Comentariile le-am făcut în data de 25 noiembrie 1998, având drept sursă: Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii țarinii, Ed. Anastasia, București, 1996, 201 pagini.

***

Când mintea se curățește de întunecare [de întunecarea demonică n.n.] spune Sfântul Paisie, atunci omul începe să socotească [să gândească, să cugete la lucrurile importante ale acestei vieți și la cea viitoare n.n.], să țină minte [să aibă o memorie a lucrurilor sfinte citite dar și să își țină minte păcatele n.n.] și să fie vesel [să se bucure duhovnicește, adică de mișcările harului dumnezeiesc în persoana sa n.n.].

*

„Precum își vede omul fața în oglindă, așa vede cel Sfânt cele ce se vor întâmpla în viitor”. Pentru că mintea sa, curățită de patimi, prin harul lui Dumnezeu, poate să vadă cele viitoare ale sale și ale lumii întregi.

*

„Trezvie neîntreruptă”. Atenție continuă la gândurile care ne răsar în minte și în inimă.

*

„Nu poate fiecare om nevoitor [care se curățește de patimi n.n.] să se lupte cu dracii, să stea împotriva lor [împotriva atacurilor și a ispitirilor lor n.n.]  și să-i biruiască, fără a se ruga lui Dumnezeu” în mod neîncetat.

*

„Cel ce crede cu mintea că a ajuns la desăvârșire [pentru că cunoaște multă teologie și multe lucruri duhovnicești sau pentru că are o mare nevoință n.n.] iar în suflet are luptă [cât și în trupul lui n.n.], acela se înșală” asupra stării sale duhovnicești. Pentru că desăvârșirea duhovnicească presupune locuirea noastră de către harul lui Dumnezeu din belșug și e starea în care nu mai avem ispitire în trup și în suflet.

*

„Rugăciunea cea scurtă [rugăciunea isihastă n.n. ] ucide mulțimea patimilor, gonește duhurile cele viclene și crește darul”, prezența harului lui Dumnezeu în persoana noastră. Pentru că ea ne abate mintea de la rele și de la amintiri păcătoase.

*

„Rugăciunea nu se ridică în sus [nu ne umple de har n.n.], dacă trupul este înfierbântat de patimi”, adică ne trage în jos.

*

„Inima nu poate păstra multă vreme curăția [gândurilor și a sentimentelor și a trupului nostru n. n.], fără să se spurce, de nu va fi trupul strunit [condus/îmblânzit] de către post” sau de hrană și somn puțin, de multă muncă și asceză.

*

„Rugăciunea cea cu trezvie [cu luare aminte la noi înșine, la starea noastră interioară n.n.] și cu post [cu înfrânare continuă n.n.] îi arde pe draci”. Îi enervează și îi alungă de la noi…

*

„Fierbințeala rugăciunii”. Adică aprinderea dorului nostru de Dumnezeu, care se face prin umplerea noastră de har.

*

„De va voi cineva să aibă, în rugăciune, fierbințeală [a duhului său n.n.] și dragoste [de Dumnezeu n.n.], trebuie să poarte în trupul său moartea lui Iisus, să fie adică mort cu trupul [cu aplecarea spre cele rele n.n.], să se nevoiască, să se silească în toate zilele vieții sale” pentru a-I plăcea lui Dumnezeu.

*

„Chilia călugărului este asemenea mormântului celui mort”.

Aici trebuie să ne mortificăm voia noastră, să o facem să se îndrepte de la rău spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

În camera noastră trebuie să ne trăim fiecare zi ca pe ultima a vieții noastre.

*

„Când sufletul se atinge de dulceața rugăciunii [adică se umple de harul lui Dumnezeu în timpul rugăciunii n.n.], urăște viața aceasta, nici poftește dulcețile și frumusețile ei și pe sine se uită și toate cele de pe pământ”.

Însă ura de aici e una duhovnicească, care vine din înmulțirea harului în noi și nu ura păcătoasă, pe care o știu cei mulți.

*

„Căutând cu ochii la icoană, iar cu mintea, sus”. Adică icoana unui Sfânt ne înalță mintea spre sine, pentru ca rugăciunea noastră să fie una a duhului nostru.

*

„Cel ce petrece întru înfrânare [de la mâncare și băutură multă, somn și odihnă multă, de la delectarea cu păcatul n.n.] și tăcere [plină de atenție la sine și la rugăciune n.n.] este înfricoșat dracilor, de vreme ce nu știu dracii tainele cele desăvârșite ale inimii, de nu va grăi omul cu buzele”.

Demonii nu pot înțelege cele ale vieții duhovnicești, pentru că s-au depărtat foarte mult de viața duhovnicească, de trăirea în harul Prea Sfintei Treimi. Ei intuiesc, în mod slab, cele ale interiorului nostru, după faptele și cuvintele pe care le rostim.

*

„Din nedeșteptarea [din gânduri pătimașe n.n.] și din neluarea-aminte a inimii [la viața cuvioasă, ni n.n.] se slăbește trupul [aplecarea noastră spre bine se diminuează și crește, în mod exponențial, aplecarea noastră spre rău n.n.] și este biruit de patimi, pătimind de la draci”.

Pătimirea de la draci înseamnă căderea noastră rapidă în păcat și creșterea patimilor în ființa noastră.

*

„De pătimește cineva rele cu trupul [adică dacă se îmbolnăvește în mod fizic n.n.], acela să știe că mintea, sufletul și trupul  [lui] sunt în dormitare”, în nesimțire duhovnicească, în nelucrarea celor bune.

Boala trupească e o consecință a celei sufletești și e un cadru propice pentru trezirea duhovnicească, adică pentru pocăință și sârguință ascetică.

*

„Lucrarea inimii”.

Sintagma de față indică, pe de o parte, rugăciunea cu mintea în inimă, adică rugăciunea isihastă iar, pe de altă parte, atenția minții în inimă pentru a analiza gândurile și sentimentele care cresc în inima noastră.

În al doilea sens al ei, lucrarea inimii e tot una un trezvia inimii.

*

„De ne vom griji însă singuri de noi [dacă ne vom nevoi și vom fi atenți la viața noastră n.n.], Dumnezeu nu Se mai grijește”. Adică nu ne mai mustră prin boli, căderi în păcat, necazuri și ispite puternice.

*

„Cel ce nu va urî [iarăși se referă la ura duhovnicească, care vine din har și înseamnă dezlipirea noastră de tot ceea ce ne ține captivi acestei vieți și nu ne lasă să trăim dumnezeiește pe pământ n.n.] toate lucrurile acestei lumi, mărirea [slava deșartă și poziții sociale importante n.n.] și odihna trupului [adică multa nelucrare n.n.], nu poate să se mântuiască”, pentru că e plin, până în gât, cu deșertăciunile acestei lumi.

Și ceva e deșertăciune numai în comparație cu bucuria vieții veșnice.

*

„Când stai la rugăciune [rugăciunea isihastă n.n.], să stai într-un loc răcoros, pentru a fi mai treaz”. Iar, pe de altă parte, multa concentrare la rugăciune provoacă aprinderea inimii și epuizare multă și mare a minții și a întregului trup.

*

„Somnul ce mult [se referă la dormitul mult n.n.] acoperă puterea cea văzătoare a minții, aducând uitare [uitare a îndatoririlor noastre duhovnicești și casnice n.n.], ca și cum ar acoperi-o”. Pentru că somnul mult, în mod zilnic, nu ne dihnește mai mult ci  mai mult ne obosește și ne lipsește de tăria cugetului nostru.

*

„La sfârșitul zilei se duce Îngerul nostru păzitor să se închine lui Dumnezeu, dând răspuns pentru faptele noastre”. Fără doar și poate aici e vorba despre o mărturie extatică.

*

„Rugăciunea făcută cu răceală [cu neîncredere, cu lipsă de entuziasm, cu neatenție n.n.] mânie pe Dumnezeu”

*

„Dumnezeu ia aminte numai la mintea noastră netulburată și neclătinată”, adică la rugăciunea în care omul e adunat în sine și se roagă, cu atenție și cu pătrundere duhovnicească, lui Dumnezeu.

*

„Smerește-te și te socotește mai prost decât toată făptura”. În tradiția patristică asta înseamnă umilirea de sine: să te socotești pe tine mai rău decât toată făptura la un loc.

*

„Fără răbdare nu te poți mântui”. Răbdarea de fiecare zi. Răbdarea intemperiilor, a necazurilor, a ispitelor, a durerilor de tot felul. Răbdare în sensul că înțelegi de ce se petrec și le accepți ca evenimente mântuitoare în viața ta.

*

„Nu ne mântuiește credința fără fapte bune, și nici dreptatea [starea de înduhovnicire personală n.n.] fără suferință”, fără nevoință îndelungată.

*

Did you like this? Share it: