Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 3 iunie 2010

Mânca semințe cu dragoste

Doamna Bovary mânca semințe…cu măr. Semințe de floarea soarelui cu măr de măr. După care urmau scurte și îndesate înghițituri de apă…sau de alcool reciclat…Alcoolul reciclat e format dintr-o tărie + sirop de trandafiri îmbujorați. Și asta pentru că tot ce trebuie reciclat trebuie păstrat.

Unghiile ei sunt prelungi ca propria ei țigară…de madamă insipidă.

N-are conștiință. Cel puțin așa spune al 13-lea ei amant: un negru căruia îi plac micii la grătar.

Scrie alene. Se îmbracă alene. Miroase puful de păpădie viorie alene. Totul cu lene…

Oare ce scrie în scrisoarea pe care tocmai a primit-o, și care arată, ca și când ar fi a 10 tranșă a împrumutului României pentru 2011?!

Secret!…De fapt tot secretul e că are un al 14-lea amant: un sicofant care trage să moară…iar ea trage speranțe de noi proprietăți. Câtă frivolitate! Unor femei nu le ajunge nici măcar luna de pe cer…parcelată și trimisă în contul pentru uz intern.

Lângă ea toarce o pisică…alene. O cheamă…Ah, am un lapsus! De fapt pisicile nu trebuie să aibă nume, pentru că nu sunt oameni.

Mănâncă întruna semințe de floarea soarelui.

Mănâncă întruna ca nebuna.

Mănâncă cu lene…ca un orbete constipat.

Mănâncă un măr din import, peste care timpul s-a lăsat ca o pleoapă.

Și curățenia din jurul ei nu e făcută de ea ci de câteva servitoare tăcute și bolnave de oftică.

Și amanții ei nici măcar nu sunt amanți ci niște boșorogi, niște orgolioși iritabili la orice muscă.

Și ea nici măcar nu e doamnă…ci o lepră de doamnă, o galopantă doamnă de lepră, o leprișoară de doamnă întreținută.

Și e prost cine susține altceva.

Pentru că doamnele sunt doamne dacă sunt doamne iar domnii sunt domni dacă se comportă ca atare.

Iar cățeii…sunt niște căței, care au nasuri mici și ochi umezi…și sunt plăcuți…dacă nu mușcă.

În jurul ei: multe cărți necitite.

Multe păcate…peste care trece indiferentă ca năpârca peste ștevie.

Ochii ei tulburători…nu te tulbură nicidecum.

Ci ei doar îți provoacă o reacție…completamente ostilă și ingrată.

Pentru că mănâncă semințe cu zgomot.

Pentru că semințele clonțăne în gura ei ca un tun.

Pentru că doamna Bovary…de circa trei minute…nici măcar nu mai știm dacă a existat vreodată…

Strigături românești (2)

Prima parte

***

„Foaie verde iarbă grasă
Nici cu tine nu fac casă”.

*
Învârtita. Galaonul sau zvâcu.

Balta la șase.

Mânioasa. Deleasca. Brâul.

*

„Foaie verde lobodă
lăsați hora slobodă”.

*

Strigături dialogate:

– Puiule cu ochii verzi,
ce nu vii să mă mai vezi,
lângă mine să mai șezi?

– Bucuros, lele-aș veni
dacă toanta ar pieri!

*
„plâng râsu’ de as’ vară”

*

Mașteră = mamă vitregă.

*
„De-aș mânca frunze de fag,
de-aș bea apă din sfârleag,
tot cânt codrului cu drag”.

*
„Cine n-are dor pe vale
nu știe luna când răsare
și noaptea câtu-i de mare;
cine n-are dor pe luncă
nu știe luna când se culcă
și noaptea câtu-i de lungă”.

*
„Câtă boală-i pe sub soare,
nu-i ca dorul arzătoare;
că dorul unde se pune,
face inima cărbune”.

*

„Așa-mi vine-un dor și-un plâns,
unde-am fost și ce-am ajuns!”.

*
„cât de rău e a dori”

*

„frunză verde măr uscat”

*
„hoț de dor”

*
„ziua plouă, noaptea ninge”

*
„omul dacă-mbătrânește
dorul se călătorește”

*
„se bate cu gândurile
ca apa cu valurile”

*
„De-ar fi lăsat Dumnezeu
ce iubești să fie-al tău.
Dar Dumnezeu a lăsat
ce iubești să părăsești
și să i-ai ce nu gândești”.

*
„Pân’ eram de nu iubeam
unde mă culcam durmiam;
dar acum de când iubesc
n-am cap să mă odihnesc”.

*
„trăbe, bade, să te las”

*
„Cine iubește și lasă
să nu-și poată face casă,
aibă casa cucului
și odihna vântului”.

*
„bătrâni-o-ar frigurile
ca pe mine gândurile”

*

„Șinii strică dragostea
strice-i grâu seceta,
să n-aibă pâne pi masă
și niși sănătate-n casă”.

*

Ruperea unui copac e ca despărțirea a doi oameni care se iubesc.

Suntem impostori și ne place

Cap mare, transpirat, ochi activi numai în sens rău, sticlind vicios sub ramele ochelarilor, mâini rapace. Timpul trece împotriva noastră…îl fulgeră odată, când văzu doi tineri, un el și o ea, trecând pe lângă el. Nu s-ar fi gândit acum 10 ani la așa ceva.

Ura moartea.

Ura să dea ceva de la el.

Ura fericirea celor de după el.

Ura cântecul popilor, acel cântec dureros, transfigurator, prin aceea că te îndeamnă să fii tu însuți…dacă tot vrei să mori.

– Mai lăsați-mă odată cu moartea!…Nu vreau să mor. Mi-am strâns bani. Pot oricând pleca din mizeria (mizeria e la tine în inimă, nu în altă parte!) asta de Românie altundeva. Am făcut tot ce am putut, m-am vândut, am pupat pe toate părțile pe unii și alții ca să ajung unde sunt…Și acum ce vor ei să îmi ia?! Cine vrea să îmi ia banii?!!!!…

Nu ți l-ai fi putut imagina acum 10 ani. Sănătatea ține demonismul în floare.

Însă când boala te cheamă cu ochi visători și bătrânețea îți ia pământul de sub picioare…începi să te lupți, în tine (că altundeva, unde?!) cu dușmanii închipuiți. Ei, acești dușmani, atentează la banii tăi, la cei pentru care tu ai fost o canalie.

– De ce nu îți plac adevărurile dure, adică adevărurile tale?!…

– Care adevărurile mele?!!! Am făcut tot ce am putut, că așa e viața. Când o să ajungeți la vârsta mea o să învățați cât de rău e să fii singur…și neputincios…

Are tupeul curvei la pensie. După ce s-a târât cu toți, orice curvă, la bătrânețe, vrea să fie doamnă. Și el vrea să ne umple de lacrimi, când l-a durut în cot de lacrimile altora, când a tăiat în carne vie…fără să îi pese. Însă nu vrea să reflecteze la ce a făcut…ci vrea doar să îi plângi de milă. Da, lui, să îi plângi de milă, celui care n-a plâns pe nimeni la vremea lui.

Impostura e, totuși, o carte de vizită. Criminalii, ca și hoții, mai mici sau mai mari, se recunosc după anumite indicii. Dacă furi, furi organizat. La fel, criminalii nu au doar morți în spate…ci și multe guri închise.

De ce nu ți l-ai fi putut închipui?! Pentru că nu cunoștea regretul.

Regretul l-a adus sănătatea șubrezită.

La 73 de ani cuvântul abia începe să lovească în inimă. Inimile de piatră se decongelează în preajma morții. Moartea îi atrage pe cei care au fugit toată viața de ea…și pe ei îi interesează…drumul banilor lor în lume.

-Da, domnule A., lumea nu va da doi lei pe posteritatea ta de impostor! Te va trece în uitare. Chiar și înfierarea imaginii tale în cuvinte înseamnă uitare. O uitare care te asasinează…continuu…

Strigături românești (1)

Însemnări din data de 24 octombrie 1997.

***

„Vai de mine multe știu
și mă mir unde le țiu;
da’ le țiu într-o poiată
și le slobod câteodată,
când îi mândra supărată”.

*
„Cui nu i-s dragi horile,
bată-l sărbătorile,
că pe mine nu m-or bate
că horesc și zi și noapte
și-oi hori până la moarte,
să-mi horesc horile toate”.

*

„Cine nu umblă la joc
crește ca un dobitoc,
nu știe râde, nici glumi,
parcă-i muma pădurii”.

*
„ceteraș e gura mea”.

*
„Decât c-o ceteră rea,
mai bine cu gura mea.

Cetera-i cu patru strune
și mai rele și mai bune…

Gura mea toate le spune;
cetera mai și greșește…
gura mea le potrivește!”.

*
„Frunză verde lemn uscat
de strigat m-am săturat”

*
Funză verde…
1. ș-un dudău;
2. ș-o răsură;
3. mătrăgună;
4. ș-o cicoare.

*
„frunzuliță bob năut”

*
„Cine-o bea de dor îi trece”

*
„foaie verde trei smicele”

*
„frunzuliță brebenel”

*

Samodiva = zâna răutăcioasă, de o frumusețe rară, care ademenește fetele și tinerii și le stoarce orice putere de viață.

*
Joc. Sârbă. Irindeaua. Barlaboiul.

*

„foaie verde de-o alună”

***

Folclor românesc (5)

Cele anterioare: prima, a doua, a treia și a 4-a parte

***

Frunzuliță iarbă mare

Frunzuliță iarbă mare
Cine n-are noroc n-are,
De când naște până moare.

Că eu una n-am avut
De când maica m-o făcut.

– Maică, măiculița mea!
Spune-mi drept ș-adevărat,
Cu ce apă m-ai scăldat?

Cu apă de la vale
Ca să fiu cu jale?

Cu apă de Olt
Ca să n-am noroc?

Maică, străină ca mine
Nu e nimenea pe lume,
Numai cucul din pădure.

Dar nici ăla nu-i ca mine
C-are și el pe-oricine,
Că mierlița gălbioară,
P-aia-o are surioară,
Și pe sturzul gălbior,
P-ala-l are frățior.

*

De la maica-mi vine dor,
Stau în loc să mă omor!

(Din: „D-ai, săraca țara mea”)

*

Frunză verde nucă sacă

Frunză verde nucă sacă
Toate crengile s-apleacă
Cu vârfurile la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng…

M-oi omorî și le-oi spune
C-am pierdut floare de fragă
Și puterea mea cea dragă.

Și-am pierdut floare de prun
Și ce-am avut eu mai bun.

Și-am pierdut frunză de fag
Și ce-am avut eu mai drag.

*

Cântă cucu’ pe fântână

Cântă cucu’ pe fântână
Că mai o săptămână;
Cântă cucu’ pe găleată
Săptămâna mi se gată.

Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug;
După plug și după boi,
După părinții-amândoi;
După plug, după rotile,
După dragile copile;
După plug, după tânjală,
După mândra de-astă vară…

De unde cătana pleacă,
Rămâne casa săracă;
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați;
Rămân boii în restele
Și părinții-n dor și jele.

*

Frunză verde de măr dulce

Frunză verde de măr dulce
Ieși măicuță-n deal la cruce,
Să te uiți cum ne mai duce!

Ne duce, ne suie-n tren;
Trenul pleacă șuierând,
Maica rămâne plângând.

Foaie verde trei grănate
Trenule n-avere-ai parte
De șuruburile toate
Și de șina de sub roate,
Că ne-ai străinat departe,
În neagra străinătate!

Nu văd mamă, nu văd tată,
Parcă sunt făcut din piatră;
Nu văd frați, nu văd surori,
Parcă sunt făcut din flori.

Foaie verde sălcioară,
Săbioara-i surioară,
Călușelu-i frățior
Și pușculița-i măicuță!

Foaie verde foaie lată,
Maică, inimă de piatră,
Cum să te mai văd odată?

*

Care-și lasă satul lui

Care-și lasă satul lui
Ardă-l para focului;
Da’ nu-l ard-așa de rău,
Că mi l-am lăsat și eu;
Nu-l ard-așa de-nfocat,
Că și eu mi l-am lăsat
Și la fabric-am plecat!

Fabrica-i cu multe roate
Rupe-mi cioantele din spate;
Taie scânduri zi și noapte,
Pe toate le port în spate…

Du-mă, Doamne, de pe-aici
Ca să nu mai văd fabrici!

*

„trandafir mândru rotat”.

*

Dorin Streinu: În tine, poporul meu, jalea e propria ta rugăciune!

***

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno