Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Înmormântarea ortodoxă

Însemnări din data de 3 ianuarie 1999.

***

Semnificațiile, gesturile și lucrurile care însoțesc înmormântarea unui creștin ortodox.

*

Spălarea integrală a celui mort și îmbrăcarea în hainele cu care va fi înmormântat e o indicare a faptului că e un creștin ortodox, care a fost botezat și născut la viața nouă, cea în Hristos Dumnezeu, fapt pentru care s-a îmbrăcat în veșmântul nestricăciunii, adică în harul Prea Sfintei Treimi.

Gesturi cu semnificație baptismală.

*

Punerea în sicriu cu fața spre răsărit: pentru că de acolo va veni Hristos Dumnezeu ca să judece lumea. E un gest cu semnificație eshatologică.

*

Icoana de pe pieptul celui adormit arată că el și-a dat duhul lui Hristos, că a murit creștinește. Un gest cu adânci implicații eclesiale și eshatologice, pentru că atestă viața și nădejdea celui adormit.

*

Mâinile celui mort, în sicriu, se încrucișează pe piept, palma dreaptă peste cea stângă, ca să se arate faptul, că cel adormit acceptă voia Domnului cu el.

*

Acoperirea celui mort, în sicriu, cu pânză albă simbolizează acoperirea sa de către harul lui Hristos Dumnezeu.

*

Lumânarea care arde pe pieptul mortului sau lângă sicriu simbolizează lumina faptelor lui bune, exemplul vieții sale.

*

Pânza de doliu, care atestă faptul că un membru al familiei a murit, stă atârnată pe un perete ale casei până la pomenirea de 40 de zile a celui adormit.

*

Doliul pentru cel adormit se poartă de către membrii familiei sau de către rude sau de oameni care l-au cunoscut timp de 40 de zile sau un an de zile. Bărbații, în semn de întristare și de adâncă durere, nu se bărbieresc timp de 40 de zile.

Doliul se ține prin rugăciune și pomenire constantă a celui adormit, prin îmbrăcarea în culori închise și prin renunțarea la distracții.

*

Coliva simbolizează trupul celui adormit iar zahărul și bomboanele puse în ea simbolizează dulceața vieții veșnice, ea fiind o expresie a rugăciunilor noastre pentru cel adormit.

*

Crucea, coliva și vinul de la înmormântare vorbesc despre Raiul lui Dumnezeu, unde ne rugăm să meargă cel plecat dintre noi.

*

Coroanele, darurile pe care le aducem și venirea noastră la înmormântare reprezintă dragostea ce i-o purtăm și un moment de rugăciune pentru el și de gândire la propria noastră viață și la sfârșitul ei.

*

Coroanele și pomul celui mort rămân la ușa Bisericii.

La capul mortului sunt puse unul sau două sfeșnice, cu lumânări aprinse.

Lângă crucea sa se poate pune un tablou cu chipul celui adormit sau icoana patronului său duhovnicesc.

*

Peste sicriul celui care se îngroapă se toarnă vin și untdelemn, la pecetluirea gropii cu pământ.

*

Icoana care a stat pe pieptul celui adormit se ia acasă și se pune alături de prinoasele care se împart la pomenirea de 40 de zile.

*

Nu se dezleagă picioarele celui adormit, pentru că el trebuie pus în mormânt în mod cuviincios!

Vrăjitoarele fac vrăji cu acea ață a mortului, cu care sunt legate picioarele. Însă legarea picioarelor celui adormit nu este un lucru liturgic, adică nu e prescris în cărțile de cult, ci e un obicei de bun simț, care împiedică depărtarea picioarelor, în mod inestetic, în sicriu.

*

Florile aduse în dar celui adormit se pun deasupra mormântului și ele simbolizează frumusețea Raiului dumnezeiesc, locul unde, cu toții, ne rugăm să ajungă cel adormit.

*

Acolo unde există obiceiul ca să se împodobească o ramură de copac sau un brad [mai ales pentru tineri necăsătoriți] cu fructe, dulciuri, covrigi etc, și care se lasă lângă crucea mormântului, reprezintă, de asemenea, bucuria Raiului dumnezeiesc.

*

Pomenirea de la 9 zile se face ca o rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face părtaș pe cel adormit cetelor îngerești și Sfinților lui Dumnezeu și în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul i-a făgăduit tâlharului celui bun, pe cruce, moștenirea Raiului.

*

Pomenirea de la 40 de zile se face ca o rugăciune pentru cel adormit, pentru că atunci are loc judecata sa particulară. Atunci îl așază  Dumnezeu, în Rai sau în Iad, pe cel adormit.

*

Următoarele pomeniri ale celui adormit, după cea de la 40 de zile, sunt cele de la 3, 6 și 9 luni, fiecare în cinstea Sfintei Treimi și pentru iertarea păcatelor celui adormit.

*

Apoi se pomenește la un an de zile, după cum sunt pomeniți Sfinții, în mod anual, odată cu ziua adormirii lor și, aidoma cu această pomenire de un an, e pomenit pe fiecare an, până la 7 ani, ultima pomenire anuală amintind de cele 6 zile ale creației și de odihnirea celor adormiți împreună cu Domnul.

*

Nu se fac parastase/pomeniri ale celor adormiți:

1. duminica, pentru că e zi de bucurie duhovnicească;

2. între Nașterea Domnului și Botezul Său (25 dec. -6 ian.);

3. între Paști și Rusalii;

4. între lăsatul secului de carne și până la sâmbăta Sfântului Teodor Studitul;

5. de la Florii și până la Duminica Tomii;

6. în praznicele împărătești sau în sărbătorile mari;

7. în Postul Mare de luni și până vineri.

*

E de dorit ca parastasul să se facă după Sfânta Liturghie.

*

În sâmbetele Postului Mare se fac capetele/căpețelele, adică se aduc la Biserică prescuri, colivă și vin pentru a se face parastas pentru cei adormiți.

*

Deshumarea celor morți la 7 ani nu e prevăzută liturgic (în slujba înmormântării, dimpotrivă, pecetluim groapa…până la venirea Domnului, adică până la învierea morților), însă, dacă ea se face în cele din urmă, se face și  slujirea parastasului la groapa celui deshumat.

*

Pomenirile celor adormiți, la Biserică, se fac în comun și nu separat, pentru că, pentru toți, cerem aceeași Împărăție a lui Dumnezeu.

*

Pomeniri generale ale celor adormiți:

1. în sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșătoarei judecăți, cunoscută ca Moșii de iarnă;

2. în sâmbăta dinaintea praznicului Pogorârii Sfântului Duh sau la Moșii de vară;

3. între 26 octombrie și 8 noiembrie sau la Moșii de toamnă;

4. la 6 august, la Schimbarea la Față a Domnului;

5. luni și marți după duminica Tomei sau la Paștele blajinilor;

6. de praznicul Înălțării Domnului, pentru că se pomenesc erorii neamului;

7. cu ocazia hramului Bisericii, pentru că se pomenesc ctitorii, slujitorii și miluitorii sfântului locaș și toată populația așezării.

*

Pentru cei adormiți fără lumânare există obiceiul, ca în preziua Sfântului Paști, să se dea o lumânare mare la altar, împodobită cu pânză albă sau prosop, pe care preotul o folosește în timp ce cădește, între Paști și Înălțare.

A cădi = a tămâia în Biserică. Vine de la cădelniță = vasul cu care se cădește/se tămâiază.

*

Nu li se face slujba înmormântării  și nici slujbele până la 7 ani acelora care au dorit să li se incinereze trupul.

*

Sinucigașilor, de asemenea, nu li se face slujbă ci sunt îngropați la marginea cimitirului (așa era în vechime), într-un loc al sinucigașilor.

*

Celor care s-au sinucis fără ca să fie întregi la minte li se face slujba înmormântării pe marginea gropii, adică o slujbă redusă a parastasului. Nu li se bate clopotul și nici nu li se țin cuvântări de înmormântare.

*

Timp de 40 de zile celui adormit i se aprinde candelă la mormânt și i se tămâiază mormântul de către cineva din familie sau de către cineva plătit pentru a face acest lucru.

Did you like this? Share it:

Previous

Comentarii la Sfântul Ignatie Briancianinov

Next

Ruine și bazar

2 Comments

  1. Monica D

    Buna ziua,

    Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns.
    Maine va fi inmormantarea matusii mele in acelasi cimitir in care sunt ingropati bunicii din partea mamei, unchi, matusi.Este permis sa se viziteze cu ocazia unei inmormantari si mormintele altor rude, sa aprinzi lumanari si sa aduci flori?
    Va multumesc!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, e permis să faceți acest lucru! Adică e normal și frumos să faceți acest lucru. Dar nu numai din când în când, ci în mod regulat.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén