Prima și a doua parte

*
P. 43:

Tot preotului păgân Theodoros împăratul Iulian îi spunea: „Căci, în fine, cine a sărăcit vreodată dăruind aproapelui său? Din partea mea, am făcut adesea daruri celor lipsiți și, totdeauna, cu toate că sunt un econom strâns, am fost răsplătit însutit. Niciodată nu m-am căit de această dărnicie. Nu vorbesc de timpul prezent, ar fi irațional a voi să compar darurile particulare cu munificența imperială. Dar când eram încă simplu particular, am făcut adesea această experiență”, cf. Împăratul Iulian, Epistola 896, col. 290, ed. J. Bidez, p. 158.

La Marcellum, el observă darurile pe care preoții și episcopii le făceau săracilor. Aici îi vede și pe apoctactiți (cf. J. Bidez, La vie de l’empereur Julien, p. 251 și p. 396. ), adică pe cei care renunțau la toate și deveneau călugări cerșetori, care cereau pomană și se rugau neîncetat în Biserici.

La Constantinopol, Iulian îi are printre profesorii săi pe creștinul Hekebolios, cf. Socrate, Istoria bisericească, III, 1, PG LXVII, col. 369B.

Asistând la procesiunile care ieșeau din marea Biserică a Sfinților Apostoli, a avut plăcerea să audă sunetele unei orgi pneumatice, care însoțea cortegiul. Va scrie despre ea în: Împăratul Iulian, Fragmentul 166, Despre o orgă, în Lettres et fragments, ed. J. Bidez, p. 215.

Însă atunci când și-a încredințat sufletul lui Helios, adică Soarelui, divinizat de către el, a dorit să uite toată viața sa creștină de mai înainte. Însă nu a putut să își renege, cu totul, din suflet, viața sa de creștin.

El va lupta cu arme creștine împotriva creștinismului pentru a restaura păgânismul în imperiu.

Chiar și după apostazie, multă vreme, nu o va rupe definitiv cu viața creștină. De aceea, în 356 d. Hr., el va da un decret prin care acorda privilegii creștinilor și erau condamnați păgânii, cf. J. Bidez, La vie de l’empereur Julien, p. 141.

Chiar și în anul 361, la Vienna, la 6 ianuarie, Iulian a intrat în Biserică și și-a făcut rugăciunea în public, cf. Amm. Marcellinus, Res Geste, XXI, 2, 4-5, ed. C.V. Clark, t. 1, p. 220.

Însă în același an, la Naissus, în marșul său către Constantinopol, auzind de moartea împăratului Constanțiu, Iulian aduce sacrificii zeilor în mod public.

*

P. 44:

Educația creștină, subliniază părintele Ioan Rămureanu, autorul articolului de față, nu i-a afectat și emotivitatea, pentru ca să-l lege pe Iulian în mod definitv de Evanghelie și Biserică.

Educația păgână elenă îl face scriitor pe Iulian, acesta simțind o atracție deosebită pentru cultura greco-romană, care îl încântase din prima copilărie.

Bunica din partea mamei îi dăruie o vilă frumoasă și un domeniu compus din 4 țarini pe tărâmul estic al Propontidei (Marea Marmara), unde Iulian și-a petrecut zilele de vară. Aici și-a dat frâu liber visării și imaginației.

La 6 noiembrie 355 devine caesar al Galliei, la vârsta de 24 de ani.

Vila de la bunica lui i-o dăruie retorului Evagrius.

Vorbindu-i despre viața pe care Evagrius o va avea la vilă, Iulian îi scria acestuia: „Vei găsi o liniște profundă, de vrei să te culci acolo, răsfoind o carte; apoi, pentru a-ți odihni ochii, nimic mai plăcut decât spectacolul mării și al vaselor. Când eram copil, această vacanță de vară îmi părea o desfătare; vila are o apă excelentă, o baie fermecătoare, o grădină și arbori. Devenit matur, am rămas îndrăgostit de acest vechi adăpost al trecutului”, cf. Împăratul Iulian, Epistola a 4-a, Către retorul Evagrius, ed. J. Bidez, Lettres et Fragments, p. 12.

Și Nicomidia îi suscită imaginația în copilărie. Era capitala imperiului, aleasă de împăratul Dioclețian (un alt persecutor feroce al creștinilor) și părăsită de Sfântul Constantin cel Mare.

*

P. 45:

Iulian va numi Nicomidia „una dintre perlele Asiei”.

La Constantinopol, Iulian va fi influențat de către pedagogul său, Mardonius, care fusese și pedagogul mamei sale. Acesta va deștepta în el entuziasmul pentru măreția și splendorile culturii elene.

„Înțelept și docil, gata să facă bine, Iulian ținea ochii cu modestie îndreptați spre jos iar acest copil, care fu uimitor de precoce, lua obiceiul de a pleca spre pământ un cap gânditor și serios”, J. Bidez, La vie de l’empereur Julien, p. 18.

Citește, datorită pedagogului său, cele mai frumoase și atrăgătoare cărți ale antichității, apreciindu-l mult pe Homer, cf. Libanius, Epistola 33, ed. R. Förster, t. X, p. 29-30.

Dragostea sa pentru Grecia și cultura elenă ajunge un fel de îmbătare în ființa lui Iulian.

În cartea sa Misopogon (Disprețuitorul bărbii), adică a purtării bărbii de către bărbați, Iulian va vorbi despre cum a fost încurajat de către Mardonius ca să îl citească, cu nesaț, pe Homer.  De aceea, pentru Iulian, Homer va fi poetul său prin excelență. Dragostea sa însă pentru cultura păgână grecească nu se acorda interior cu învățătura Domnului, pe care, după apostazie, în derâdere, Iulian Îl numea Galileeanul.

*

P. 46:

În viața sa de păgân, Iulian are o legătură specială cu soarele și cu creația întreagă, după propriile sale cuvinte: „Plimbându-se pe câmpia din jur se lăsa pradă unei sensibilități visătoare, când i se părea că Soarele îl înfășura în razele sale, îl atrăgea către el, și, în strălucirea unei prime iluminări, printr-o elevație mistică, îl făcea să recunoască și să admită atotputernicia sa, sau se oprea mult timp gânditor în mijlocul tăcerii profunde a nopților, când zgomotul agitației omenești se stinge atât de complet, că reauzim vocea lucrurilor, privind cerul și stele”, cf. Împăratul Iulian, Discursul al IV-lea. Discursul către Regele Soare, col. 130C-131A, ed. F.C. Hertlein.

Elenizarea sa completă se face la Constantinopol. Mardonius și Libanius au contribuit în mod decisiv la ea.

În Nicomidia, prin intermediul unor amici ai săi, intră în legătură cu zeii și cercetează prezicerile oracolelor păgâne, cf. Libanius, Oratio XIII, 11, ed. F. Förster, t. II, p. 66-67.

Cunoaște mistica păgână inițiindu-se în secretele teologiei neoplatonice, alături de discipolii filosofului Iamblichus, care murise în urmă cu 20 de ani.

Neoplatonismul își pune o amprentă puternică asupra lui Iulian, nu degeaba acesta îl numea pe Iamblichus: „prea divinul Iamblichus”, „Iamblichus inspiratul”, „ilustrul ierofant”, „Iamblichus, iubitul zeilor” și îl pune în rândul trei, imediat după zeii săi: filosofii Aristotel și Platon.

Did you like this? Share it: