Iliton (termen grecesc = învelitoare): cel în care este învelit Sfântul Antimis.
*
Ectenie, tot termen grecesc = rugăciune întinsă, prelungă, stăruitoare.
*
Ecfonis (tot grecesc) = partea finală a ecteniei, spusă de preot sau de ierarh cu voce înaltă, pronunțată.
*
Betleem, de la Bet Lekhem (în limba ebraică) = Casa pâinii.
*
Efrata (tot în ebraică) = mănos, fertil.
*
21 noiembrie 2000. Avem editată opera integrală a Sfântului Ioan Iacob Românul (1913-1960).
Mânca numai posmag sau pâine cu apă. Păsările hrănite de către Sfântul Ioan în timpul vieții au venit ca să îi aducă un ultim omagiu în timpul preaslăvirii sale, adică a descoperirii Sfintelor sale Moaște.
Versuri din poemele sale:
„Întunecatul de mine/ Cum mă vânează părerea!”. Vai, cât de ușor mă las pradă gândului că sunt cineva, un om Sfânt!
„Cum mă orbește țărâna [adică trupul n.n.] /Și lumea cum mă înșală”.
„Mici la suflet, mari la patimi”.
„Sfinții stau necunoscuți!”. Cu dublu sens: nu știm cine sunt Sfinții, pentru că nu îi căutăm și nu cunoaștem viețile și opera lor, pentru că ne e lene să le citim.
„națiunile mai tare/Prin născociri se distrug”. Născocirile = moduri de viață neconforme cu viața ortodoxă.
*
„Acum însetezi de pace/Și văd că te silești mereu/Să făurești prin conferințe/O pace fără Dumnezeu”.
*
„tu prin fapte de rușine,/ Mă răstignești necontenit!”. Fiecare păcat al nostru e o străpungere a Lui, a Celui care a murit pentru noi.
*
„Nemernici pe urma sfințită/ A unui trecut strălucit”. Nu suntem vrednici de Sfinții de dinaintea noastră, pentru că nu avem viața lor.
*
„toate nu mai sunt cum știu!”. S-a schimbat modul de existență al oamenilor, nu mai e ca cel pe care îl cunoșteam eu odinioară.
*
„O, cât mai suferi azi de tare, / În țara ta, poporul meu!”. Se referă la poporul român.
*
„Trezindu-ne simțirea [iubirea noastră de Dumnezeu n.n.]/Din suflet creștinesc/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!”. Să-l punem în inima noastră mai întâi, pentru că apoi îl vom pune și pe steagul țării sau vom vedea țara noastră apărată de credința ortodoxă a strămoșilor noștri.
*
„Iar pe-aicea nu mai trece/decât cel cu suflet rece”.
*
„Dar celui ce n-are silă/ nu i se cuvine milă”. Cine nu se nevoiește/nu se silește pe sine nu primește mila/iertarea lui Dumnezeu.
*
La Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos se află mâna stângă a Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, care este caldă ca și mâna omului viu și lucrează minuni nenumărate.
*
Sfântul Nicodim Aghioritul e pomenit pe 14 iulie. Pe fruntea sa stă scris, așa după cum el a dorit: „Aștept învierea morților!”.
*
Eleonul = Muntele Măslinilor.
*
Sfântul Vasile cel Mare: „Monahul este o fire silită”. Monahul este cel care își silește continuu ființa ca să asculte de poruncile lui Dumnezeu.
*
Sofronie, un ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț, a avut o vedenie, în care diavolul i-a spus că sunt bolduri ascuțite pentru el cărțile sfinte.
*
În 1821 au fost arse de către turci unele dintre traducerile patristice, din limba greacă, ale Sfântului Paisie de la Neamț și ale ucenicilor săi.
*
Potrivit mărturiei Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost cel care l-a săgetat în inimă și l-a omorât pe Iulian Apostatul.
*
În timpul lui Iulian Apostatul s-au ars Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Proroc Elisei și ale altor Sfinți.
*
Sfântul Patriarh Ioachim al Alexandriei a mutat un munte prin cuvânt și muntele s-a despărțit în trei.
*
Un demon dintr-un posedat spunea faptul, că pentru 4 păcate se osândesc femeile mai mult:
1. împodobire exagerată; 2. ghicit și iscodire, vrăji și superstiții; 3. vrajbă și vorbire de rău și 4. pentru că nu se mărturisesc cum trebuie la duhovnicul lor.
*
Sfântul Daniil Sihastrul de la Mănăstirea Voroneț, cf. rev. Studii Teologice, nr. 3-4/1956.
Nume de Botez: Dumitru. Fiul unor oameni săraci, care munceau pe moșia Episcopiei Rădăuților.
Metania: Mănăstirea Rădăuți.
Numele de monah: David.
Școala: cea de la Episcopia Rădăuților.
Primește darul tămăduirilor și pe cel al prorociei, alături de cel al sfătuirii duhovnicești.
Ajunge de Mănăstirea Sfântul Lavrentie, aproape de Vicovul de Sus.
Rucodelia: coșuri de nuiele.
Hrana: verdețuri și rădăcini.
Era aspru dar cu dreaptă socoteală.
Primește schima cea mare: Daniil.
Devine sihastru acolo unde se varsă apa Viteului în pârâul Putnei, în locul cel mai sălbatic și îndepărtat de lume.
Locuința: în stâncă de gresie, unde își avea și paraclisul.
L-a cunoscut din tinerețe pe Sfântul Ștefan cel Mare.
Devine starețul Mănăstirii Voroneț.
Adoarme întru Domnul nu mult după anul 1488.
Mormântul său: în pronaosul Bisericii Mănăstirii Voroneț, pe partea dreaptă.
*