Prima parte și a doua

***

„Dacă ai fost biruit [de către demoni n.n.] și ai căzut o dată [în vreun păcat anume n.n.], fii treaz și priveghează tot restul vieții față de această patimă”, pentru că,  dacă odată ai făcut păcatul și ai cunoscut urmările lui în tine, demonii te îndeamnă să îl faci de multe ori.

*

„În timp de ispită nu-ți părăsi locul tău” și nici ceea ce faci de obicei, pentru că ispita tocmai asta dorește să facă din tine: să te scoată din bunele tale obiceiuri, din canonul de viețuire al vieții tale.

*

„În El trăim[, prin harul Său și n.n.] suntem ținuți în brațele Sale, oricât am fi de murdari și [de] neînțelepți”.

*

„Maica tuturor relelor [este] nepurtarea de grijă” la gândurile și sentimentele ce ne străbat și la grija pentru viața noastră religioasă și morală.

*

„Faptul că ai căzut [în vreun păcat n.n.] nu înseamnă că te-a părăsit Dumnezeu”, pentru că părăsirea din partea lui Dumnezeu nu se face la orice păcat (pentru că multe  dintre păcatele noastre sunt îngăduite de Sine, pentru îndreptarea noastră, pentru o vedere mai clară a sinelui propriu) ci atunci când ne împotrivim, cu obstinație, voii Sale cu noi”.

*

„Bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea”. Demonii se bucură când ne întristează prin căderea noastră în diverse păcate și tind să ne ducă spre deznădejde, spre socotirea faptului că nu mai există iertare la Dumnezeu pentru ceea ce am făcut.

*

„Numai atunci când vine harul lui Dumnezeu [în ființa noastră n.n.] poate omul să stea pe picioarele sale”, adică să înțeleagă și să contraatace, în mod conștient și susținut, ispitele din toate părțile.

*

„noaptea morții”

*

„Lupta [duhovnicească, interioară cu demonii n.n.] unei singure zile, în deplină cunoștință [de ceea ce se petrece interior cu noi n.n.] și în simțirea sufletului [cu conștientizarea a ceea ce demonii vor să aducă în noi n.n.] valorează mai mult decât 50 de ani fără cunoștință [duhovnicească în lupta cu gândurile păcătoase] și în nepurtare de grijă” față de înșelările subtile de la nivelul inimii și al minții noastre.

*

Diferența dintre iertarea păcatelor și amintirea experienței lor: „păcatul i se va ierta [omului care îl va spovedi și se va pocăi pentru el n.n.], dar imaginea păcatului va rămâne până la cea din urmă suflare” în el, fapt pentru care amintirea păcatelor noastre e o continuă ispitire a noastră pentru săvârșirea lor.

*

„Nu mă întristez pentru cele trecute (pentru păcatele spovedite și pentru durerile și chinurile pe care le-am trăit n.n. ), ci mă bucur pentru cele viitoare”, pentru că am nădejdea că mă voi mântui, cu harul lui Dumnezeu, în Biserica Sa.

*

„Martor îmi este Dumnezeu: în cele mai mari ispite am aflat cea mai mare mângâiere”. Așa este!

*

„Aceasta este legea lui Dumnezeu [adică modul în care noi ne curățim de patimi] : orice provoacă plăcere se vindecă cu durere”. De aceea suferințele noastre sufletești și trupești sunt îngăduite de către Dumnezeu în viața noastră, cel mai adesea, pentru a scoate urmările plăcerii din ființa noastră.

*

„Dulcele Iisus Se cunoaște în necazuri. De îndată ce Îl cauți Îți va trimite necazuri. Iubirea Lui este nevoință”, e luptă continuă cu păcatul, cu tine cel vechi.

*

„Dacă harul lui Dumnezeu nu [îl] luminează pe om, cuvintele pe care acesta le vorbește [cel care predică cuvântul lui Dumnezeu n.n.], oricât de multe ar fi, nu sunt de niciun folos nimănui”. Dar pentru ca omul să fie luminat de har, atunci când ascultă cuvintele Sale propovăduite de către slujitorii Săi, el trebuie să dorească să afle cum să se mântuie, adică cum să se schimbe continuu interior.

Nu cuvintele sau cel care propovăduiește cuvintele lui Dumnezeu sunt de vină pentru că nu îl transformă interior, ci cel care nu caută să afle mântuirea sa prin nevoință continuă.

*

„Experiența [duhovnicească n.n.] nu se poate cumpăra, nici nu se împrumută”, ci ea se dobândește prin studiul vieții teologice și duhovnicești a Bisericii și prin experiența personală a modului în care te curățești de patimi.

*

„Mereu sunt aproape de deznădejde [înăuntrul meu n.n.], căci nu lucrez nimic [după voia lui Dumnezeu în mod integral n.n.] și niciodată nu reușesc să pun început bun” nevoinței mele.

*

„Când harul face străvezie strălucirea dumnezeiască a Duhului [, adică începe să vadă slava lui Dumnezeu, în mod extatic n.n.], atunci omul în întregime devine ca nebun”, plin de dragoste de Dumnezeu și de dorirea Lui, fapt pentru care nu mai gândește în logica omului credincios, dar care nu are experiențe mistice, tainice copleșitoare.

*

„Când pui moartea în fața ta [când te gândești continuu la moarte, când te obișnuiești cu conștiința faptului că o să mori n.n.] și o aștepți în fiecare clipă, aceasta fuge departe de tine”, pentru că nu mai trăiești cu povara fricii de moarte, ci moartea devine pentru tine ceea ce este de fapt: o ușă spre fericirea veșnică, o intrare în comuniunea veșnică cu Dumnezeu.

*

„Fără voia Domnului nici nu ne îmbolnăvim, nici nu murim”, pentru că toate se petrec în viața noastră potrivit voii Sale.

*

„Părinții sunt binecuvântați de către copiii lor dacă aceștia se mântuiesc”, pentru că mijlocesc la Dumnezeu pentru ei.

*

„Este mai de folos pentru noi [ca] să cădem în lupă [ în lupta continuă cu păcatul, adică ca oameni duhovnicești n.n.] decât să fim biruiți”, decât să ne găsească moartea în păcate, fără nicio luptă cu noi înșine pentru curățirea noastră de patimi.

*

„Sufletul meschin [adică mic la suflet, egoist, interesat numai de el și ale lui n.n.] este mama lipsei de răbdare”, pentru că se gândește să fugă la ale sale, să se bucure egoist și nu se gândește  și la binele altora.

*

„Mândria și deznădejdea sunt surori bune”, pentru că mândria ne împinge să păcătuim și păcatele ne aruncă în deznădejde.

*

„Nu te înmuia [, nu te înfricoșa în fața avalanșei de gânduri demonice, atunci când ești atent la ce intră în inima ta n.n.] și nu primi tot felul de gânduri”, și rele și bune la un loc.

*

„Cu dragostea pentru Hristos și pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dobândești privegherea [atenția la gândurile tale n.n.] și contemplația [înțelegerea celor duhovnicești n..] mai repede decât cu multe lupte” pentru virtute.

*

Odată „cu dorul lui Dumnezeu am primit în simțire harul curățeniei”, pentru că dorul de Dumnezeu e dorul după curăția, după fecioria dumnezeiască.

*

„Eu nu pot să sărut numai o singură dacă icoana Maicii Domnului și după aceea să plec. Când mă apropii de ea mă atrage ca un magnet [harul de a-mi manifesta întreaga inimă față de Maica lui Dumnezeu n.n.]. Și trebuie să fiu singur [, pentru ca să nu fiu deranjat de nimeni n.n.], pentru că vreau să o sărut ore întregi. Ceva, ca o suflare vie îmi umple sufletul [atunci n.n.], mă umplu de har și nu pot să plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc care arde” simt în toată ființa mea.

*

Adevărata pocăință e plină de har și de schimbări interioare, pentru că „harul nu ne lasă fără de nădejde, ci continuu îndeamnă, pe cel căzut, la pocăință”.

Did you like this? Share it: