Dispariții contemporane

Adrian Cioroianu a observat că încep să ne moară duzii…și, odată cu ei, și umbra care ne acoperea de arșiță. Eu văd cum credința oamenilor și, odată cu ea, și bunul simț al conviețuirii, începe să se rărească printre noi.

Adrian Păunescu simte cum otrava pamfletului se mută în ființa lui…fapt pentru care, pe 21 iunie 2010, și-a luat adio de la noi, într-un mod cutremurător de simplu și de dramatic…pentru eventualitatea în care s-ar despărți, de coabitarea cu noi, mult prea devreme…

Da, prea multă ingratitudine în jur și bucurie tâmpită!…

Ne dispare, tot mai mult și mai galopant, încrederea în oameni și în viitorul nostru social.

Mor populații rare și limbile lor…Mor plante, insecte, animale, oameni…în unic exemplar.

Când ne-om da seama că tot ce e pe lumea asta e un unicat irepetabil?

Jurnalul personal a început să decadă moral, pentru că a ajuns o dorință de revanșă, încă de acum, împotriva celor pe care nu îi înghițim.

O Românie tot mai dictatorial condusă, în disperare de cauză…

Pierim la modul profund, dacă nu ne mai manifestăm ca noi înșine.

Existăm doar dacă ne luptăm și învingem tentația nenorocită a ratării interioare.

Comentarii la Sfântul Ioan Gură de Aur (1)

Făcute pe diverse traduceri în limba română, în zilele de 3-4 ianuarie 1999.

***

Sfântul Ioan accentuează faptul, că păcatul trupesc începe la nivelul sufletului nostru, așa cum s-a întâmplat și prima dată, cu Protopărinții noștri.

*

„Beția nu este decât tâmpirea nefirească a sufletului” nostru, adică are consecințe, în primul rând, asupra sănătății sufletului nostru.

*

Cauza beției: „voința cea stricată a omului neînțelept”, adică aplecarea lui spre patima beției. Același lucru se poate spune despre orice patimă: cauza ei e vătămarea voinței noastre. Alegem prost/rău pentru că ne-am învățat cu păcatul.

*

Sfântul Ioan numește beția și „înnebunire de bunăvoie”.

*

Scriptura îl recunoaște drept rob,  pe cel „care este vândut păcatului”, adică pe cel care păcătuiește cu bună știință dar fiindcă e silit de patimi.

Dependența de care se vorbește astăzi (de alcool, de sex, de droguri, de cumpărături etc.)  e robia de ieri, despre care vorbea Dumnezeiescul Ioan și e o problemă reală, care necesită ajutorul Bisericii, al medicilor, al familiei dar, în primul rând, propria ta cooperare.

*

„Adam a murit [după ce a păcătuit n.n.] și cu trupul și cu sufletul, a murit și cu firea și cu păcatul”, adică de două ori. Și continuă: „moartea noastră…este îndoită [dublă: și a sufletului și a trupului n.n.], de aceea și învierea trebuie să fie îndoită”. Iar „noi, cei ce am murit [cu] o îndoită moarte, vom învia și [cu] o înviere îndoită”, adică iertarea păcatelor noastre acum și la învierea morților cu trupul nostru.

*

„Trupul a căzut pentru că a greșit; de aceea, dacă păcatul este începutul căderii [omului n.n.], atunci începutul sculării [mântuirii lui n.n.] este eliberarea de păcat”, adică iertarea păcatelor.

*

„Să aruncăm din suflet ceea ce se pare [a fi] indiferent, dar care naște păcatul”. Adică să eliminăm motivele de păcătuire, chiar dacă nu mai considerăm că ele ne pot corupe foarte ușor.

*

Pentru a lupta cu patima trebuie să îi rupi rădăcina, spune Sfântul Ioan, adică  să nu mai păcătuiești, pentru că păcatul e cel care dă hrană patimii, îi mărește puterea în ființa ta.

*

„Dacă diavolul n-a suferit să vadă pe un singur om în Rai (invidierea Protopărinților Adam și Eva de către Satana n.n.), apoi, spune-mi, cum va putea el suferi să vadă așa de mulți [oameni n.n.] mergând la ceruri?”. Asta pentru ca să își convingă auditoriul, că lupta demonilor cu noi e o realitate de care nu putem scăpa, pentru că demonii invidiază dorința noastră de a moșteni bucuria vieții veșnice, din care ei au căzut prin păcat.

*

De ce Dumnezeu îngăduie demonilor ca să ne ispitească? Răspunsul său: „ca tu să cunoști, în faptă, tăria puterii tale”, adică rezistibilitatea noastră în fața tentației păcatului. Adică să învățăm cât de slabi suntem. Și asta o vedem prin înfrângerile noastre rușinoase, prin căderile noastre în păcat, care se petrec în fiecare zi.

Însă, totodată, Sfântul Ioan completează spusa de mai înainte: „pentru ca tu să cunoști superioritatea harului și mărimea puterii duhovnicești [în lupta ta interioară cu demonii n.n.], pe care o ai primit la Botez, El îi îngăduie [Satanei n.n.] să iasă la luptă cu tine, dându-ți multe prilejuri [ca] să capeți cununi”, în lupta duhovnicească cu păcatul.

Aflăm, pe de o parte, propria noastră slăbiciune în lupta cu patimile dar, pe de altă parte, aflăm și cât de mult ne întărește Dumnezeu, prin harul Său, în tot ceea ce facem, dobândind astfel o conștiință vie a pericolelor dar și a bucuriilor vieții duhovnicești ortodoxe.

*

Ciclurile existenței duhovnicești: „după tinerețe vine bătrânețea…iar după bătrânețe vine tinerețea și o tinerețe care niciodată n-are sfârșit, dacă vom voi aceasta”, adică de ne vom mântui.

*

Harul Botezului „se mărește [în noi n.n.]…prin fapte bune, se face mai luminos și ne câștigă și nouă lumină” dumnezeiască.

*

Slăbănogul/paraliticul bolnav de 38 de ani, de care vorbește Evanghelia, avea o mare comoară în ființa sa și anume răbdarea, subliniază Sfântul Ioan, Părintele nostru și, alături de răbdare, „o neclătinată nădejde în Dumnezeu”. O nădejde fără îndoieli în mijlocul suferinței sale și o răbdare continuă a paraliziei sale…

*

Cercetarea lui Dumnezeu, spune autorul nostru, e o mare binefacere pentru suflet. Și cercetarea lui Dumnezeu sunt clipele când El ne umple de simțirea harului Său.

*

„Focul curăției”. Dragostea de Dumnezeu e cea care ne păstrează curați în fața Sa și a oamenilor. De aici focul dragostei e focul curăției.

*

„De ar fi cineva încă și unul Pavel, sau unul Petru, sau Iacob, sau Ioan, și i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, ușor ar fi învins, s-ar împiedica [s-ar lăsa ispitit de păcat n.n.] și ar cădea” în rele. Pentru ca să sublinieze faptul că nimeni nu se sfințește fără ajutorul lui Dumnezeu, fără harul Său.

*

Relația dintre ispită și ajutorul lui Dumnezeu: „nu numai [că] nu [ne] lasă ca să fim ispitiți peste puterile noastre, dar…[El] ne ajută chiar [și] în ispită [când suntem împinși spre păcat de către demoni n.n.], ne sprijină și ne întărește [pentru ca să nu păcătuim n.n.], dacă noi facem  [ceea] ce se cuvine din partea noastră [adică să rezistăm ispitelor n.n.], și [dacă] nu ne lipsește  bunăvoința, nădejdea la Dânsul, supunerea și răbdarea”.

*

Prin actul înălțării Sale de-a dreapta Tatălui, „natura [firea umană n.n.], care fusese alungată din Rai de către Heruvimi, astăzi s-a ridicat [în persoana lui Hristos Dumnezeu n.n.] mai presus de Heruvimi”.

*

Starea firii umane la întruparea lui Hristos și starea ei după înălțarea Sa la ceruri, pentru ca să înțelegem ce a făcut Hristos pentru umanitatea noastră, prin aceea că și-a îndumnezeit propria Sa umanitate: „Nu se poate a cădea mai jos [firea umană n.n.] decât căzuse omenirea [până la întruparea lui Hristos n.n.] și nici mai sus a se ridica, decât a ridicat-o Hristos”, prin toată viața Sa pământească și, apoi, prin înălțarea Sa la ceruri.

*

Puterile cerești nu erau indiferente, înainte de întruparea Domnului, vizavi de traiectoria umanității căzute în păcat: „Deși Heruvimii alungaseră omenirea din Rai, totuși jeleau soarta ei”.

*

La Înălțarea Sa la cer, cei doi Îngeri au venit ca să îi întărească, în întristarea lor, pe Sfinții Apostoli.

*

Despre sufletul omenesc, Sfântul Ioan spune că e „suflare din suflarea lui Dumnezeu”. Asta nu înseamnă însă că sufletul nostru e o parte din Dumnezeu ci că e creația lui Dumnezeu.

*

Paralelă între crearea omului și învierea omului: „Acela [Dumnezeu n.n.], care te-a plăsmuit în sânul maicii tale, poate iarăși a te plăsmui din nou din sânul pământului”, la învierea cea de obște/universală.

*

Ploaia și harul dumnezeiesc: „Precum ierburile pământești, udate de rouă, încolțesc și înviază, așa și oasele credincioșilor vor învia prin roua cea duhovnicească [harul n.n.] a lui Dumnezeu”. O imagine magistrală!

*

Când simți că mori, ne povățuiește Sfântul Ioan, „în locul acestei jeliri [frivole, pe care o întâlnim adesea n.n.], să vină în inima ta tânguirea cea sfântă”, adică pocăința pentru toate relele pe care le-ai făcut.

Două lucruri bune

Decizia Curții Constituționale de a nu reduce pensiile cu 15%. S-a făcut dreptate, în parte, acestei Românii ultragiate profund în ultimele zile.

Traducerea ziarului Gândul în engleză, germană și maghiară. Poliglotismul e viitorul presei și al creatorilor de online din România și de oriunde.