Înțelepciunea nu se ia cu sacul.

Cine crede că, citind o carte și asimilându-i o parte din informație, mai are puțin și a ajuns la fel ca autorul, în afară de faptul că are o impresie foarte bună despre sine (și care e semnul unei reflexivități infantile), concepe actul de cultură ca un fel de vampirism intelectual.

Adică, cel care citește ca să acumuleze informație, considerând că poate să înlocuiască experiența și reflecția personală, efortul de gândire și studiul epuizant, acela își închipuie ființa umană și propria ființă ca pe o foiță de hârtie, pe care poți să scrii la infinit, fără ca scrierea să devină vreodată un adânc infinit.

În niciun caz aceasta nu reprezintă concepția ortodoxă despre om. Dumnezeu n-a creat calculatoare. Aceasta ar putea fi cel mult o pretenție scientistă sau a mai știu eu cărei secte.

De aceea, simpla reproducere a gândirii și învățăturii altora pe papirusurile blogurilor, în articole sau în cărți, fără niciun semn de conștiință personală și de asumare deliberativă, fără nicio expresie a sentimentului interior, a măcinării lăuntrice a celor expuse (măcar în parte), mi se pare un act flagrant de imaturitate și o dovadă de impudoare, care dezvăluie nuditatea spirituală a unor oameni plecați la drum să demonstreze lungimea și lățimea și înălțimea și adâncimea tradiției lor.

E o lipsă de decență crasă și o autoasumare cu adevărat luciferică a ceea ce nu-ți aparține, pentru care n-ai asudat, n-au muncit și n-ai gândit.

Unii muncesc și alții se laudă cu cititul (mai mult sau mai puțin fictiv, și acesta).

Pe de altă parte, a te manifesta în permanență revendicativ și niciodată creativ, a ridica toată ziua stindardul și a nu pune niciodată nicio piatră de temelie, cât de mică (atât cât e nivelul tău, dar să fie nivel, nu nivelare), nu poate decât să aibă urmări catastrofale în conștiința unui public tânăr, care poate să înțeleagă de aici că disputa confesională, filosofică și ideatică e o polemică aidoma șaradei politice, cu interese colaterale și congestii particulare.

Așa ceva nu poate să aducă niciun beneficiu Ortodoxiei.

Am remarcat că, în ultima vreme, blogurile se împart în auxiliare jurnalistice sau comerciale și platforme de susținere pentru partide, grupuri, confesiuni…

Pe WordPress e chiar o adevărată bătălie confesională, pe lângă cea politică

Însă, susținerea e una și agitația e alta. Iar ce se întâmplă acum se numește agitație.

În spatele acestor manifestări publice care implică o mărturisire de credință generală și în spatele modestiei anonime, se ascunde adesea individualismul și dorința de afirmare care deturnează responsabilitatea pentru eșec și pentru eroare.

Dacă anonimatul este exponențial pentru Ortodoxie, atunci să ne schimbăm numele în numere și să nu mai punem niciun autor pe coperțile cărților. Adică, să citim din Sf. Ioan Gură de Aur fără să știm pe cine citim.

Mai târziu, acești eroi anonimi vor ieși de sub cortină și își vor asuma combativ un rol în educația publică și în formarea conștiinței duhovnicești. Și atunci vor acuza schimbarea vremurilor

Înțelepciunea nu se afirmă, ci se câștigă. Se câștigă cu sudoare și sânge, nu cu copy-paste. Dacă muntele contemplat din depărtare e frumos, nu înseamnă că l-am și cunoscut, că l-am și urcat, că am și ajuns în vârful lui, că i-am parcurs desișurile și pădurile.

La fel și spiritualitatea și cultura se buchisesc, se desțelenesc cu mare greutate, se escaladează cu pasul, cu ziua, cu lunile, cu anii, dacă nu mori pe drum.

Dar măcar ești pe drum și nu ai stat toată viața furând de la alții descrieri și închipuindu-ți că ai ajuns departe. Că ești cult, intelectual, duhovnicesc…

Did you like this? Share it: