Despre Iulian Apostatul (2)
*
P. 41:
În semi-închisoarea de la Marcellum, Constanțiu a avut grijă să se continue educația lui Iulian. Sfântul Grigorie de Nazianz ne spune că Gallus și Iulian din Capadocia practicau „fapte foarte plăcute și caracterizate prin multă virtute”. Cei doi prinți se întrețineau cu bărbați destoinici, cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Discursul IV, 24, PG. 35, col. 553.
Ei îl cunoșteau pe Gheorghe din Capadocia, posesorul unei bogate biblioteci creștine și păgâne, din care Iulian face diverse extrase, ajungând la progrese uimitoare, încât, în curând, „nu mai rămăsese nimic să nu știe”, cf. Eunapius, Vitae Sophistarum, ed. J. F. Boissonade, în Collection des auteurs grecs, Paris, 1878, p. 473.
Iulian primește punerea mâinilor preotului peste el și își făcu semnul crucii pe frunte ca orice catehumen al Bisericii. Învață rugăciunea Tatăl nostru. Patimile Mântuitorului înduioșează inimile celor doi prinți până la lacrimi iar Iulian e primit în rândul aspiranților la iluminarea Sfântului Botez. Învață Simbolul credinței, adoptat în dioceza episcopului său Dianeu, care era semi-arian, cf. J. Bidez, La vie de l’empereur Julien, ed. cit., p. 29.
De Paști, după ce postise și se rugase îndelung, după ce se spovedise, prințului Iulian, îmbrăcat în haină albă, i se fac exorcismele și apoi e botezat. E îmbrăcat în mantia neofitului, e uns cu Sfântul Mir și întărit cu Sfânta Euharistie, cf. Idem, p. 29 și p. 356, n. 5.
E admis drept lector/citeț într-o biserică din Cezareea Capadociei sau din Nicomidia, având însărcinarea eclesială ca să citească, cu voce clară și ritmată, pasaje din Vechiul și Noul Testament pentru educația morală și religioasă a poporului dreptcredincios, cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Discursul IV, 23 și Discursul IV, 97, în PG 35, col. 552A și col. 632 AB.
P. 42:
Dobândește bogate cunoștințe scripturale după cum se vede în cartea sa Contra galileenilor, adică a creștinilor.
Istoricul bisericesc Socrate spune că a fost tuns în monahism, cf. Socrate, Istoria bisericească, III, 1 în PG LXVIII, col. 372B și Ioan G. Coman, Cauzele generale ale politicii anticreștine a împăratului Iulian după mărturii patristice, București, 1938, p. 16.
Iulian ridică morminte Sfinților Mucenici și dovedește, „prin tot felul de daruri și alte lucruri, o înaltă înțelepciune și iubire de Hristos”, cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Discursul IV, 21, în PG XXXV, col. 552 B.
Gallus și Iulian încep să ridice o capelă în cinstea Sfântului Mucenic Mamas din Cezareea. Lucrările lui Gallus aveau spor, pe când ale lui Iulian se dărâmau prin cutremure de pământ, ca semne de la Dumnezeu, „ca și cum n-ar fi vrut să le primească din partea unui om a cărui pietate era rău întemeiată”, cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Discursul IV, 23, în PG XXXV, col. 552A.
Iulian cunoștea instituțiile de caritate, casele de ospitalitate și pentru săraci ale Bisericii, spitalele de bolnavi, închisorile, fiind obișnuit chiar cu ajutoarea săracilor.
Își aducea aminte, ca pontifex maximus, cu plăcere de acest timp: „Trebuia să dăruim”, scrie el marelui preot păgân Theodoros, „o parte din ceea ce aveam tuturor oamenilor, dar mai cu generozitate oamenilor de bine; cât despre cei lipsiți și săraci, noi trebuie să le venim în ajutor la nevoia lor. Spun, între altele (oricât ar părea de curios), că este o faptă pioasă să dăruim chiar dușmanilor îmbrăcăminte și hrană. Dăm ființei umane și nu personalității”, cf. Împăratul Iulian, Epistola 896, 291A, ed. J. Bidez, Oeuvres complètes. Lettres et fragments, t. I, 2-e partie, Paris, 1924, p. 158.
