O cupă cu îmbătare (vol. 2) [5]
*
aura dimineții mi-a trezit bunul gust
am deschis geamul am privit oamenii
am ascultat în liniște
fâlfâitul inimiilor
pe caldarâm
soarele mirosea a brad
lumina afânată îmi înțepa ochii
viața mă strângea la piept
ca o lună în aer geloasă
pentru o clipă
până se ascut zimții aripilor de metal
fericirea îmi întunecă tristețea
*
auzeam o pasăre cântătoare
eu o credeam un cântec
pentru că nu o vedeam
ea mă credea pe mine
o floare
mai mare
un trup
și eram
ca toți oamenii
muritoare
o viteză a luminii în carne
*
un înger m-a trezit
când am adormit
și m-a trimis să te sărut
eu iudă de apă dulce
tu omule al lui Iisus
mergând pe cruce
*
moartea mă paște
ca pe o turmă de oi
un cioban neurastenic
*
răsăritul ne unge ochii
cu tămâie
am văzut caldă aripa Lui
din icoane binevestind
și în biserica sufletului a topit
visieriile de lut
căci El e afund din afund
și nimic nu este la suprafață
*
toate frunzele cad
în infinit
și o lacrimă difuză
o unduire de buză
și un val de ochi care-și caută țărmul
*
nu trebuie să cauți să înțelegi
mecanismul ontic al îndrăgostirii
comedia inimii
trebuie doar să înțelegi
neînțelesul iubirii
fior lin
soarele fanic
sanie de adormit zăpada