Folclor românesc (5)

Cele anterioare: prima, a doua, a treia și a 4-a parte…

***

Frunzuliță iarbă mare

Frunzuliță iarbă mare
Cine n-are noroc n-are,
De când naște până moare.

Că eu una n-am avut
De când maica m-o făcut.

– Maică, măiculița mea!
Spune-mi drept ș-adevărat,
Cu ce apă m-ai scăldat?

Cu apă de la vale
Ca să fiu cu jale?

Cu apă de Olt
Ca să n-am noroc?

Maică, străină ca mine
Nu e nimenea pe lume,
Numai cucul din pădure.

Dar nici ăla nu-i ca mine
C-are și el pe-oricine,
Că mierlița gălbioară,
P-aia-o are surioară,
Și pe sturzul gălbior,
P-ala-l are frățior.

*

De la maica-mi vine dor,
Stau în loc să mă omor!

(Din: „D-ai, săraca țara mea”)

*

Frunză verde nucă sacă

Frunză verde nucă sacă
Toate crengile s-apleacă
Cu vârfurile la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng…

M-oi omorî și le-oi spune
C-am pierdut floare de fragă
Și puterea mea cea dragă.

Și-am pierdut floare de prun
Și ce-am avut eu mai bun.

Și-am pierdut frunză de fag
Și ce-am avut eu mai drag.

*

Cântă cucu’ pe fântână

Cântă cucu’ pe fântână
Că mai o săptămână;
Cântă cucu’ pe găleată
Săptămâna mi se gată.

Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug;
După plug și după boi,
După părinții-amândoi;
După plug, după rotile,
După dragile copile;
După plug, după tânjală,
După mândra de-astă vară…

De unde cătana pleacă,
Rămâne casa săracă;
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați;
Rămân boii în restele
Și părinții-n dor și jele.

*

Frunză verde de măr dulce

Frunză verde de măr dulce
Ieși măicuță-n deal la cruce,
Să te uiți cum ne mai duce!

Ne duce, ne suie-n tren;
Trenul pleacă șuierând,
Maica rămâne plângând.

Foaie verde trei grănate
Trenule n-avere-ai parte
De șuruburile toate
Și de șina de sub roate,
Că ne-ai străinat departe,
În neagra străinătate!

Nu văd mamă, nu văd tată,
Parcă sunt făcut din piatră;
Nu văd frați, nu văd surori,
Parcă sunt făcut din flori.

Foaie verde sălcioară,
Săbioara-i surioară,
Călușelu-i frățior
Și pușculița-i măicuță!

Foaie verde foaie lată,
Maică, inimă de piatră,
Cum să te mai văd odată?

*

Care-și lasă satul lui

Care-și lasă satul lui
Ardă-l para focului;
Da’ nu-l ard-așa de rău,
Că mi l-am lăsat și eu;
Nu-l ard-așa de-nfocat,
Că și eu mi l-am lăsat
Și la fabric-am plecat!

Fabrica-i cu multe roate
Rupe-mi cioantele din spate;
Taie scânduri zi și noapte,
Pe toate le port în spate…

Du-mă, Doamne, de pe-aici
Ca să nu mai văd fabrici!

*

„trandafir mândru rotat”.

*

Dorin Streinu: În tine, poporul meu, jalea e propria ta rugăciune!

***