Romanul nu este o povestire a realității (asta e rețeta pentru romanul de suprafață, adică pentru cel prost) ci o diagnoză interioară a detaliilor personale. O cunoaștere din înăuntru a realității și nu: el a plecat, el o iubea, ei au murit, cădea noaptea, venea ziua, lucruri pe care, de altfel, orice netot le poate spune.

Romanul însă nu e pentru toți. E pentru oameni care au experiența vieții și încă ceva mai mult decât atât: care străvăd prin viață și prin diverse evenimente ale vieții ca prin propriul lor ochi.

Ceea ce vezi este ceea ce ești.

Și nici nu ar putea să fie altfel, dacă ziua aceea nu ar fi fost plină de căldură, mai ales interioară…

Miruna nu înțelegea diferența dintre îndrăgostire și fidelitate. Una e să îți placă cineva și altceva e să înțelegi pe cineva, pentru că îl iubești și pentru că îl iubești îl poți citi, îl poți studia din lăuntrul tău. Gabriel nu era iubirea vieții ei ci un miraj. Era o proiecție igienică a unor vise personale. Fetele vizează, uneori, bărbați care le scapă de tot greul, chiar și de ele însele…Însă bărbații reali sunt cei care le fac pe femei să se problematizeze, să fie ele însele, să fie mai mult decât serioase…

Adică adevărații bărbați nu le scapă pe femei de ele însele ci le fac să fie responsabile față de statutul lor. Însă Gabriel, un băiat de bani gata și fără experiența dezamăgirii în străfundul inimii, nu era decât un vis lubric, o bogăție de senzații pentru Miruna, chiar dacă ea nu accepta acest lucru.

Era ca un cald teribil, spre 40 de grade, care te cotropește, te animalizează…dar nu te aduce cu picioarele pe pământ, ci te poartă în lumi fade, imaginare.

Ce să faci însă cu o lume fără realitate?! Iluzia bijuteriilor, a meselor copioase, a croazierelor făceau să îi explodeze simțurile. Însă ce fel de moarte, Miruna, poate să aibă o astfel de dezamăgire?!

Nu avea ochi pentru detaliile semnificative. Nici Gabriel (cu un nume îngeresc…) nu putea să vadă diferența dintre zâmbetul, pentru că ai bani și zâmbetul, pentru că ai prieteni. Cea mai mare prăbușire interioară o trăiești atunci însă când prietenii nu sunt pe nicăieri, când ai nevoie de ei,  deși în jurul tău ai o droaie de impostori și de profitori, pentru că ai bani…

Ce dramă: să fii puternic doar pentru că deții câteva hârtii în plus…și nimic altceva!

Un cald teribil…pentru că aștepta să spună: Da! Și câte așteptări nu au fetele înainte de căsătorie, pe care, cu atâta indelicatețe, bărbați fără conștiință, le calcă în picioare ca pe niște confeti aruncate peste tot.

Nu, nu îi interesezi tu, nici aspirațiile tale, nici trupul tău, nimic, ci doar orgoliul lor, al celor care posedă, care domină, în pat, pentru câteva clipe!

Nu e dramatic să vrei să fii bărbat căsătorit doar pentru acele câteva clipe de juisare de dinainte și de după?! E mariajul doar poză, o poză socială, un statut social și acasă o tristețe prelungă, o negăsire a ta în celălalt?!

Miruna se gândea totuși la cum ar fi el, ca tată al copiilor ei. E și ăsta un egoism: femeia își vede copiii ca pe ai ei, cel mai adesea, și nu ca pe ai lor: ai ei și ai soțului ei. Și cum căsătoriile sunt cel mai adesea doar interesate (mai puțin interesante sau deloc), Dumnezeu e scos din ecuație și copiii sunt văzuți ca obiecte sau ca sclavi.

O căsătorie fără Dumnezeu e un experiment egocentric. Și Miruna avea nevoie de relaxare, să zboare din temnița părinților ei și nu de logică dumnezeiască. Când se va trezi Miruna față în față cu adevărul: după ce îl naște pe primul copil, după ce îl avortează pe primul, după 30 de ani? Însă, ca să ai logică, trebuie să ai un bărbat nu doar viril, ci și duhovnicesc.

Cuvinte prea mari…pentru o căldură interioară minoră. De ce toate eforturile majorității sfârșesc în minorat, în lucruri de duzină?

La 3 săptămâni după luna de miere a bătut-o prima oară…De ce? Din insatisfacție…A lovit-o peste față pentru ca să se lovească peste față. Așa a simțit. Pierduse un pariu cu cineva, și odată cu pierderea pariului și-a dat seama că doar banii îl fac puternic în fața altora și că Miruna nu îl iubește decât pentru același lucru…deși încearcă să îndruge verzi și uscate despre marea ei pasiune pentru el.

Bătaia e o recunoaștere a eșecului. A ales prost. Banii nu te fac deștept ci doar miop…spre orb.

A doua zi focul abia mai pâlpâia…sau poate că dispăruse. Cine își mai punea problema lui, atâta timp cât Miruna, pierdută în labirintul interior al întrebărilor agonizante și fără răspuns, nu știa cum să evadeze? Și căsnicia devenise o închisoare sufocantă, de care îi era greață acum…

Did you like this? Share it: