Folclor românesc (3)
*
Atâta-s de supărat
Atâta-s de supărat
Cumu-i ceriul înnorat
Și atâta-s de scârbit
Cumu-i cerul de cernit!
Tuturor li-i lumea lume
Numai mie mi-i cărbune;
Tuturor li-i lumea dragă
Mie mi-i cerneală neagră!
De-ar fi lumea de hârtie
I-aș da foc într-o mânie;
De-ar fi lumea rămurea
Cu toporul o-aș tăia!
(din Ardeal)
*
Jelui-m-aș, jelui
Jelui-m-aș, jelui,
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului.
Codru-i verde,
Nu mă crede.
Codru-i verde și-mpănat
Mă tem că mă spune-n sat.
M-oi jelui drumului,
Drumu-i jalnic ca și mine,
Doar nu m-0 spune la nime,
Că ziua-l calcă drumarii
Iar noaptea-l calcă tâlharii.
*
Cântă, cântă gură scumpă
Cântă, cântă gură scumpă,
Că boala cu drag te-ascultă!
Gura râde că-i nebună,
Inima plânge de sună;
Gura râde că-i buiacă*,
Inima plânge de-neacă.
Inimă supărăcioasă
Ce ți-aș da să fii voioasă?
De mi-ai da bunu’ lumii
Eu voioasă n-am de-a fi,
Că-s aproape de necaz
Ca năframa de obraz;
Că-s aproape de mult rău
Ca obrazu de chindeu**;
Și-s aproape de urât
Ca picioru’ de pământ.
* Buiacă = sălbatică, nebună, zburdalnică.
** Chindeu = prosop, ștergar.
*
Cântă-mi, cuce, cu mult dor
Cântă-mi, cuce, cu mult dor,
Că eu n-am prea mult și mor!
Cântă-mi, cuce, cu dulceață,
Că eu n-am prea multă viață!
Din tinerețele mele
Am petrecut multe grele
Să le strâng aș face-un munte,
Or peste mare o punte;
Să trec calea dorului,
La curțile binelui
Și norocu’ omului.
Dorin Streinu: E una dintre doinele românești care îmi place cel mai mult. Simplitatea și dramatismul ei mă înspăimântă.
*