Dispariții contemporane

Adrian Cioroianu a observat că încep să ne moară duzii…și, odată cu ei, și umbra care ne acoperea de arșiță. Eu văd cum credința oamenilor și, odată cu ea, și bunul simț al conviețuirii, începe să se rărească printre noi.

Adrian Păunescu simte cum otrava pamfletului se mută în ființa lui…fapt pentru care, pe 21 iunie 2010, și-a luat adio de la noi, într-un mod cutremurător de simplu și de dramatic…pentru eventualitatea în care s-ar despărți, de coabitarea cu noi, mult prea devreme…

Da, prea multă ingratitudine în jur și bucurie tâmpită!…

Ne dispare, tot mai mult și mai galopant, încrederea în oameni și în viitorul nostru social.

Mor populații rare și limbile lor…Mor plante, insecte, animale, oameni…în unic exemplar.

Când ne-om da seama că tot ce e pe lumea asta e un unicat irepetabil?

Jurnalul personal a început să decadă moral, pentru că a ajuns o dorință de revanșă, încă de acum, împotriva celor pe care nu îi înghițim.

O Românie tot mai dictatorial condusă, în disperare de cauză…

Pierim la modul profund, dacă nu ne mai manifestăm ca noi înșine.

Existăm doar dacă ne luptăm și învingem tentația nenorocită a ratării interioare.