Paramnezicul = cel care are iluzia amintirii. Confundă evenimentele reale cu cele imaginare sau trecutul cu prezentul.

Parhelie = fenomenul optic în care vedem pete strălucitoare, rotunde, adesea colorate, pe un cer luminos. Cel mai adesea când mergem prin zăpadă.

Parigorie = mângâiere, consolare.

Tiară = mitra papală formată din trei coroane suprapuse.

Colligatum = volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună.

Criptonim =pseudonim.

*

Aporie = o problemă grea sau imposibil de înțeles.

Tautologie = pleonasm.

*

14 noiembrie 1995

Dorin Streinu: În polemici se beau incertitudini cu litrul.

*

9 decembrie 1996

Motoul caietului de creație cu nr. 22

Dorin Streinu: Încep prin a-mi lua rămas bun. Niciodată nu se știe când e prea curând.

*

Să nu se confunde condiționalul optativ prezent al diatezei active (aș face tot ce mi-ai cere) cu infinitivul prezent al diatezei reflexive (a-și face tema).

*

La diateza reflexivă, verbele la gerunziu se despart prin cratimă de pronumele reflexiv care le urmează. Ex: aflându-mă.

*

Prezentul istoric are rolul de a dinamiza acțiunea și de a face pe cititor să retrăiască momentele descrise.

*

Prezentul etern/gnomic afirmă ideea de prezență, de adevăruri veșnic valabile. Este folosit în narațiuni cu valoare afectivă, însă, în special, e caracteristic maximelor, proverbelor.

*

Adverbul exprimă circumstanțele în care au loc procesele. Deseară/diseară: adverb compus.

*

Pe 10 decembrie 1996 citeam Estetica lui Tudor Vianu, ediția 1945. Mi-am luat notițe ample.

La un moment dat Vianu spune: Leonardo da Vinci urmărea în crăpăturile unui zid ruinat o lume întreagă de forme fantastice.

Tot aici:

Geniul rămâne însă artist chiar în momentele mai îndepărtate de exercițiul propriu-zis al artei lui și își hrănește în chip mai amplu lucrarea din materia întregii sale vieți sufletești.

Talentul are ușurința de a trece de la o stare la alta, ca o dovadă a slabei aderențe a creatorului de restul omului. El poate face o producție agreabilă, care ne poate atrage, dar care nu ne cucerește.

Dacă în operele talentului ne vorbește numai un artist, în acelea de geniu se rostește un om.

Opera talentului este mai previzibilă, mai logic călăuzită, mai dominată de funcțiunile raționale ale conștiinței; opera geniului este însă mai neașteptată, mai bogată în surprize, mai irațională.

*

12 decembrie 1996.

Dorin Streinu: Să nu scrii când nu ai nevoie de tine.

*

Idem: Linia nu m-a înșelat niciodată.

*

Motoul caietului Însemnări. 8 aprilie 1996.

L-am început la asfințitul soarelui, când încă soarele ne mai săruta privirile într-o înserare crepusculară.

*

Pe 8 aprilie 1996 citeam volumul al III-lea, ediția București, 1938 al Istoriei Filosofiei Moderne.

Împotriva lui Spencer:

1. Absolutul este o forță omniprezentă.

2. Procesul evoluției are o barieră peste care nu poate trece: nu poate explica apariția sufletului omenesc.

3. Unitatea ultimă rămâne necunoscută.

4. Există o lume suprasensibilă.

*

Despre transformism și evoluționism, despre empirismul și realismul transfigurat, filosofia imanenței, enciclopedismul științific.

Neokantieni: Friedrich Albert Larenge, Hermann von Helmholtz.

Școala de la Marburg: Hermann Cohen, Paul Natorp.

Școala de la Baden (transcendentaliștii): Wilhelm Windelband și Heinrich John Rickert.

Subiectivismul critic = idealismul transcendental.

Am studiat despre viața și opera lui Oswald Külpe, Friedrich Paulsen, idealismul noetic al lui Rudolf Eucken, problema epistemologică la Hermann Lotze, Gustav Theodor Fechner, Eduard von Hartmann, voluntarismul lui Wilhelm Wundt,  concepția energetică despre lume a lui Wilhelm Ostwald, Hans Driesch, Wilhem Stern, Georg Simmel, despre tipurile de persoane deterministe ale lui Wilhelm Dilthey, Hans Vaihinger, Ludwig Klages și fenomenologia lui Edmund Husserl.

Did you like this? Share it: