dar a fost membru VIP al mulțimii stârnite de AC/DC.

Ceilalți însă cine sunt?

Mulțimea nu are față. Anonimi sau cunoscuți, cu toții devenim anonimi când e vorba de o masă de oameni.

Protestele care vor fi săptămâna asta la București vor face să se audă, iarăși, masa de oameni…și nu oamenii. E foarte greu însă să ții în frâu masa de oameni, care, prin contagiune, poate să se simtă nevoită…să spargă, să incendieze, să sară la bătaie.

Însă nici imaginea decupată, stilizată, revopsită, fardată nu e omul, nici mulțimea de oameni nu se comportă la fel acasă ca la miting sau ca în tribune sau ca la concert. Acasă, cel mai adesea, omul postmodern e singur și plictisit de sine, pentru că nu mai își găsește fericirea în lăuntrul lui, în virtuți care să îl împlinească, ci aiurea, pe străzi, în parcuri, în gări, în munți…

Ce vă propun? Să nu credeți în imaginile care nu fac nimic și să nu preferați să fiți o imagine falsă pentru alții. Mi-aș dori ca dumneavoastră să nu fiți unii dintre cei mulți, care fugiți de propria dumneavoastră umbră, ci să fiți niște persoane care să-i atrageți, în mod real și cu putere dumnezeiască, pe ceilalți, pentru că realmente faceți ceva atrăgător, care  îi umple de har pe oameni.

Soluția de salvare, pe termen scurt și lung, a societății umane e înduhovnicirea ei. Restul e praf…și zgomot.