Fericitul Hagi-Gheorghe Athonitul (1809-1886)

Însemnări din ediția românească, făcute pe data de 30 martie 1999. Viața sa e scrisă de către Fericitul Paisie Aghioritul.

*

„când scriem despre Sfinții noștri tot noi ne folosim”.

*

„Mare ascet și mult-postitor”.

*

Se naște în 1809 în Kermira Cezareii Capadociei.

Părinți creștini și bogați. Tatăl: Iordan, din Kermira și mama: Maria, din Gelveri, de lângă Karvali, locul de naștere al Sfântului Grigorie de Nazianz.

*

Ca mirean îl chema Gavriil și mai avea un frate, pe Anastasie, care va trăi și el în mănăstire.

*

Trăia posturi aspre și în multă rugăciune.

*

S-a dus 4 ani la școală și n-a putut învăța nimic. Pleacă de acasă și se retrage într-o peșteră cu înfățișări ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pentru că părinții și educatorul școlii îl certau. Prea Curata Stăpână i se arată în vedenie și îi dă putere să studieze, fapt pentru care începe să citească dintr-o dată.

*

Va zidi, ulterior, o mănăstire mică, care avea Biserică în chilie și a devenit starețul ei.

*

La 14 ani se pierde de părinții săi la Constantinopol și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe îl ajută să-i găsească.

*

La 18 ani, rugându-se ca să afle pe ce drum să apuce, primește încredințare, prin vedenie, de la Prea Curata Stăpână, pe care o vede cum iese din icoana  ei, ca să meargă în Sfântul Munte Athos.

*

Aici devine ajutor de bucătar la Mănăstirea Grigoriu.

*

Prin rugăciuni către Sfântul Ierarh Nicolae îi face pe monahii mănăstirii să prindă pește.

*

Pleacă de la Grigoriu la Kavsocalivia pentru ca să nu mai fie lăudat de către confrații săi. Aici e primit de către ieromonahul Neofit Karamalis cu multă bucurie, pentru că, într-un mod duhovnicește, acesta „a văzut harul lui Dumnezeu zugrăvit pe fața sa”. Va sta aici 4 ani ca frate de mănăstire. Devine monah și din Gavriil devine monahul Gheorghe.

*

Pentru mai multă liniștire merge la Kerasia și locuiește în chilia Sfinților Apostoli, apoi în cea a Sfinților Dimitrie și Mina.

*

În urma unei vedenii avute, părintele Neofit pune un tipic aspru, de post și rugăciune neîncetată, monahilor de sub ascultarea sa.

*

În 1848, Fericitul Gheorghe ajunge stareț, în locul părintelui său Neofit.

*

Folosea tăierea voii pentru tăierea egoismului copilăresc și pentru a înfrâna entuziasmul. Bineînțeles, entuziasmul care putea să devină extremist.

*

„Cel mai bun medicament este deasa împărtășire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos. Mărturisirea regulată și Dumnezeiasca Împărtășanie constituie condiția cea mai importantă și mai necesară pentru dobândirea veseliei duhovnicești pământești și a desfătării cerești”.

*

„Grija pentru mântuirea sufletului smerește trupul și omoară patimile”.

*

Cei care îi sărutau fotografiile se vindecau de diverse boli.

*

Este exilat, din cauza anumitor intrigi, la Marmara, lângă Constantinopol, de unul singur.

*

Cureaua lui monahală face minuni.

*

Adoarme la 17 decembrie 1886, pe stil vechi, fiind înmormântat în Biserica Izvorul tămădurilor, în același mormânt cu fratele său Anastasie.

*

„Pentru cei ce se luptă…nu este lege”. Adică  cei care se nevoiesc duhovnicește nu sunt supuși unor porunci și legislații umane, ci acelor orânduiri pe care harul lui Dumnezeu li le încredințează.

*

„Cei nedreptățiți sunt copiii cei mai iubiți ai lui Dumnezeu”. Cei care sunt nedreptățiți de oameni, deși au o viață sfântă, sunt cei iubiți de către Dumnezeu, pentru că aceste suferințe sunt nevoințe peste nevoințele lor duhovnicești.

*

„Cele duhovnicești au milă”. Cele care sunt rânduite duhovnicește vizează înduhovnicirea omului și nu pedepsirea lui. Tocmai de aceea oamenii duhovnicești poruncesc cu milă, cu atenție la viața omului și înțeleg, prin intermediul condescendenței frățești, atât lipsurile cât și scăderile lor.

*

„Fie ca Bunul Dumnezeu să lucreze ca Dumnezeu și să nu ia în considerare mârâielile noastre, ca să se mântuiască toată lumea”. Fie ca Dumnezeu să fie milostiv așa cum este El față de toți și să nu ia aminte la dorințele noastre pământești, prin care le dorim unora mântuirea mai mult decât le-o dorim altora. Sau prin care îi excludem pe unii de la mântuire, deși Dumnezeu dorește mântuirea tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *