Comentarii la însemnările duhovnicești ale Sfântului Siluan Athonitul

Au fost făcute în data de 22 aprilie 1999. După traducerea părintelui arhidiacon Ioan I. Ică jr.

*

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul (1866-1938)

***

„Cel ce iubește pe Domnul își aduce aminte pururea de El”, pentru că iubirea vrea să vorbească pururea cu Cel iubit „și aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască rugăciunea”, pentru că rugăciunea e expresia cea mai simplă și imediată a dragostei de Dumnezeu. E expresia de fiecare clipă a mișcării noastre spre Dumnezeu.

*

„Cel ce a gustat pe Sfântul Duh deosebește harul după gustul lui”, pentru că e o mare diferență între modul cum simți harul lui Dumnezeu și cum simți patimile fine ale curviei sau ale părerii de sine, spre exemplu, care par să aducă har, dar ele nu sunt decât mișcarea pătimașă a ființei noastre.

Cel care știe, din experiență, mișcările harului și ceea ce aduce el în ființa noastră, nu poate confunda patima sau scriitura din părere de sine cu viața lui Dumnezeu revărsată în persoana noastră.

*

„Dumnezeu dă rugăciunea celui care se roagă”. Se referă la darul rugăciunii neîncetate, care vine după multă silire spre rugăciune, spre rugăciunea de fiecare clipă.

*

„Domnul este dulce inimii”, pentru că revarsă în noi harul Său, care, uneori, e resimțit și ca dulceață dumnezeiască, ca cel care ne umple de o bucurie și de o plăcere spirituală. El este „bucuria, veselia și stânca nădejdii noastre”. E Cel care ne bucură întotdeauna și ne face să avem fundament, să avem pământ sub picioare atunci când viețuim și când vorbim despre minunile Sale cu noi.

*

Vei ajunge la starea, când „rugăciunea te va iubi”, adică nu te va părăsi gândul rugăciunii, dorința de a te ruga, starea interioară de a te ruga Prea Sfintei Treimi.

*

„Duhul Sfânt se aseamănă unei mame pline de dragoste”, pentru că ne conduce, pas cu pas, în viața duhovnicească. „Așa cum o mamă își iubește și își ocrotește copilul ei, așa ne ocrotește, ne iartă, ne vindecă, ne învață, ne bucură pe noi Duhul Sfânt”. De fiecare dată trebuie să înțelegem aici harul Sfântului Duh și nu persoana Sfântului Duh.

*

Harul Duhului Sfânt, spune Sfântul Siluan, Părintele nostru, „este cunoscut în rugăciunea săvârșită cu smerenie”,  adică în aceea în care îți recunoști păcătoșenia și te pui cu totul în fața lui Dumnezeu pentru ca să te umple cu mila Sa.

*

„Pentru cel ce se roagă în sufletul lui, lumea întreagă devine o biserică”. Și aceasta, pentru că ajungem să ne rugăm oriunde, fără să mai ținem cont de locul și de spațiul unde suntem, pentru că inima noastră se va deschide cu totul lui Dumnezeu, în tot timpul și în tot locul.

*

„Cel ce se roagă din toată inima cunoaște multe încercări în rugăciune (despre care poate vorbi oricând, spre folosul altora n.n.): se găsește în luptă cu vrăjmașul, în luptă cu sine (cu caracterul său n.n.), cu patimile lui, în luptă cu oamenii (care nu îl lasă în pace n.n.), și în toate acestea trebuie să fie viteaz”. Și viteaz înseamnă să rabde, să aștepte voia Domnului, să contraatace duhovnicește, adică să vadă mutările pe care trebuie să le facă în continuare.

*

„Să te rogi e mai bine decât toate”, pentru că rugăciunea aduce mult har și multe minuni în viața noastră.

*

„Rugăciunea neîncetată purcede [provine n.n.] din iubire [, din iubirea de Dumnezeu n.n.], dar se pierde prin judecăți [prin judecarea altora n.n.], vorbe deșarte și neînfrânare” la mâncare, băutură, somn, vorbă multă, prin nepăzirea simțurilor.

*

„Nicio ocupație [bună n.n.] nu te poate împiedica să iubești pe Dumnezeu”. Pentru că munca, serviciul tău poate fi făcut ca ascultare de Dumnezeu și ca slăvire a Sa. De aici munca cu bucurie, munca privită ca asceză, ca lucru făcut cu conștiință.

*

„Cel ce are o mai mare iubire de Dumnezeu acela va primi și o răsplată mai mare” de la El, aici și, mai ales, întru Împărăția Sa.

*

„Puterile îmi lipsesc pentru a descrie cât de mult te iubește Domnul”, oricare ai fi tu. „Această iubire e cunoscută prin [harul n.n.] Duhului Sfânt, și sufletul celui ce se roagă cunoaște pe Duhul Sfânt” și pe Fiul și pe Tatăl deopotrivă. Pentru că harul Prea Curatei Treimi ne învață iubirea de Dumnezeul nostru treimic.

*

„Cel ce vorbește împotriva rugăciunii [și se referă aici, îndeosebi, la rugăciunea neîncetată, isihastă n.n.] n-a gustat [n-a experimentat, n-a trăit n.n.], în chip vădit [în interiorul său, din destul n.n.], niciodată cât de bun este Domnul”. Acela nu știe care sunt urmările sfinte și îndumnezeitoare ale rugăciunii neîncetate și de aceea vorbește prostii.

*

„Până ce va învăța să păstreze harul [prin smerirea continuă și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu cu atenție și cu mărime de inimă n.n.], sufletul trece prin multe furtuni”, adică prin multe ispite, înșelări demonice, căderi în păcate, depărtări ale harului de sine.

*

„Ține mintea în iad”, în vederea păcatelor tale și a patimilor tale imense „și [dar n.n.] nu deznădăjdui!”. Nu deznădăjdui de mântuirea ta, oricât de multe păcate ai făcut și faci, ci fă voia lui Dumnezeu, ridicându-te continuu din păcatele tale!

*

„De îndată ce las mintea mea să iasă din foc”, din simțirea profundă, ca focul, a harului în ființa mea, „gândurile rele își găsesc tăria lor”, adică își fac din nou resimțită prezența în ființa mea, pentru că demonii văd că mă clatin, atâta timp cât nu mai sunt fierbinte cu duhul meu.

*

„Sufletul bolnav e mândru”, pentru că crede că poate să facă, de unul singur, față încercărilor demonice de tot felul. „Iar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu cunoaște încă această smerenie [punere cu totul a voii sale în mâna lui Dumnezeu n.n.], se socotește pe sine mai rău decât toți”. Pentru că cugetarea smerită e virtutea care te duce la smerenie dar nu e smerenia, care e har dumnezeiesc și nu sforțare umană.

*

„El mi-a dat să înțeleg că trebuie să ne plângem păcatele întreaga noastră viață”, pentru că această pocăință continuă e cea care ne ține în harul lui Dumnezeu, care dorește ca cel iubitor de Dumnezeu să fie mereu în conștiința dependenței absolute față de Dumnezeu, pentru că fără El nu putem face nimic.

*

Motivul pentru care a scris: „scriu ca să învețe [oamenii] smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu”, împăcarea în harul Său.

*

Scriu din experiență, pentru că „sufletul meu cunoaște pe Domnul”, Care mi S-a descoperit în slava Sa.

*

„Raiul Domnului: toți oamenii vor rămâne în iubire și prin smerenia lor, asemănătoare lui Hristos, toți vor fi fericiți să-i vadă pe ceilalți mai presus decât ei înșiși”. Pentru că cel Sfânt nu dorește să domine, ci să învețe continuu de la Domnul și de la alți confrați plini de sfințenie.

*

„Te-ai ascuns de sufletul meu și eu Te caut cu lacrimi”: expresie a doririi lui Dumnezeu dar și a nevederii slavei Sale în mod continuu.

*

„Domnul este unica dorință a sufletului care L-a cunoscut prin [harul] Duhului Sfânt”. Pentru că Duhul Sfânt ne învață mereu, prin harul Său, iubirea de Hristos și de Tatăl Cel Preasfânt.

*

„Cel ce caută smerenia are și acest foc [acest dor imens, această simțire intensă a harului Său, care Îl umple de dorul de El n.n.], căci Domnul dă harul Său celui smerit”.

*

„Sufletul meu nădăjduiește să vadă pe Domnul în smerenie, conștient că este nevrednic de acest dar”. Nădăjduiesc să Îl văd, pentru că sunt plin de dragostea Lui, pe care El o revarsă în mine dar, pe de altă parte, știu că nu sunt vrednic de El, datorită păcatelor mele.

*

„Prin iubire [, prin harul iubirii dat nouă de Domnul n.n.], sufletul dorește pentru fiecare mai mult bine decât pentru sine însuși, și se bucură când [îi] vede pe alții într-o situație mai bună decât el însuși dar se întristează când îi vede suferind”. Pentru că harul lui Dumnezeu nu ne învață să fim egoiști și nici să ne pară rău de darurile pe care El le dă oamenilor, ci dorește să ne bucurăm de ei, când vedem că oamenii se bucură și să ne întristăm alături de ei, când ei sunt triști și plini de griji și necazuri.

*

„Duhul Sfânt pătrunde sufletul, mintea și trupul”, pentru că mântuirea sau îndumnezeirea nu e doar pentru suflet, ci pentru omul în întegralitatea sa.

*

„În primul an al vieții mele în mănăstire, sufletul meu a cunoscut pe Domnul, prin Sfântul Duh”. Pentru că Domnul ne dă, atunci când dorește, experiența harului Său și a vederii luminii Sale necreate, moment în care începe viața noastră duhovnicească trăită în mod conștient.

*

„Sunt bătrân și mă pregătesc să mor, și scriu adevărul din dragoste de oameni. Duhul lui Hristos, pe Care mi l-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, dorește ca toți să [Îl] cunoască pe Dumnezeu”. Și cine are experiența dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, cunoaște acest lucru din plin: prin diverse căi, oricând și oriunde, Domnul ne așteaptă ca să ne ierte și să ne umple de slava Sa.

*

„În [harul n.n.] Duhului Sfânt, toate cerurile [Sfinții Îngeri și Sfinții n.n.] văd pământul [,pe noi, oamenii, care ne rugăm lui Dumnezeu n.n.], aud rugăciunile noastre și le duc la Dumnezeu”. Pentru că harul lui Dumnezeu e cel prin care transmitem către Domnul rugăciunile noastre.

*

„Judec după mine însumi [și eu la fel n.n.]: dacă Domnul m-a iubit atât [de mult n.n.], e semn că iubește cu aceeași iubire pe toți păcătoșii”. Și acesta e un mare adevăr!

*

„În timpul întregii lor vieți, Sfinții s-au smerit și au luptat împotriva mândriei. Și eu mă smeresc zi și noapte și, totuși, n-am ajuns încă atât de smerit pe cât trebuie”. Și aceasta e raportarea pe care trebuie să o avem întotdeauna la lupta noastră cu patimile: întotdeauna luptând și niciodată având conștiința că suntem în afara pericolului lor.

*

„Sufletul ce se predă Lui e ca un copil mic, care primește zilnic hrana lui fără a ști de unde vine această hrană”. Noi știm că hrana noastră, harul Său, e de la Dumnezeu, dar nu știm cum și ne uimesc cele pe care El le lucrează în noi.

*

„Sufletul meu suferă pe pământ ca o pasăre în colivie”. Pentru că există momente în viața duhovnicească, când suntem atât de plini de bogățiile harului Său încât am dori să murim, să trecem în veșnica Lui bucurie.

*

„Bătrânețea a venit, trupul meu a slăbit și vrea să se întindă [să se odihnească n.n.], dar mintea mea nu se odihnește”. Ea e mereu tânără, vie, plină de dorul de Dumnezeu.

*

„Iubirea dumnezeiască dă sufletului Raiul”, pentru că îi dă să simtă acum și îl încredințează de veșnica bucurie și veșnica comuniune cu Domnul.

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *