Experiența mistică a Fericitului Iosif Isihastul (2)

Prima parte

***

„Să nu te simți bine atunci când, vorbind, cauți să afli dreptatea”, propria ta dreptate, adică atunci când vrei să ai, cu tot dinadinsul, dreptate în fața convorbitorilor tăi. Pentru că nu mai avem de-a face cu un dialog ci cu un solilocviu.Vorbim ca să ne auzim și nu vorbim ca să îi auzim pe ceilalți.

*

„Dumnezeu ne pedepsește pentru a ne conduce la nepătimire”. Pedeapsa Sa e pedagogică și soteriologică în sensurile cele mai mari cu putință.

*

„Dacă te împotrivești celor ce vin asupra ta [și care sunt îngăduite de către Dumnezeu, din diverse motive n.n.] și nu le înduri, cu adevărat, împotriva lui Dumnezeu lupți”. Pentru că Dumnezeu le îngăduie existența în viața ta iar tu, neînțelegând originea lor, te împotrivești Lui împotrivindu-te lor.

*

O exprimare plastică despre ceea ce înseamnă să nu vorbești de rău, să nu te răzbuni verbal: dacă vei strânge din dinți „șarpele [ impulsul spre răutate adus în noi de către demon n.n.] se va răsuci în inima ta, se va ridica până la gât, dar dacă nu-l lași să iasă se va înăbuși și va crăpa”.

*

„Nu căutați niciodată să îndreptați pe cineva [să îl povățuiți spre a-și schimba viața înspre bine n.n.] cu mânie, ci cu smerenie și cu dragoste sinceră…pentru că ispita pe ispită nu poate vindeca”. Să nu căutați să îl îndreptați spre bine cu forța, impunându-vă opinia în viața lui.

*

Despre patimile sursă, care nasc patimi: „cele dintâi patimi…mânia și pofta”. Mânierea pe cineva. Mânia că nu ai ceva. Mânia că nu îți e viața cum ai vrea. Poftirea a ceva sau a cuiva. Poftirea unei demnități care nu e pentru tine. Dorința de a lenevi și de a avea, în același timp, de toate.

*

Vorbind despre sine: „iubirea lui Hristos m-a înmuiat”. M-a făcut și pe mine să iubesc și să iert. Am învățat de la El ce înseamnă smerenia, dragostea, iertarea, compătimirea, buna voire și întrajutorarea.

*

„Vei primi…har pe măsura ispitelor”. Ispitele, din ce în ce mai întețite în anumite momente, arată că demonii presimt coborârea multă de har ce se va face în noi și de aceea sunt impacientați, sunt înnebuniți să ne facă rău pentru binele ce o să vină în noi.

*

Vorbind despre aprinderea desfrânată a trupului nostru: „Ispita este înlăuntrul nostru…Ea urcă din mijlocul pântecelui [din cauza odihnei prea multe, a mâncării și a băuturii multe n.n.] spre inimă. O aprinde pe aceasta [cu intenții desfrânate n.n.], înfierbântă sângele [spre împreunări trupești n.n] și urcă spre gât, ajunge la cap, întunecă mintea [, care nu mai dorește decât acte sexuale n.n.]. Stă ca un nod în gâtul nostru și împiedică chiar și răsuflarea, făcând pe om să se înăbușe”. Mai ales în timpurile călduroase și foarte călduroase…

*

„Starea duhovnicească a omului și harul pe care îl are din răbdare se văd”, dacă vezi duhovnicește. Oamenii duhovnicești se recunosc între ei tocmai din sălășluirea harului în ei și din înțelepciunea și delicatețea pe care le manifestă în diferite ipostaze ale vieții lor. Ei sunt recogonoscibili când ești unul de-al lor.

*

„Clopoțelul virtuții…este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința”.

Acestea vestesc cele care sunt în om, interiorul lui plin de har. Îngăduința față de oameni care nu cunosc și nici nu se nevoiesc prea mult sau prea bine. Îndelungă răbdare față de impostori, față de oameni duplicitari. Suferință pe nedrept.

*

Mărturisește modul în care se răsfrânge povățuirea duhovnicească a altora în viața sa: „pentru fiecare suflet care este ajutat [de către sfaturile și rugăciunile mele n.n.] duc și eu războiul [duhovnicesc, interior n.n.] pe care acesta îl are”, care se petrece în sinea lui.

*

„Nu te socoti om, atunci când nu primești har dumnezeiesc”. Nu te bucura când nu simți că harul lui Dumnezeu se varsă în tine, ci consideră-te ceea ce ești: un om care te-ai asemănat dobitoacelor fără de minte prin patimile tale, devenind din rațional un om nerațional.

De fapt asta înseamnă așezare interioară smerită: să te comporți așa după cum simți că ești: departe sau aproape de Dumnezeu.

*

„Cât am reușit curățirea sufletului și luminarea [noastră n.n.]…tot [pe] atât vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia și a celorlalți [Sfinți n.n.] și vom tresălta de bucurie și mai mult”. Pentru că îndumnezeirea e personală și are diverse grade în Sfinții lui Dumnezeu.

*

„Nu simți durerea dacă mintea ta e stăpânită de iubire”, atunci când e vorba de o nedreptate a altora asupra ta. Nu te doare pentru că nu îl urăști pe cel care te supără continuu și nu vrei să te răzbuni pe el.

*

Dumnezeu ne „mângâie atunci când vede că nu mai putem îndura” ispita, tristețea, suferința, nedreptatea, prigoana.

*

Dacă te-ai nevoit toată viața, „la bătrânețe vei culege florile nepătimirii”, virtuțile care răsar din lupta cu patimile și pacea din partea lor.

*

Rugăciunea nu înseamnă, întotdeauna, o primire imediată a cererii. De aceea Dumnezeiescul Iosif spunea: „caută, strigă neîncetat, și dacă primești [ceea ce ceri de la Dumnezeu n.n.] și dacă nu primești” răspuns la rugăciunile tale. Pentru că rolul primordial al rugăciunii e comuniunea cu Dumnezeu și nu împlinirea unor cereri personale.

*

„Harul…nu preschimbă firea omului, ci atributele naturale și privilegiile cele bune cu care este înzestrată firea…suplinește și adaugă, dimpotrivă, micșorează și înlătură”.

Când harul lui Dumnezeu coboară în noi nu ne dă un alt trup și un alt suflet, un alt caracter și un alt temperament decât cele pe care le aveam ci le împodobește pe acestea și le intensifică sau atenuează aplecările rele ale persoanei noastre.

E o remarcă foarte importantă pentru cei care nu înțeleg că nu se luptă cu propria lor fire, când se luptă cu patimile, ci se luptă cu aplecarea, cu virarea spre patimă a simțurilor proprii.

*

Conștiința dependenței sale continue față de harul lui Dumnezeu: „Dacă nu cad [în păcat n.n.], nu cad pentru că mă ții Tu” ca să nu păcătuiesc.

*

Cei trei mari dușmani ai omului: demonii, firea [care are necesități organice, motiv pentru care excesele împlinii acestor necesități devin patimi n.n.] și obișnuința [păcătoasă n.n.]

*

„Când ajungi până la cer să aștepți ca ziua următoare să cobori în iad”. Vederile extatice nu aduc triumfalism și orgoliu ci o smerenie și mai intensă, și mai mare.

*

„Nu este folositor [pentru noi, ca n.n.] să cerem [de la Dumnezeu n.n.] lucruri peste măsură”, peste stadiul de creștere duhovnicească pe care îl avem.

*

„Harul va veni fără ca tu să-l ceri”, dacă împlinești poruncile lui Dumnezeu și te smerești continuu în fața Sa și a oamenilor.

*

„Cu cât primești mai mult har, în aceeași măsură primești și adaos de ispite”. Toți știm asta din experiență.

*

„Orice patimă ține loc de idol”, pentru că orice patimă, prin interesul pentru ea, prin orbirea în fața ei, înlocui centralitatea lui Dumnezeu din viața noastră.

*

I-au trebuit 20 de ani pentru ca să ajungă  să vadă slava lui Dumnezeu.

*

O mărturie personală foarte adevărată: „atunci când omul are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulți semeni ai săi, el își află liniștea și are pace mereu”. Pentru că nu șederea împreună cu alții ne strică sufletul, ci aplecarea noastră spre lucruri care ne taie unitatea interioară.

*

„Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp [nu se revarsă în noi pentru un anumit timp de nevoință n.n.], ci de modul în care viețuiești și de mila Domnului”.

*

Solomon și Daniil primesc simțirea harului lui Dumnezeu la vârsta de 12 ani.

*

„Luptă-te după putere [ca] să ușurezi sarcina duhovnicului”. Învață să lupți cu păcatul și să te îndrepți continuu pentru ca să nu mai dai de furcă duhovnicului și părintelui tău duhovnicesc în povățuirea și îndreptarea ta în viață.

*

Ascultare [față de Părintele tău duhovnicesc n.n.] însemnă să devii rob [să îl asculți în toate cele pentru mântuirea ta n.n.], pentru a deveni liber” duhovnicește. Să înveți, prin intermediul lui, că voia lui Dumnezeu e mai importantă decât voia noastră și că Părintele duhovnicesc, în toate cele pe care ți le spune, asta vrea să îți transmită.

*

2 comments

  • Multa bucurie a adus in sufletul meu cuvantul Fericitului Gheron Iosif Isihastul.

    De multe ori l-am asemanat unui copil care traieste si se bucura din plin de toate darurile Parintelui sau Ceresc, multumind cu bucurie si recunostinta de tot ceea ce primeste si neuitand niciodata ce este si care este locul sau in aceasta lume.

    Daca ar trebui sa aleg cuvintele prin care sa il pot descrie, as cita asa:

    „Il poate numi pe Dumnezeu Tata numai cel ce l-a cunoscut ca Tata prin Har.
    Si este numit fiu numai cel care a gustat dragostea Tatalui.

    Si implineste „ale Tale dintru ale Tale” acela care a cunoscut ca este gol, care si-a cunoscut propria neputinta, precum si pe Facatorul de bine, Care l-a imbracat cu imbelsugare si apoi l-a facut fiu dupa Har.

    Si, prin urmare, el se desfateaza de bogatia Tatalui sau si pe „ale Tale dintru ale Tale” o pune intru totul pe seama Lui.”

    „…ale Tale dintru ale Tale” – cred ca este cu adevarat o taina, pentru ca, odata inteleasa, multe alte usi ale cunostintei se deschid in fata noastra.

  • (Am folosit un citat din volumul intitulat „Staretul Iosif Isihastul Nevointe, Experiente, Invataturi” , Ed.Evanghelismos 2009, pag.321-322)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *