A apărut statuia (săracii Romulus și Remus!) tocmai în gura pasajului, fără să aibă nimic de-a face cu dărâmăturile, în construcție, din jur. La fel, un ceas ditamai, total inestetic, ca și lupoaica, a apărut în parc, lângă o bancă, de asemenea: anapoda. Însă acest anapoda din oraș e în consens cu anapodaul din noi și nimeni, mai nimeni, nu se crispează.

Se înmulțesc oamenii care vorbesc pe stradă și cei care cerșesc.

Se dilată indiferența și ochiul chiorâș.

Se înmulțesc, deopotrivă, în ritm săltăreț și nesimțit, decolteurile dez-văratice.

Gabriel Liiceanu (avantajul editurii personale, probabil singurul care îl editează…) și-a reeditat cărțile din ultimii 40 de ani de zile…și au ajuns să fie cam 20. Nu sunt, oare, prea puține pentru atâta orgoliu intelectual? Deopotrivă opere complete la Bujor Nedelcovici și ÎPS Bartolomeu Anania: în mod simțitor, evident, cărți mai mari și fără să fure cititorul la preț.

Cine mai citește cărți mari și…grele?!

Mă gândeam că jurnalul lui Andrei Pleșu are 3000 de pagini…și îl găsii cu nici 300. Și ce ne trebuie vieți mari, dacă și așa trăim bine?!

Mâneci scurte și transpirație non-prozaică.

Fă loc să treacă acceleratul: adică bucureșteanul fără frâna de mâna!

O căldură de bere rece…și mi-am făcut canonul rugăciunilor de seară tot pe drum, fără să pot respira altceva decât căldură de  eșapament.

M-am întors cu grijile, aspirațiile și proiectele mele în lucru…în bună funcționare.

De fapt e bine să te duci…bine și să te întorci cu noi motive de a nu fi o aramă zăngănitoare.

Romulus avea nasul mare și Remus ochi albaștri?

Orașul cu lupoaică = București, iunie, 2010: un timp de foame și ură.