Prima parte, a doua și a treia parte

***

Când vin lacrimile, Dumnezeiescul Iosif ne spune să oprim rugăciunea. Pentru că ele sunt semne ale harului care trebuie aprofundate în tăcere.

*

„Harul te învață să nu te încrezi niciodată în tine însuți, atâta timp cât vei fi în această viață”. Pentru că poți să cazi oricând din simțirea harului dumnezeiesc.

*

„Dacă te urci la ceruri și [îi] vezi pe Sfinții Îngeri, dacă auzi glasurile Puterilor cerești, dacă teologhisești și [îi] înveți pe ceilalți, dacă ai biruit toate vicleșugurile demonilor, dacă scrii și vorbești și făptuiești, toate sunt dar de la Dumnezeu”. Nu sunt, în primul rând, pentru că noi ne-am nevoit să le primim, ci pentru că Dumnezeu ni le-a dat din belșug în mijlocul micii noastre nevoințe, asceze personale.

*

„Rugăciunea ciclică [cea făcut cu mintea în inimă și fără imaginație n.n.] din lăuntrul inimii nu se teme niciodată de vreo rătăcire”, adică de vreo înșelare demonică. Și înșelare demonică aici înseamnă vedere demonică, prin care ni se arată de către demoni, în mod fals, ceva care pare dumnezeiesc, în timpul rugăciunii isihaste.

*

În vederea dumnezeiască/răpirea dumnezeiască/extaz, „mintea se află în întregime unită cu Dumnezeu”, adică cu slava Sa.

*

„Rugăciunea minții este făcută pentru a veni harul [în ființa noastră n.n.]  Când vine harul, mintea nu se mai împrăștie [, pentru că harul dumnezeiesc o face unitară n.n.]. Și când mintea rămâne pe loc [, când ea e unitară,] folosește toate felurile de rugăciuni, le încearcă pe toate”, pentru că mintea unitară, plină de har, se bucură să Îl laude pe Dumnezeu în diverse moduri, după bucuria pe care o are omul duhovnicesc în sine în acel moment.

*

„Suntem datori…cu răbdarea [necazurilor, a ispitelor de tot felul], așa cum este necesară sarea în mâncare”, pentru că răbdarea e sarea vieții duhovnicești, cea care ne umple de înțelepciune dumnezeiască și de experiență ascetică diversă.

*

Finalul primului volum. 18 aprilie 1999.

Did you like this? Share it: