Poeme de îngânat în stele (vol. 3) [1]
*
zbura un soare în anotimp
ca și cum ar fi vrut
să fertilizeze toate rugurile de pe pământ
un artist citea
sfeștania unui vis
în treapta luminii
o lebădă flutura peste ape
fantasma ei ideală
lăsată să plutească printre trestii
*
sincopa vieții
ne-a născut pe toți
însetați de liniște
până la neliniște
trepidația vieții ne duce
până la cea mai neauzită tăcere
*
o, moarte
îmi ești deja aproape
încât îți simt spinul duios
ca un fluier de os
în întunericul meu
nu mai e nimenea
ca să mă vadă plângând
nimeni să-mi mângâie raza
dulce a singurătății
o, dac-ai sta numai o zi
cu singurătatea mea
ea te-ar purta prin toate vâlcelele
ți-ar arăta planeții sihaștri
munții nestemați
apele destrămate
un pustiu de stele
condensând lumina
ca să ajungă la ochii
și la vederea noastră
o, dac-ai petrece cu mine clipele
iubirea ta cu iubirea mea
ar sta ca doi frați
în codri de brad
singuri încununați
și sărutându-și cuvintele
ce frumoase sunt
două singurătăți
îndepărtându-se de Tine
ca să le-ajungă dorul
pe aceeași orbită
Doamne!
*
se luminează de dimineață
gândul închis între gânduri
m-am trezit
și apele inimii
încep să se liniștească
învață să foșnească lin
și să se izbească de țărm
cu rezonanțe tăcute
cu ecouri fără ecou
privesc cum se cerne timpul
prin sita iubirii
și cum nu ne mai rămâne decât
o eternitate de trăit
*
frumoasă ca imanența unui gând
ți-ai splălat chipul seara
în apa clară a unui salcâm
mintea prinde
să ardă ca o lumânare pe mormine
și-atunci
mi-e sete de noi vise
care se vor sedimenta
în flori de colț
pe fundul mării