Cine ți-a spus că e greu?!

Iliton (termen grecesc = învelitoare): cel în care este învelit Sfântul Antimis.

*

Ectenie, tot termen grecesc = rugăciune întinsă, prelungă, stăruitoare.

*

Ecfonis (tot grecesc) = partea finală a ecteniei, spusă de preot sau de ierarh cu voce înaltă, pronunțată.

*

Betleem, de la Bet Lekhem (în limba ebraică) = Casa pâinii.

*

Efrata (tot în ebraică) = mănos, fertil.

*

21 noiembrie 2000. Avem editată opera integrală a Sfântului Ioan Iacob Românul (1913-1960).

Mânca numai posmag sau pâine cu apă. Păsările hrănite de către Sfântul Ioan în timpul vieții au venit ca să îi aducă un ultim omagiu în timpul preaslăvirii sale, adică a descoperirii Sfintelor sale Moaște.

Versuri din poemele sale:

„Întunecatul de mine/ Cum mă vânează părerea!”. Vai, cât de ușor mă las pradă gândului că sunt cineva, un om Sfânt!

„Cum mă orbește țărâna [adică trupul n.n.] /Și lumea cum mă înșală”.

„Mici la suflet, mari la patimi”.

„Sfinții stau necunoscuți!”. Cu dublu sens: nu știm cine sunt Sfinții, pentru că nu îi căutăm și nu cunoaștem viețile și opera lor, pentru că ne e lene să le citim.

„națiunile mai tare/Prin născociri se distrug”. Născocirile = moduri de viață neconforme cu viața ortodoxă.

*

„Acum însetezi de pace/Și văd că te silești mereu/Să făurești prin conferințe/O pace fără Dumnezeu”.

*

„tu prin fapte de rușine,/ Mă răstignești necontenit!”. Fiecare păcat al nostru e o străpungere a Lui, a Celui care a murit pentru noi.

*

„Nemernici pe urma sfințită/ A unui trecut strălucit”. Nu suntem vrednici de Sfinții de dinaintea noastră, pentru că nu avem viața lor.

*

„toate nu mai sunt cum știu!”.  S-a schimbat modul de existență al oamenilor, nu mai e ca cel pe care îl cunoșteam eu odinioară.

*

„O, cât mai suferi azi de tare, / În țara ta, poporul meu!”. Se referă la poporul român.

*

„Trezindu-ne simțirea [iubirea noastră de Dumnezeu n.n.]/Din suflet creștinesc/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!”. Să-l punem în inima noastră mai întâi, pentru că apoi îl vom pune și pe steagul țării sau vom vedea țara noastră apărată de credința ortodoxă a strămoșilor noștri.

*

„Iar pe-aicea nu mai trece/decât cel cu suflet rece”.

*

„Dar celui ce n-are silă/ nu i se cuvine milă”. Cine nu se nevoiește/nu se silește pe sine nu primește mila/iertarea lui Dumnezeu.

*

La Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos se află mâna stângă a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, care este caldă ca și mâna omului viu și lucrează minuni nenumărate.

*

Sfântul Nicodim Aghioritul e pomenit pe 14 iulie. Pe fruntea sa stă scris, așa după cum el a dorit: „Aștept învierea morților!”.

*

Eleonul = Muntele Măslinilor.

*

Sfântul Vasile cel Mare: „Monahul este o fire silită”. Monahul este cel care își silește continuu ființa ca să asculte de poruncile lui Dumnezeu.

*

Sofronie, un ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț, a avut o vedenie, în care diavolul i-a spus că sunt bolduri ascuțite pentru el cărțile sfinte.

*

În 1821 au fost arse de către turci unele dintre traducerile patristice, din limba greacă, ale Sfântului Paisie de la Neamț și ale ucenicilor săi.

*

Potrivit mărturiei Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost cel care l-a săgetat în inimă și l-a omorât pe Iulian Apostatul.

*

În timpul lui Iulian Apostatul s-au ars Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Proroc Elisei și ale altor Sfinți.

*

Sfântul Patriarh Ioachim al Alexandriei a mutat un munte prin cuvânt și muntele s-a despărțit în trei.

*

Un demon dintr-un posedat spunea faptul, că pentru 4 păcate se osândesc femeile mai mult:

1. împodobire exagerată; 2. ghicit și iscodire, vrăji și superstiții; 3. vrajbă și vorbire de rău și 4. pentru că nu se mărturisesc cum trebuie la duhovnicul lor.

*

Sfântul Daniil Sihastrul de la Mănăstirea Voroneț, cf. rev. Studii Teologice, nr. 3-4/1956.

Nume de Botez: Dumitru. Fiul unor oameni săraci, care munceau pe moșia Episcopiei Rădăuților.

Metania: Mănăstirea Rădăuți.

Numele de monah: David.

Școala: cea de la Episcopia Rădăuților.

Primește darul tămăduirilor și pe cel al prorociei, alături de cel al sfătuirii duhovnicești.

Ajunge de Mănăstirea Sfântul Lavrentie, aproape de Vicovul de Sus.

Rucodelia: coșuri de nuiele.

Hrana: verdețuri și rădăcini.

Era aspru dar cu dreaptă socoteală.

Primește schima cea mare: Daniil.

Devine sihastru acolo unde se varsă apa Viteului în pârâul Putnei, în locul cel mai sălbatic și îndepărtat de lume.

Locuința: în stâncă de gresie, unde își avea și paraclisul.

L-a cunoscut din tinerețe pe Sfântul Ștefan cel Mare.

Devine starețul Mănăstirii Voroneț.

Adoarme întru Domnul nu mult după anul 1488.

Mormântul său: în pronaosul Bisericii Mănăstirii Voroneț, pe partea dreaptă.

*

Fericitul Hagi-Gheorghe Athonitul (1809-1886)

Însemnări din ediția românească, făcute pe data de 30 martie 1999. Viața sa e scrisă de către Fericitul Paisie Aghioritul.

*

„când scriem despre Sfinții noștri tot noi ne folosim”.

*

„Mare ascet și mult-postitor”.

*

Se naște în 1809 în Kermira Cezareii Capadociei.

Părinți creștini și bogați. Tatăl: Iordan, din Kermira și mama: Maria, din Gelveri, de lângă Karvali, locul de naștere al Sfântului Grigorie de Nazianz.

*

Ca mirean îl chema Gavriil și mai avea un frate, pe Anastasie, care va trăi și el în mănăstire.

*

Trăia posturi aspre și în multă rugăciune.

*

S-a dus 4 ani la școală și n-a putut învăța nimic. Pleacă de acasă și se retrage într-o peșteră cu înfățișări ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pentru că părinții și educatorul școlii îl certau. Prea Curata Stăpână i se arată în vedenie și îi dă putere să studieze, fapt pentru care începe să citească dintr-o dată.

*

Va zidi, ulterior, o mănăstire mică, care avea Biserică în chilie și a devenit starețul ei.

*

La 14 ani se pierde de părinții săi la Constantinopol și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe îl ajută să-i găsească.

*

La 18 ani, rugându-se ca să afle pe ce drum să apuce, primește încredințare, prin vedenie, de la Prea Curata Stăpână, pe care o vede cum iese din icoana  ei, ca să meargă în Sfântul Munte Athos.

*

Aici devine ajutor de bucătar la Mănăstirea Grigoriu.

*

Prin rugăciuni către Sfântul Ierarh Nicolae îi face pe monahii mănăstirii să prindă pește.

*

Pleacă de la Grigoriu la Kavsocalivia pentru ca să nu mai fie lăudat de către confrații săi. Aici e primit de către ieromonahul Neofit Karamalis cu multă bucurie, pentru că, într-un mod duhovnicește, acesta „a văzut harul lui Dumnezeu zugrăvit pe fața sa”. Va sta aici 4 ani ca frate de mănăstire. Devine monah și din Gavriil devine monahul Gheorghe.

*

Pentru mai multă liniștire merge la Kerasia și locuiește în chilia Sfinților Apostoli, apoi în cea a Sfinților Dimitrie și Mina.

*

În urma unei vedenii avute, părintele Neofit pune un tipic aspru, de post și rugăciune neîncetată, monahilor de sub ascultarea sa.

*

În 1848, Fericitul Gheorghe ajunge stareț, în locul părintelui său Neofit.

*

Folosea tăierea voii pentru tăierea egoismului copilăresc și pentru a înfrâna entuziasmul. Bineînțeles, entuziasmul care putea să devină extremist.

*

„Cel mai bun medicament este deasa împărtășire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos. Mărturisirea regulată și Dumnezeiasca Împărtășanie constituie condiția cea mai importantă și mai necesară pentru dobândirea veseliei duhovnicești pământești și a desfătării cerești”.

*

„Grija pentru mântuirea sufletului smerește trupul și omoară patimile”.

*

Cei care îi sărutau fotografiile se vindecau de diverse boli.

*

Este exilat, din cauza anumitor intrigi, la Marmara, lângă Constantinopol, de unul singur.

*

Cureaua lui monahală face minuni.

*

Adoarme la 17 decembrie 1886, pe stil vechi, fiind înmormântat în Biserica Izvorul tămădurilor, în același mormânt cu fratele său Anastasie.

*

„Pentru cei ce se luptă…nu este lege”. Adică  cei care se nevoiesc duhovnicește nu sunt supuși unor porunci și legislații umane, ci acelor orânduiri pe care harul lui Dumnezeu li le încredințează.

*

„Cei nedreptățiți sunt copiii cei mai iubiți ai lui Dumnezeu”. Cei care sunt nedreptățiți de oameni, deși au o viață sfântă, sunt cei iubiți de către Dumnezeu, pentru că aceste suferințe sunt nevoințe peste nevoințele lor duhovnicești.

*

„Cele duhovnicești au milă”. Cele care sunt rânduite duhovnicește vizează înduhovnicirea omului și nu pedepsirea lui. Tocmai de aceea oamenii duhovnicești poruncesc cu milă, cu atenție la viața omului și înțeleg, prin intermediul condescendenței frățești, atât lipsurile cât și scăderile lor.

*

„Fie ca Bunul Dumnezeu să lucreze ca Dumnezeu și să nu ia în considerare mârâielile noastre, ca să se mântuiască toată lumea”. Fie ca Dumnezeu să fie milostiv așa cum este El față de toți și să nu ia aminte la dorințele noastre pământești, prin care le dorim unora mântuirea mai mult decât le-o dorim altora. Sau prin care îi excludem pe unii de la mântuire, deși Dumnezeu dorește mântuirea tuturor.

Înțelesurile Utreniei

Însemnări din data de 4 decembrie 2000. Studiul din care am luat notele infra: Pr. Prof. Ene Braniște, Slujba Utreniei, istoric și explicare, cf. rev. Studii Teologice, 1-2/1972.

*

Zilotul: Lc. 6, 15. Cel care e plin de zel, zelos, care dovedește zel, râvnă pentru credință.

*

Tertullian ne dă prima descriere sumară a rugăciunii de dimineață.

*

Episcopul citea Sfânta Evanghelie duminicală și o explica.

*

Utrenia ne duce cu gândul la Patimile Domnului de la miezul nopții și până la ziuă, adică de ducerea lui de la Ana la Caiafa, de scuipările, loviturile și batjocurile pe care Domnul le-a răbdat pentru noi. În mod extins Utrenia ne reamintește evenimentele dintre nașterea și învierea Sa din morți.

*

Până la Slavă Sfintei… era o slujbă separată pentru împărat, de aceea psalmii 19 și 20 de la Utrenia de astăzi.

*

Exapsalmul Utreniei (format din psalmii: 3, 37, 62, 87, 102 și 142 ) se citește cu glas lin, ușor și rar, în auzul tuturor. El amintește de vremea de întuneric de după căderea protopărinților noștri în păcat. Din acest motiv, în mănăstiri, se sting luminile, în afară de lumina de la analog.

*

Cele 12 rugăciuni ale preotului, rostite în taină, 6 se spun în altar și 6 în fața sfintelor uși ale altarului, pentru că reprezintă pe omul izgonit afară din Rai.

*

Ectenia mare = perioada de tranziție de la Vechiul la Noul Legământ.

*

Dumnezeu este Domnul…de 4 ori = o trâmbițare a întrupării Domnului pentru cele 4 laturi ale lumii.

*

Catismă = ședere, pentru că în timpul citirii din Psaltire se poate sta în străni.

*

Catismele și sedelnele = umilința, pocăința noastră.

*

Cădirea de la Binecuvântările învierii = aromatele aduse de către Sfintele Femei la mormântul Domnului, în dimineața învierii Sale din morți, pentru a completa ungerea trupului Său începută vineri seara.

*

Polieleul = multa milostivire a lui Dumnezeu față de noi. Exprimă bucuria întregii Bisericii. Acum se aprind toate luminile în Sfânta Biserică și, în vechime, acum se împărțeau lumânări aprinse tuturor.

*

Cuvânt bun…apare în cultul ortodox în secolul al 19-lea din Muntele Athos.

*

La râul Babilonului…= plângerea noastră după Raiul pierdut.

*

Mărimurile, împreună cu stihurile lor, sunt o particularitate a slujbei slave și a celei românești. Exprimă importanța sărbătorii.

*

Pripelile = compoziție de sec.  al 14-lea  a strămoșului nostru: Filotei Monahul de la Cozia. Fost logofăt al lui Mircea cel Mare, ca mirean: Filos. De la noi au intrat și în cultul bulgarilor, în sec. 15 și apoi și în cel al rușilor. Nu le au însă grecii.

*

Stihurile Mărimurilor sunt câte 6 pentru fiecare sărbătoare. Compoziție a lui Nichifor Vlemide (1197-1272). Atunci se scotea și se închina icoana praznicului sau a Sfântului.

*

Ipacoi = (ascultare) subascultătorul. Se ascultă în picioare. Se referă la Domnul Hristos, care a șters neascultarea lui Adam sau face referire la Sfintele Femei Mironosițe, care L-au ascultat pe Domnul și au vestit bucuria învierii Sale din morți Sfinților Apostoli.

*

Antifoanele se cântă alternativ la cele două străni ale Bisericii. Sunt compuse de către Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul și reprezintă ridicarea noastră din păcat către Ierusalimul ceresc.

*

Sfânta Evanghelie = Învierea Domnului din morți (duminica) sau venirea Lui în lume (pe săptămână). Sunt 11 Evanghelii ale Învierii și 11 svetilne și voscresne corespunzătoare lor.

Se rostește din partea de miazănoapte pentru că acolo e situat capul Mântuitorului pe Sfântul Epitaf și pe Sfântul Antimis, însă, totodată, închipuie pe Îngerul care a vestit învierea Sa din morți Sfintelor Femei.

Sfântul Epitaf stă pe Sfânta Masă din Vinerea Mare și până la Înălțarea Domnului.

Stâlpii la înmormântare se citesc stând la capul celui adormit.

*

Sfânta Masă = Mormântul Domnului.

Sfânta Evanghelie se citește din altar duminica (pentru că învierea Sa a fost cunoscută numai de  către acelea care au venit dis de dimineață la mormânt) iar, pe săptămână, dintre ușile împărătești (pentru că Domnul cheamă pe toți la mântuire).

*

Scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul Bisericii = arătarea/descoperirea Domnului după învierea Sa din morți și vestirea învierii Sale la toată lumea. Pentru Sfântul Simeon al Tesalonicului acest vohod/această ieșire cu Evanghelia înseamnă coborârea Sa în Iad, învierea Sa din morți și propovăduirea Lui de către Înger, pentru că preotul vestește, aidoma Îngerului de atunci, Învierea Sa.

*

Sfânta Evanghelie = Hristos cel înviat și preaslăvit.

*

Cântarea Învierea lui Hristos…e scrierea Sfântului Ioan Damaschin.

*

Psalmul 50 = pocăința noastră. Odinioară se cânta antifonic.

*

Canoanele/Catavasiile

*

Svetilnele sau luminândele de dinainte de Laude. Când Utrenia se făcea, odinioară, spre dimineață, luminânda se cânta atunci când se lumina de ziuă.

*

Exapostilarii = tropare ale trimiterii, pentru că Sfintele Femei au fost trimise de către Domnul către Sfinții Apostoli în ziua învierii Sale din morți. În Biserica cea mare din Constantinopol cineva cânta aceste cântări în mijlocul Bisericii.

*

Cele 11 svetilne sunt opera împăratului romeu: Leon VI Filosoful/Înțeleptul și a fiului său Constantin VII Porfirogenetul (sec. al 10-lea).

*

Laudele sau hvalitele, duminica sunt 8, la praznice sunt 6, la sărbătorile mici și în zilele de rând sunt 4, alături de stihurile lor.

*

Slava Laudelor + stihira Evangheliei (voscreasna Învierii). Eotinale sau mânecânde = cântările rostite dis de dimineață.

*

Doxologia, slavoslovia sau mărinda = în cinstea Sfintei Treimi. Se cânta în vechime când se ivea pe cer prima rază de soare, la răsăritul soarelui.

*

Cele două tropare ale Învierii sunt ale Sfântului Ioan Damaschin.

*

Rugăciunea fără titlu rostită în taină de către preot, inserată în Liturghier după ectenia cererilor = rug de binecuvântare și de concediere a credincioșilor din Biserică în vechime.

*

Pentru că Utrenia, astăzi, se face după răsăritul soarelui și nu înspre ziuă nu mai se înțelege semnificația profundă a Utreniei corespunzător momentelor ei principale.

Tu nu știi ce urmează

Paramnezicul = cel care are iluzia amintirii. Confundă evenimentele reale cu cele imaginare sau trecutul cu prezentul.

Parhelie = fenomenul optic în care vedem pete strălucitoare, rotunde, adesea colorate, pe un cer luminos. Cel mai adesea când mergem prin zăpadă.

Parigorie = mângâiere, consolare.

Tiară = mitra papală formată din trei coroane suprapuse.

Colligatum = volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună.

Criptonim =pseudonim.

*

Aporie = o problemă grea sau imposibil de înțeles.

Tautologie = pleonasm.

*

14 noiembrie 1995

Dorin Streinu: În polemici se beau incertitudini cu litrul.

*

9 decembrie 1996

Motoul caietului de creație cu nr. 22

Dorin Streinu: Încep prin a-mi lua rămas bun. Niciodată nu se știe când e prea curând.

*

Să nu se confunde condiționalul optativ prezent al diatezei active (aș face tot ce mi-ai cere) cu infinitivul prezent al diatezei reflexive (a-și face tema).

*

La diateza reflexivă, verbele la gerunziu se despart prin cratimă de pronumele reflexiv care le urmează. Ex: aflându-mă.

*

Prezentul istoric are rolul de a dinamiza acțiunea și de a face pe cititor să retrăiască momentele descrise.

*

Prezentul etern/gnomic afirmă ideea de prezență, de adevăruri veșnic valabile. Este folosit în narațiuni cu valoare afectivă, însă, în special, e caracteristic maximelor, proverbelor.

*

Adverbul exprimă circumstanțele în care au loc procesele. Deseară/diseară: adverb compus.

*

Pe 10 decembrie 1996 citeam Estetica lui Tudor Vianu, ediția 1945. Mi-am luat notițe ample.

La un moment dat Vianu spune: Leonardo da Vinci urmărea în crăpăturile unui zid ruinat o lume întreagă de forme fantastice.

Tot aici:

Geniul rămâne însă artist chiar în momentele mai îndepărtate de exercițiul propriu-zis al artei lui și își hrănește în chip mai amplu lucrarea din materia întregii sale vieți sufletești.

Talentul are ușurința de a trece de la o stare la alta, ca o dovadă a slabei aderențe a creatorului de restul omului. El poate face o producție agreabilă, care ne poate atrage, dar care nu ne cucerește.

Dacă în operele talentului ne vorbește numai un artist, în acelea de geniu se rostește un om.

Opera talentului este mai previzibilă, mai logic călăuzită, mai dominată de funcțiunile raționale ale conștiinței; opera geniului este însă mai neașteptată, mai bogată în surprize, mai irațională.

*

12 decembrie 1996.

Dorin Streinu: Să nu scrii când nu ai nevoie de tine.

*

Idem: Linia nu m-a înșelat niciodată.

*

Motoul caietului Însemnări. 8 aprilie 1996.

L-am început la asfințitul soarelui, când încă soarele ne mai săruta privirile într-o înserare crepusculară.

*

Pe 8 aprilie 1996 citeam volumul al III-lea, ediția București, 1938 al Istoriei Filosofiei Moderne.

Împotriva lui Spencer:

1. Absolutul este o forță omniprezentă.

2. Procesul evoluției are o barieră peste care nu poate trece: nu poate explica apariția sufletului omenesc.

3. Unitatea ultimă rămâne necunoscută.

4. Există o lume suprasensibilă.

*

Despre transformism și evoluționism, despre empirismul și realismul transfigurat, filosofia imanenței, enciclopedismul științific.

Neokantieni: Friedrich Albert Larenge, Hermann von Helmholtz.

Școala de la Marburg: Hermann Cohen, Paul Natorp.

Școala de la Baden (transcendentaliștii): Wilhelm Windelband și Heinrich John Rickert.

Subiectivismul critic = idealismul transcendental.

Am studiat despre viața și opera lui Oswald Külpe, Friedrich Paulsen, idealismul noetic al lui Rudolf Eucken, problema epistemologică la Hermann Lotze, Gustav Theodor Fechner, Eduard von Hartmann, voluntarismul lui Wilhelm Wundt,  concepția energetică despre lume a lui Wilhelm Ostwald, Hans Driesch, Wilhem Stern, Georg Simmel, despre tipurile de persoane deterministe ale lui Wilhelm Dilthey, Hans Vaihinger, Ludwig Klages și fenomenologia lui Edmund Husserl.

Folclor românesc (3)

Prima și a doua parte…

*

Atâta-s de supărat

Atâta-s de supărat
Cumu-i ceriul înnorat
Și atâta-s de scârbit
Cumu-i cerul de cernit!

Tuturor li-i lumea lume
Numai mie mi-i cărbune;
Tuturor li-i lumea dragă
Mie mi-i cerneală neagră!

De-ar fi lumea de hârtie
I-aș da foc într-o mânie;
De-ar fi lumea rămurea
Cu toporul o-aș tăia!

(din Ardeal)

*

Jelui-m-aș, jelui

Jelui-m-aș, jelui,
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului.

Codru-i verde,
Nu mă crede.

Codru-i verde și-mpănat
Mă tem că mă spune-n sat.

M-oi jelui drumului,
Drumu-i jalnic ca și mine,
Doar nu m-0 spune la nime,
Că ziua-l calcă drumarii
Iar noaptea-l calcă tâlharii.

*

Cântă, cântă gură scumpă

Cântă, cântă gură scumpă,
Că boala cu drag te-ascultă!
Gura râde că-i nebună,
Inima plânge de sună;
Gura râde că-i buiacă*,
Inima plânge de-neacă.

Inimă supărăcioasă
Ce ți-aș da să fii voioasă?

De mi-ai da bunu’ lumii
Eu voioasă n-am de-a fi,
Că-s aproape de necaz
Ca năframa de obraz;
Că-s aproape de mult rău
Ca obrazu de chindeu**;
Și-s aproape de urât
Ca picioru’ de pământ.

* Buiacă = sălbatică, nebună, zburdalnică.
** Chindeu = prosop, ștergar.

*

Cântă-mi, cuce, cu mult dor

Cântă-mi, cuce, cu mult dor,
Că eu n-am prea mult și mor!
Cântă-mi, cuce, cu dulceață,
Că eu n-am prea multă viață!

Din tinerețele mele
Am petrecut multe grele
Să le strâng aș face-un munte,
Or peste mare o punte;
Să trec calea dorului,
La curțile binelui
Și norocu’ omului.

Dorin Streinu: E una dintre doinele românești care îmi place cel mai mult. Simplitatea și dramatismul ei mă înspăimântă.

*