A se vedea prima parte

***

„Învață-te a vorbi de bine pe toți oamenii, iar pe tine te ocărăște [pe față, în sensul să te minimalizezi în fața altora sau în sinea ta n.n.], că aceasta este marea smerenie [cu sensul: care te duce la smerenie n.n.], care ridică sufletul”, care îl face să fie cu cugetare smerită față de sine.

*

„Prin multe suferințe ni se cade nouă a intra întru Împărăția Cerurilor”. Ni se cade = ne trebuie sau de multe suferințe avem nevoie, pentru ca să ne modelăm duhovnicește.

*

„Dragostea desăvârșită îi are pe toți deopotrivă”, adică îi iubește pe toți la fel, indiferent dacă sunt casnici, prieteni, fii duhovnicești, străini sau dușmani.

*

„Cel ce a păzit dragostea [, cel care a cinstit sfințenia și măreția dragostei dumnezeiești n.n.] și a săvârșit-o [a făcut faptele dragostei sfinte n.n.], acela a împlinit toate poruncile” lui Dumnezeu, pentru că toate poruncile au drept scop iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui nostru.

Tocmai din acest motiv, nu putem să avem o asceză, care nu ne duce la o conștiință atentă și iubitoare și să credem, în același timp, că suntem oameni duhovnicești. Pentru că asceza ne face să creștem în sfințenie și umilință și nu în părere de sine și grandomanie.

*

„Pentru aceasta nu ajungem la desăvârșire și ne lipsim de har, pentru că nu împlinim poruncile desăvârșit [pe toate în același timp  și cu mărime de inimă n.n.], adică [așa] cum trebuie”.

*

„Cu multă luare-aminte [atenție n.n.] trebuie să ne ostenim pentru mântuirea noastră, iar nu ca pentru un lucru omenesc”, adică ca pentru un lucru oarecare.

*

„Trebuie multă trezvie [în viața noastră ascetică n.n.], căci osteneala de mulți ani o putem pierde într-un ceas”. Însă nu trebuie să transformăm trezvia în obsesie.

Am văzut mulți confrați obsedați de faptul de a nu cădea în înșelare, dar care aveau o puternică încredere în ei înșiși și puțină osteneală. Nu mai spun de puțina cunoaștere a Scripturii, a Părinților, a cultului nostru…

*

„Înfrânarea inimii”, a cugetelor sau a dorințelor inimii.

*

„Înfrânarea gândurilor” = încercarea de a stopa hoinăreala minții, a imaginației debordante și păcătoase.

*

„Toată patima și pătimirea [aici, pătimirea e folosită cu sensul de: aplecarea spre păcat, spre viciu n.n.] se biruiesc prin luptă [ascetică n.n.], cu răbdare și credință” în Dumnezeu, Cel care ne ajută să biruim ispitele sau să ne ridicăm din căderile în păcat.

*

„Starea împotrivă”. Împotriva patimii. Sau nepactizarea cu ispita. Ispită = îndemnul/gândul/tendința interioară spre păcat. Însă ispita nu e păcat, ci un îndemn la păcat.

*

„Dracii au putere asupra celor pătimași [pentru că prin patimi am dat putere/stăpânire demonilor în ființa noastră n.n.], iar de la cei ce li se împotrivesc fug”. Nu însă definitiv…

*

„Puțina pătimire [osteneală, asceză n.n.] ce se face pentru Dumnezeu este mai bună decât lucrurile mari, care se fac fără pătimire”. Pătimirea pentru Dumnezeu e orice faptă făcută cu harul Său și pentru mântuirea noastră.

*

„Singurătatea leapădă tulburarea”. Trăirea de unul singur (el se referă la anahoret = monahul care trăiește de unul singur) ne scapă de tulburarea pe care ne-o produce locuirea cu mulți la un loc. Tulburare = neliniște interioară.

*

„Odihna și îndulcirea [cu mâncare, băutură, somn mai mult n.n.] sunt undiță a dracilor”. Adică dracii ne ispitesc prin odihna mai multă sau prin lucrurile care contribuie la viața noastră: mâncare, băutură, somn, călătorii, îngrijirea sănătății etc.

Undița = ispita/momeala/ gândul de a păcătui.

*

„Cel ce voiește a viețui după Dumnezeu trebuie să se nevoiască peste fire”, de multe ori postind, rugându-se, scriind, muncind peste puterea normală de suportare.

Asceza e o forțare continuă a limitelor până la un moment dat. Dacă mergi mai mult…cazi la boală, pentru că te extenuezi sau îți poți deteriora sănătatea mintală.

Însă asceza nu e un scop în sine, ci dorința dumnezeiască spre care te duce dorul de Dumnezeu și de slujire a Lui. Tocmai de aceea, pentru cel care face totul din dragoste de Dumnezeu, asceza e propria lui viață și nu ceva supraadăugat, ceva strident

*

„Patimile sunt ușile de intrare ale dracilor” în persoana noastră.

*

„Dumnezeu îngăduie ca să fim ispitiți, ca să nu mai greșim [mult și fără pocăință vie n.n.], să nu ne înălțăm cu gândul [că am fi ajuns la o mare sporire duhovnicească n.n.], ci să ne cunoaștem neputința”, adică cât putem să suportăm ispita, ce fel de așezare interioară avem, câtă lipsă de putere și de răbdare avem…

Ispita ne arată carențele noastre de gândire și de viețuire. Ea e un corector, la orice vârstă, a stării noastre interioare.

*

„De se nevoiește cineva bine [pentru o anume perioadă de timp n.n.], iar apoi cade în vreuna din patimile de mai sus [care sunt prezentate în carte n.n.], îndoite i se fac lupta [ispitirea interioară n.n.] și greutatea [mulțimea ispitelor interioare n.n.], și multă vreme nu poate veni la așezământul [starea lui interioară n.n.] dintâi”.

Adică oamenii duhovnicești, care cad în patimi vechi, din diverse motive, au o luptă interioară accentuată, datorită demonilor care doresc să nu mai iasă de acolo, dintr-o patimă anume, pentru că ei știu că vor ieși mult mai întăriți, mult mai puternici duhovnicește.

*

„Animalele…nu vin la judecată [la Judecata lui Dumnezeu n.n.]…Omul e mai păcătos decât dobitoacele”…

*

„Cel care nu-[i] iartă [pe confrații săi n.n.], nu are parte de milă sau de iertare la Dumnezeu” și asta e o mare dramă pentru cine o trăiește. Se referă, în primul rând, la mila și la iertarea pe care omul le dorește acum, în această viață, de la Dumnezeu.

*

„Milostenia nu este dragoste desăvârșită, ci numai [o] parte din dragoste”. Și Domnul ne-a spus care e desăvârșirea în dragoste: să  fii în stare să mori pentru cel pe care îl iubești.

Did you like this? Share it: