Zi: 3 iunie 2010

Doamna Bovary mânca semințe…cu măr. Semințe de floarea soarelui cu măr de măr. După care urmau scurte și îndesate înghițituri de apă…sau de alcool reciclat…Alcoolul reciclat e format dintr-o tărie + sirop de trandafiri îmbujorați. Și asta pentru că tot ce trebuie reciclat trebuie păstrat.

Unghiile ei sunt prelungi ca propria ei țigară…de madamă insipidă.

N-are conștiință. Cel puțin așa spune al 13-lea ei amant: un negru căruia îi plac micii la grătar.

Scrie alene. Se îmbracă alene. Miroase puful de păpădie viorie alene. Totul cu lene…

Oare ce scrie în scrisoarea pe care tocmai a primit-o, și care arată, ca și când ar fi a 10 tranșă a împrumutului României pentru 2011?!

Secret!…De fapt tot secretul e că are un al 14-lea amant: un sicofant care trage să moară…iar ea trage speranțe de noi proprietăți. Câtă frivolitate! Unor femei nu le ajunge nici măcar luna de pe cer…parcelată și trimisă în contul pentru uz intern.

Lângă ea toarce o pisică…alene. O cheamă…Ah, am un lapsus! De fapt pisicile nu trebuie să aibă nume, pentru că nu sunt oameni.

Mănâncă întruna semințe de floarea soarelui.

Mănâncă întruna ca nebuna.

Mănâncă cu lene…ca un orbete constipat.

Mănâncă un măr din import, peste care timpul s-a lăsat ca o pleoapă.

Și curățenia din jurul ei nu e făcută de ea ci de câteva servitoare tăcute și bolnave de oftică.

Și amanții ei nici măcar nu sunt amanți ci niște boșorogi, niște orgolioși iritabili la orice muscă.

Și ea nici măcar nu e doamnă…ci o lepră de doamnă, o galopantă doamnă de lepră, o leprișoară de doamnă întreținută.

Și e prost cine susține altceva.

Pentru că doamnele sunt doamne dacă sunt doamne iar domnii sunt domni dacă se comportă ca atare.

Iar cățeii…sunt niște căței, care au nasuri mici și ochi umezi…și sunt plăcuți…dacă nu mușcă.

În jurul ei: multe cărți necitite.

Multe păcate…peste care trece indiferentă ca năpârca peste ștevie.

Ochii ei tulburători…nu te tulbură nicidecum.

Ci ei doar îți provoacă o reacție…completamente ostilă și ingrată.

Pentru că mănâncă semințe cu zgomot.

Pentru că semințele clonțăne în gura ei ca un tun.

Pentru că doamna Bovary…de circa trei minute…nici măcar nu mai știm dacă a existat vreodată…

Cap mare, transpirat, ochi activi numai în sens rău, sticlind vicios sub ramele ochelarilor, mâini rapace. Timpul trece împotriva noastră…îl fulgeră odată, când văzu doi tineri, un el și o ea, trecând pe lângă el. Nu s-ar fi gândit acum 10 ani la așa ceva.

Ura moartea.

Ura să dea ceva de la el.

Ura fericirea celor de după el.

Ura cântecul popilor, acel cântec dureros, transfigurator, prin aceea că te îndeamnă să fii tu însuți…dacă tot vrei să mori.

– Mai lăsați-mă odată cu moartea!…Nu vreau să mor. Mi-am strâns bani. Pot oricând pleca din mizeria (mizeria e la tine în inimă, nu în altă parte!) asta de Românie altundeva. Am făcut tot ce am putut, m-am vândut, am pupat pe toate părțile pe unii și alții ca să ajung unde sunt…Și acum ce vor ei să îmi ia?! Cine vrea să îmi ia banii?!!!!…

Nu ți l-ai fi putut imagina acum 10 ani. Sănătatea ține demonismul în floare.

Însă când boala te cheamă cu ochi visători și bătrânețea îți ia pământul de sub picioare…începi să te lupți, în tine (că altundeva, unde?!) cu dușmanii închipuiți. Ei, acești dușmani, atentează la banii tăi, la cei pentru care tu ai fost o canalie.

– De ce nu îți plac adevărurile dure, adică adevărurile tale?!…

– Care adevărurile mele?!!! Am făcut tot ce am putut, că așa e viața. Când o să ajungeți la vârsta mea o să învățați cât de rău e să fii singur…și neputincios…

Are tupeul curvei la pensie. După ce s-a târât cu toți, orice curvă, la bătrânețe, vrea să fie doamnă. Și el vrea să ne umple de lacrimi, când l-a durut în cot de lacrimile altora, când a tăiat în carne vie…fără să îi pese. Însă nu vrea să reflecteze la ce a făcut…ci vrea doar să îi plângi de milă. Da, lui, să îi plângi de milă, celui care n-a plâns pe nimeni la vremea lui.

Impostura e, totuși, o carte de vizită. Criminalii, ca și hoții, mai mici sau mai mari, se recunosc după anumite indicii. Dacă furi, furi organizat. La fel, criminalii nu au doar morți în spate…ci și multe guri închise.

De ce nu ți l-ai fi putut închipui?! Pentru că nu cunoștea regretul.

Regretul l-a adus sănătatea șubrezită.

La 73 de ani cuvântul abia începe să lovească în inimă. Inimile de piatră se decongelează în preajma morții. Moartea îi atrage pe cei care au fugit toată viața de ea…și pe ei îi interesează…drumul banilor lor în lume.

-Da, domnule A., lumea nu va da doi lei pe posteritatea ta de impostor! Te va trece în uitare. Chiar și înfierarea imaginii tale în cuvinte înseamnă uitare. O uitare care te asasinează…continuu…