Prima parte

*

Comentariile noastre au fost făcute în zilele de 4 și 18 ianuarie 1999.

***

Între a avea și a înțelege ceea ce nu mai ai: „oamenii nu admiră îndeajuns [de mult] bunurile, pe care le au la îndemână, nu prețuiesc, după cuviință, mărimea și gingășia lor, dacă ei n-au fost lipsiți de dânsele un timp îndelungat”.

Înțelegem ceea ce pierdem din golul pe care îl lasă în urmă pierderea suferită.

*

De ce Duhul Sfânt S-a pogorât la Cincizecime sub forma limbilor de foc? Răspunsul său: Duhul Sfânt S-a arătat în chimpul limbilor, pentru că „oarecând limbile au dezbinat lumea și au sfărâmat unirea cea păcătoasă”. Se referă la Turnul Babel și la unirea păcătoasă a umanității pentru a zidi acest turn al luptei cu Dumnezeu.

*

„Pădure de păcate”. Nu ne mai vedem din cauza mulțimii păcatelor pe care le facem fiecare…

*

Ce produce invidia în noi: „De am avea mii de însușiri bune [în persoana noastră n.n.], toate nu ne ajută, întrucât ne schimonosește  [ne urâțește sufletul n.n.] această urâtă meteahnă”, boală a interiorității noastre.

*

Unul dintre motivele întrupării Domnului: „El S-a pogorât [S-a întrupat n.n.] numai pentru slăbiciunea  și socotința ascultătorilor Săi”. Pentru ca noi să-L putem înțelege mult mai bine.

*

Cei care ascultă predica în Biserică au datoria de „a asculta, fără obosire, învățătura cea dumnezeiască”. Să asculte cu nesaț ceea ce îi mântuie.

*

Rolul sfaturilor tăioase ale Sfântului Apostol Pavel: „Socotește [înțelege, judecă, pricepe, aprofundează n.n.] înțelepciunea Sfântului Pavel, chiar [și] din lucrurile care par a-i întrista pe ascultători, a-i tulbura și a-i nedumeri,  [căci] tocmai dintr-acelea el împletește cununi de mângâiere și de laudă” pentru ei.

Sfaturile duhovnicești, cu alte cuvinte, nu trebuie văzute în aparența lor ci în efectelor lor reale. Dacă un sfat tăios, dur, vindecă, înțelepțește pe om atunci el e bun și dulce pentru inima omului care l-a primit, pentru că e mântuitor.

*

„Prin necontenitele suferințe [răbdate cu smerenie și cu înțelepciune duhovnicească n.n.], sufletul nostru se întărește [în viața virtuoasă n.n.] și priceperea noastră [înțelegerea noastră teologică și ascetică n.n.] se face mi tare și mai înțeleaptă”, pentru că  am ajuns la o experiență teologico-ascetică mult mai profundă.

Suferința trăită ortodox oțelește voința omului și îl face mult mai pătrunzător și atent la diversele capcane ale vieții duhovnicești.

*

Vorbind despre sfaturile Sfântului Pavel la adresa oamenilor bogați, Sfântul Ioan spune: „Pavel nu poruncește bogaților să fie săraci, ci să fie smeriți” în mjilocul averilor și a influenței lor. Și acesta e un sfat pentru oricine și oriunde s-ar afla un om în ierarhia momentană a statului, care e tot de la Dumnezeu.

*

Banii și posesiunile nu sunt, prin ele însele, un rău, ci „rău[ul] este zgârcenia și lăcomia de avere”.

*

El ne reamintește: „patria ta este în cer” și nu aici, pe pământul acesta netransfigurat!

*

Ce s-ar întâmpla, dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi imediat ce am păcătuit cu ceva? Răspunsul său: „Dacă Dumnezeu ar voi să pedepsească, după cum se cade…în adevăr noi n-am mai trăi nicio zi”. De aceea noi trăim din mila Lui și nu după dreptatea Lui, lucru pe care Mihail Eminescu l-a spus în versurile: Noi, cei ce din mila Sfântului,/ umbră facem pământului.

*

Iertare și uitare: „noi nu trebuie numai să iertăm [pe aproapele nostru n.n.], ci să și uităm”, ceea ce el ne-a făcut rău. Și atât iertarea cât și uitarea răului sunt urmări ale iubirii aproapelui și ale rugăciunii pentru mântuirea lui.

*

Pe cel care vrea să se răzbune imediat, Sfântul Ioan îl învață: „lasă lui Dumnezeu răzbunarea”, adică judecata, pentru că El judecă, cu adevărat, lucrurile. A te răzbuna pe cineva înseamnă a muri și tu sufletește alături de el.

*

Rugăciunea pentru dușmani e o datorie creștinească: „tu ești dator numai a te ruga pentru dușmani”.

*

Cu cine nu trebuie să te împaci, adică să pactizezi cu el: „Numai cu un [singur] vrăjmaș  nu trebuie să te împaci tu niciodată; acesta este Satana”.

*

Suferința răbdătoare: „noi toate [lucrurile potrivnice n.n.] trebuie să le suferim cu răbdare”. Răbdare care e nădejde și rugăciune, iertare și înțelegere profundă a derulării tuturor lucrurilor vieții noastre spre veșnicie.

*

Rugăciunea vătămătoare de sine: a te ruga pentru răul vrăjmașilor tăi e ca atunci „când cineva s-ar arunca în propria sa sabie”. Adică e sinucidere spirituală.

*

Cădem în păcate, ne amintește Sfântul Ioan, și din prea multă râvnă dar și din trândăvie în viața spirituală.

*

„Masca unei rugăciuni smerite” = fariseism, duplicitate, maimuțărirea adevăratei vieți duhovnicești.

*

Păcatele unei discuții: „ne aruncăm în cuvinte semețe și fără de judecată” despre noi înșine.

*

Cum arată timpul rugăciunii: „timpul rugăciunii este timpul îndurării [din partea lui Dumnezeu n.n.] și al suspinului [din partea noastră n.n.].

*

„Simțul cel liniștit al smereniei”. Smerenia se simte ca liniște profundă, abisală, și de către tine și de către alții în persoana ta. Dacă ai nevoie de pace duhovnicească o găsești în cel smerit, în cel plin de har.

*

Amintirea constantă la păcatele vieții noastre: „pururea trebuie să ținem în minte păcatele noastre”, adică să avem starea reală de pocăință, în fața lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Cel care își amintește păcatele sale pururea nu poate fi fariseu în fața lui Dumnezue, pentru că el se raportează la Dumnezeu din mijlocul durerii, a nefericirii și a rușinii personale.

*

Ura și iertarea păcatelor: „acela, care este curat de ură [în inima sa, adică nu îl urăște pe aproapele și nu îl invidiază n.n.], curând este curat și de păcate”, pentru că harul lui Dumnezeu îl iartă pe cel care se smerește interior, pe cel care își recunoaște vinovăția imensă, pe cel care se simte netrebnic în fața Lui.

*

Adevărata interioritate la nivel social: „trebuie să ne întâmpinăm unul pe altul cu dragoste frățească”. Fără perversitate, fără duplicitate, fără animozitate interioară.

*

Relația dintre post și milostenie în viața noastră: „Postul nu se ridică la cer, dacă nu are de soră milostenia”. Postul nu ne înduhovnicește dacă nu ne umple de milă, de atenție, de compătimire și dragoste.

*

Cum vede Dumnezeu milostenia noastră: milostenia o judecă „după măsura voinței celei bune” pe care o avem. Nu după cât dai, ci după cât ai vrea, realmente, să dai altora, e milostenia ta.

*

Sfântul Ioan vedea milostenia ca pe o împrumutare a lui Dumnezeu.

*

Săracii sunt cei care ne păstrează averile: „păstrătorii cei mai siguri contra tâlharilor nu sunt zidurile, ci săracii”. Adică milostenia e singura noastră avere reală, pentru că ea ne umple de mila lui Dumnezeu, de harul Său.

*

Sfântul Ioan Gură de Aur ne cere să avem atenție la fiecare frântură de text a Sfintei Scripturi. Iar bogăția Scripturii trebuie să o primim „cu o minte deșteaptă”, luminată de har.

Pentru că exegeza Scripturii se face pentru a ne umple de înțelepciunea mântuitoare a lui Dumnezeu.

*

Sfântul Ioan Gură de Aur evidențiază faptul că Sfântul Timotei, Apostolul, „pentru postul lui cel mult căzuse în boală”. De aceea i se prescrie puțin vin de către Sfântul Pavel.

***

Did you like this? Share it: