Miting
Epuizarea e un somn neliniștit, plin de vise întrerupte.
*
Momentele penibile într-o discuție apar atunci când nu vrei să duci până la capăt aspectul moral al relației. Când nu vrei să spui lucruri dureroase, care biciuie conștiința și predispun la confesiuni abrupte.
*
Discuțiile tocsune: ți se spun lucruri care nu te interesează și care, și pe el, cel care ți le spune, îl indispun.
*
Când nu ești una cu ceea ce faci se cunoaște din aceea, că în loc să scoți în evidență lucrurile pe care le faci, te lauzi cu funcția și postura în care te afli. Însă funcția nu te scuză, ci te acuză în această situație.
*
Încrederea furată = neîncrederea românilor.
*
Când vom avea violență și pentru cele duhovnicești, pentru cele ale spiritului?
*
Suntem în lumea în care foamea primează asupra nevoii de creștere spirituală.
*
Mulțimile sunt excesul de forță al nevoilor proprii.
*
Opinia asumată a părților e primul pas spre dialogul onest.
*
Peste 60.000 de oameni în Piața Victoriei…în data de miercuri, 19 mai 2010.
*
Mitingul sărăciei…sau al demnității?! Eu cred că e al demnității călcate în picioare.
*
S-a trecut de ora 13…Mitingul a devenit ilegal…dar încă nu se pleacă.
*
Greva generală a fost votată în stradă.
*
Cântecul lui Cerebel…și aplauzele…
*
Finalul oficial: 13. 21…
*