Zi: 24 mai 2010

Însemnări din data de 4 decembrie 2000. Studiul din care am luat notele infra: Pr. Prof. Ene Braniște, Slujba Utreniei, istoric și explicare, cf. rev. Studii Teologice, 1-2/1972.

*

Zilotul: Lc. 6, 15. Cel care e plin de zel, zelos, care dovedește zel, râvnă pentru credință.

*

Tertullian ne dă prima descriere sumară a rugăciunii de dimineață.

*

Episcopul citea Sfânta Evanghelie duminicală și o explica.

*

Utrenia ne duce cu gândul la Patimile Domnului de la miezul nopții și până la ziuă, adică de ducerea lui de la Ana la Caiafa, de scuipările, loviturile și batjocurile pe care Domnul le-a răbdat pentru noi. În mod extins Utrenia ne reamintește evenimentele dintre nașterea și învierea Sa din morți.

*

Până la Slavă Sfintei… era o slujbă separată pentru împărat, de aceea psalmii 19 și 20 de la Utrenia de astăzi.

*

Exapsalmul Utreniei (format din psalmii: 3, 37, 62, 87, 102 și 142 ) se citește cu glas lin, ușor și rar, în auzul tuturor. El amintește de vremea de întuneric de după căderea protopărinților noștri în păcat. Din acest motiv, în mănăstiri, se sting luminile, în afară de lumina de la analog.

*

Cele 12 rugăciuni ale preotului, rostite în taină, 6 se spun în altar și 6 în fața sfintelor uși ale altarului, pentru că reprezintă pe omul izgonit afară din Rai.

*

Ectenia mare = perioada de tranziție de la Vechiul la Noul Legământ.

*

Dumnezeu este Domnul…de 4 ori = o trâmbițare a întrupării Domnului pentru cele 4 laturi ale lumii.

*

Catismă = ședere, pentru că în timpul citirii din Psaltire se poate sta în străni.

*

Catismele și sedelnele = umilința, pocăința noastră.

*

Cădirea de la Binecuvântările învierii = aromatele aduse de către Sfintele Femei la mormântul Domnului, în dimineața învierii Sale din morți, pentru a completa ungerea trupului Său începută vineri seara.

*

Polieleul = multa milostivire a lui Dumnezeu față de noi. Exprimă bucuria întregii Bisericii. Acum se aprind toate luminile în Sfânta Biserică și, în vechime, acum se împărțeau lumânări aprinse tuturor.

*

Cuvânt bun…apare în cultul ortodox în secolul al 19-lea din Muntele Athos.

*

La râul Babilonului…= plângerea noastră după Raiul pierdut.

*

Mărimurile, împreună cu stihurile lor, sunt o particularitate a slujbei slave și a celei românești. Exprimă importanța sărbătorii.

*

Pripelile = compoziție de sec.  al 14-lea  a strămoșului nostru: Filotei Monahul de la Cozia. Fost logofăt al lui Mircea cel Mare, ca mirean: Filos. De la noi au intrat și în cultul bulgarilor, în sec. 15 și apoi și în cel al rușilor. Nu le au însă grecii.

*

Stihurile Mărimurilor sunt câte 6 pentru fiecare sărbătoare. Compoziție a lui Nichifor Vlemide (1197-1272). Atunci se scotea și se închina icoana praznicului sau a Sfântului.

*

Ipacoi = (ascultare) subascultătorul. Se ascultă în picioare. Se referă la Domnul Hristos, care a șters neascultarea lui Adam sau face referire la Sfintele Femei Mironosițe, care L-au ascultat pe Domnul și au vestit bucuria învierii Sale din morți Sfinților Apostoli.

*

Antifoanele se cântă alternativ la cele două străni ale Bisericii. Sunt compuse de către Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul și reprezintă ridicarea noastră din păcat către Ierusalimul ceresc.

*

Sfânta Evanghelie = Învierea Domnului din morți (duminica) sau venirea Lui în lume (pe săptămână). Sunt 11 Evanghelii ale Învierii și 11 svetilne și voscresne corespunzătoare lor.

Se rostește din partea de miazănoapte pentru că acolo e situat capul Mântuitorului pe Sfântul Epitaf și pe Sfântul Antimis, însă, totodată, închipuie pe Îngerul care a vestit învierea Sa din morți Sfintelor Femei.

Sfântul Epitaf stă pe Sfânta Masă din Vinerea Mare și până la Înălțarea Domnului.

Stâlpii la înmormântare se citesc stând la capul celui adormit.

*

Sfânta Masă = Mormântul Domnului.

Sfânta Evanghelie se citește din altar duminica (pentru că învierea Sa a fost cunoscută numai de  către acelea care au venit dis de dimineață la mormânt) iar, pe săptămână, dintre ușile împărătești (pentru că Domnul cheamă pe toți la mântuire).

*

Scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul Bisericii = arătarea/descoperirea Domnului după învierea Sa din morți și vestirea învierii Sale la toată lumea. Pentru Sfântul Simeon al Tesalonicului acest vohod/această ieșire cu Evanghelia înseamnă coborârea Sa în Iad, învierea Sa din morți și propovăduirea Lui de către Înger, pentru că preotul vestește, aidoma Îngerului de atunci, Învierea Sa.

*

Sfânta Evanghelie = Hristos cel înviat și preaslăvit.

*

Cântarea Învierea lui Hristos…e scrierea Sfântului Ioan Damaschin.

*

Psalmul 50 = pocăința noastră. Odinioară se cânta antifonic.

*

Canoanele/Catavasiile

*

Svetilnele sau luminândele de dinainte de Laude. Când Utrenia se făcea, odinioară, spre dimineață, luminânda se cânta atunci când se lumina de ziuă.

*

Exapostilarii = tropare ale trimiterii, pentru că Sfintele Femei au fost trimise de către Domnul către Sfinții Apostoli în ziua învierii Sale din morți. În Biserica cea mare din Constantinopol cineva cânta aceste cântări în mijlocul Bisericii.

*

Cele 11 svetilne sunt opera împăratului romeu: Leon VI Filosoful/Înțeleptul și a fiului său Constantin VII Porfirogenetul (sec. al 10-lea).

*

Laudele sau hvalitele, duminica sunt 8, la praznice sunt 6, la sărbătorile mici și în zilele de rând sunt 4, alături de stihurile lor.

*

Slava Laudelor + stihira Evangheliei (voscreasna Învierii). Eotinale sau mânecânde = cântările rostite dis de dimineață.

*

Doxologia, slavoslovia sau mărinda = în cinstea Sfintei Treimi. Se cânta în vechime când se ivea pe cer prima rază de soare, la răsăritul soarelui.

*

Cele două tropare ale Învierii sunt ale Sfântului Ioan Damaschin.

*

Rugăciunea fără titlu rostită în taină de către preot, inserată în Liturghier după ectenia cererilor = rug de binecuvântare și de concediere a credincioșilor din Biserică în vechime.

*

Pentru că Utrenia, astăzi, se face după răsăritul soarelui și nu înspre ziuă nu mai se înțelege semnificația profundă a Utreniei corespunzător momentelor ei principale.

Paramnezicul = cel care are iluzia amintirii. Confundă evenimentele reale cu cele imaginare sau trecutul cu prezentul.

Parhelie = fenomenul optic în care vedem pete strălucitoare, rotunde, adesea colorate, pe un cer luminos. Cel mai adesea când mergem prin zăpadă.

Parigorie = mângâiere, consolare.

Tiară = mitra papală formată din trei coroane suprapuse.

Colligatum = volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună.

Criptonim =pseudonim.

*

Aporie = o problemă grea sau imposibil de înțeles.

Tautologie = pleonasm.

*

14 noiembrie 1995

Dorin Streinu: În polemici se beau incertitudini cu litrul.

*

9 decembrie 1996

Motoul caietului de creație cu nr. 22

Dorin Streinu: Încep prin a-mi lua rămas bun. Niciodată nu se știe când e prea curând.

*

Să nu se confunde condiționalul optativ prezent al diatezei active (aș face tot ce mi-ai cere) cu infinitivul prezent al diatezei reflexive (a-și face tema).

*

La diateza reflexivă, verbele la gerunziu se despart prin cratimă de pronumele reflexiv care le urmează. Ex: aflându-mă.

*

Prezentul istoric are rolul de a dinamiza acțiunea și de a face pe cititor să retrăiască momentele descrise.

*

Prezentul etern/gnomic afirmă ideea de prezență, de adevăruri veșnic valabile. Este folosit în narațiuni cu valoare afectivă, însă, în special, e caracteristic maximelor, proverbelor.

*

Adverbul exprimă circumstanțele în care au loc procesele. Deseară/diseară: adverb compus.

*

Pe 10 decembrie 1996 citeam Estetica lui Tudor Vianu, ediția 1945. Mi-am luat notițe ample.

La un moment dat Vianu spune: Leonardo da Vinci urmărea în crăpăturile unui zid ruinat o lume întreagă de forme fantastice.

Tot aici:

Geniul rămâne însă artist chiar în momentele mai îndepărtate de exercițiul propriu-zis al artei lui și își hrănește în chip mai amplu lucrarea din materia întregii sale vieți sufletești.

Talentul are ușurința de a trece de la o stare la alta, ca o dovadă a slabei aderențe a creatorului de restul omului. El poate face o producție agreabilă, care ne poate atrage, dar care nu ne cucerește.

Dacă în operele talentului ne vorbește numai un artist, în acelea de geniu se rostește un om.

Opera talentului este mai previzibilă, mai logic călăuzită, mai dominată de funcțiunile raționale ale conștiinței; opera geniului este însă mai neașteptată, mai bogată în surprize, mai irațională.

*

12 decembrie 1996.

Dorin Streinu: Să nu scrii când nu ai nevoie de tine.

*

Idem: Linia nu m-a înșelat niciodată.

*

Motoul caietului Însemnări. 8 aprilie 1996.

L-am început la asfințitul soarelui, când încă soarele ne mai săruta privirile într-o înserare crepusculară.

*

Pe 8 aprilie 1996 citeam volumul al III-lea, ediția București, 1938 al Istoriei Filosofiei Moderne.

Împotriva lui Spencer:

1. Absolutul este o forță omniprezentă.

2. Procesul evoluției are o barieră peste care nu poate trece: nu poate explica apariția sufletului omenesc.

3. Unitatea ultimă rămâne necunoscută.

4. Există o lume suprasensibilă.

*

Despre transformism și evoluționism, despre empirismul și realismul transfigurat, filosofia imanenței, enciclopedismul științific.

Neokantieni: Friedrich Albert Larenge, Hermann von Helmholtz.

Școala de la Marburg: Hermann Cohen, Paul Natorp.

Școala de la Baden (transcendentaliștii): Wilhelm Windelband și Heinrich John Rickert.

Subiectivismul critic = idealismul transcendental.

Am studiat despre viața și opera lui Oswald Külpe, Friedrich Paulsen, idealismul noetic al lui Rudolf Eucken, problema epistemologică la Hermann Lotze, Gustav Theodor Fechner, Eduard von Hartmann, voluntarismul lui Wilhelm Wundt,  concepția energetică despre lume a lui Wilhelm Ostwald, Hans Driesch, Wilhem Stern, Georg Simmel, despre tipurile de persoane deterministe ale lui Wilhelm Dilthey, Hans Vaihinger, Ludwig Klages și fenomenologia lui Edmund Husserl.