Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (însemnări) [1]

23 septembrie 2000. După traducerea Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu.

*

Cei care îți pierd timpul: „aceștia pun întrebări, nu pentru a trage vreun folos din ele, ci pentru ca, în cazul în care vor găsi că răspunsurile nu concordă cu dorința lor, să pară că au un motiv întemeiat de ceartă”.

*

Asemănarea [cu Dumnezeu] însă, nu [se realizează] fără cunoaștere [teologică], iar cunoașterea [teologică și ascetică este imposibilă] fără învățătură”.

*

Să căutăm adevărul dumnezeiesc, în mod zilnic, cu sudoare și cu multă atenție și răbdare: „întrucât adevărul [se lasă] cu greu surprins trebuie să-l căutăm pretutindeni”.

*

„dacă evlavia, întocmai ca și meșteșugurile, crește prin mici adăugiri; nimic nu trebuie neglijat din cele care conduc la cunoaștere; dacă cineva va trece cu vederea noțiunile elementare [socotindu-le] ca fără importanță, nu va ajunge niciodată la culmile înțelepciunii”.

În cunoașterea teologică, cu alte cuvinte, nu trebuie să ignori niciun amănunt pe care îl întâlnești, atât în ceea ce privește lexicul, forma cărților, modul în care ele au fost scrise cât și teologia și bogăția de detalii pe care o cuprind.

*

Între luminarea dumnezeiască și cuvinte: „libertatea Sfântului Duh nu este aservită, întru totul, logicii celor din afară [adică literelor], căci în fiecare împrejurare [Scriptura] acomodează expresiile după nevoi”. După nevoia de a exprima adevărurile.

Pentru că adevărul Sfintei Scripturi stă în înțelegerile exprimate în cuvinte, pentru care trebuie să ai experiența lor și nu în cuvinte.

Când nu ești un om duhovnicesc idolatrizezi filologia. Când ești, atunci ești atent, deopotrivă, la cuvinte și la înțelesul lor, pentru că cuvintele te duc la înțelegerile de care te faci capabil prin curățirea inimii.

*

Șezi de-a dreapta Mea (Ps. 109, 1) și a stat de-a dreapta măreției lui Dumnezeu (Evr. 1, 3).

De-a dreapta nu indică un loc de jos (după cum zic ei [ereticii arieni]) ci un raport de egalitate; și întrucât dreapta nu trebuie luată în sens corporal, (pentru că astfel ar trebui să existe la Dumnezeu și o stângă), prin cuvinte care exprimă cinstea de a fi așezat lângă cineva, Scriptura prezintă marea cinste [a deoființimii și a egalității cu Tatăl, de care Se bucură] Fiul”.

*

„în sânul Tatălui (In. 1, 18)…Pentru că sânul părintesc este scaunul care se cuvine Fiului” și care indică deoființimea cu Tatăl și cu Duhul a Fiului.

*

„Cel care, pentru a[-L] pune mai presus pe Tatăl [decât Fiul și Duhul], Îi atribuie un loc mai sus iar despre Fiul zice că stă mai jos [decât Tatăl], acesta, consecvent raționamentului său, va accepta [pentru ambele persoane] caracteristicile corporale [care urmează de aici].

Acestea sunt [de aceea, adică cele spuse de către ereticii subordinațianiști,] închipuiri de bețivani și de nebuni” cu privire la modul de a fi al Prea Sfintei Treimi.

*

De-a dreapta Tatălui: „locul din dreapta indică egalitatea de vrednicie” a Fiului cu Tatăl.

*

„Tradiția Părinților”

*

„aceștia, care s-au săturat de cele obișnuite, care se ridică împotriva celor vechi [ale credinței] ca [împotriva unor lucruri] învechite, aceștia sunt cei care acceptă inovațiile [în domeniul teologic], după cum în materie de îmbrăcăminte, iubitorii de găteli preferă întotdeauna îmbrăcămintea excentrică celei obișnuite”.

*

Despre pseudo-teologii eretici ai timpului său: „acești comedianți, dibaci în luptele de cuvinte [în disputele teologice], vorbele [lor] poartă stigmatul noii înțelepciuni”. Nouă înțelepciune la modul ironic.

*

Numirile date Domnului, ca acelea de Păstor, Împărat, Doctor etc. „nu se referă la firea Sa [dumnezeiască], ci, după cum s-a zis, la multiplele haruri, pe care, din îndurare pentru creaturile Sale, le acordă celor care I le cer, pentru felurite trebuințe”.

Sunt numiri potrivit modului în care Domnul îi ajută pe oameni.

***

Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt către cei bogați (însemnări)

22 septembrie 2000. După traducerea Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu. Textul e cf. PG 31, col. 277-304.

*

„crescând bogăția a scăzut iubirea”, atenția față de aproapele nostru, solidaritatea, cuviința între noi. Pentru că a crescut egoismul și indiferența.

*

„atunci când îngropi bogăția [când nu împarți din ea și altora] îți îngropi, împreună cu ea, inima”. Îți închizi inima față de semenii tăi și pe când faci asta devii un om mormântal, un mormânt ambulant.

*

„Cele ce iubesc aurul se bucură când sunt legate cu lanțuri, dacă lanțurile sunt de aur”.

Legate cu lanțuri = cu lanțuri de aur la gât.

Sfântul Vasile le viza pe femeile cu stare ale vremii sale, care considerau, ca și astăzi, că frumusețea constă în bijuterii și vestimentație și nu în frumusețea sufletului și sfințenia vieții lor.

*

Avariția: „Pe aceștia nu-i bucură cele ce au, deși sunt atât de multe, cât îi întristează cele câte presupun ei că le lipsesc, încât, întotdeauna, sufletul lor este răvășit de griji, dat fiind că poftesc tot mai mult”. Doresc să aibă și mai multe proprietăți, bunuri…

*

„câte vede ochiul, atâta dorește cel lacom”. Adică dorește tot ceea ce vede…

*

„Iadul n-a zis: ajunge, nici lacomul n-a zis vreodată: ajunge”. Aluzie la Pilde 27, 20 și 30, 16.

*

„precum umbra însoțește obiectul, așa însoțesc păcatele trupul”. Pentru că trupul și sufletul nostru se resimt de la traumele provocate de căderile noastre în păcate.

*

„dacă amenințările nu te înfricoșează iar răsplățile faptelor bune nu te îndeamnă la virtute, atunci vorbesc unei inimi de piatră”. Insensibilă la voia lui Dumnezeu.

*

„Fă ca bogăția să meargă [împreună] cu tine, fă-ți din prețul ei [din milostenie] podoabă pentru viața de dincolo”. Podoaba duhovnicească a persoanei noastre.

***

Sfântul Vasile cel Mare, Omilie îndemnătoare la Sfântul Botez (însemnări)

21 septembrie 2000. După traducerea Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, făcută cf. PG 31, col. 424-444.

*

Botezul e înmormântare și înviere împreună cu Hristos: „Să ne înmormântăm cu Hristos, Care a murit pentru noi, ca să și înviem împreună cu Cel ce ne-a adus învierea”.

*

„întreaga viață a omului este timp pentru Botez”, dacă nu ne-am botezat în pruncie.

*

„necunoașterea lui Dumnezeu este moartea sufletului”. Pentru că moartea sufletului sunt patimile, care se nasc din necunoașterea voii lui Dumnezeu.

*

„Botezul ne dă putința învierii” mistice cu Hristos Dumnezeu.

*

„În ziua Învierii [adică de Paști] deci să primim harul învierii”. Pentru că era tradiția la începutul Bisericii, ca de Paști să se boteze foarte mulți oameni.

*

„Cum să spun celor neștiutori că mierea este dulce?”. Cum să conving, cu alte cuvinte, pe oameni să se boteze și să devină membri ai Sfintei Biserici, dacă ei nu pot gusta bucuriile infinite și veșnice ale harului dumnezeiesc?

*

„Israel, dacă n-ar fi trecut marea [prin Marea Roșie], n-ar fi scăpat de Faraon; și tu, dacă nu treci prin apă [prin apa Botezului], n-ai să scapi de amara tiranie [stăpânire asupra ta] a diavolului”.

*

„Stăpânul a făcut să se învârte sabia aceea [aluzie la Fac. 3, 24]; când vede un credincios, se dă la o parte; dar când vede pe unul nepecetluit [cu Sfântul Mir] prin Botez, tăișul sabiei îl întâmpină”. Adică pedeapsa lui Dumnezeu.

*

Despre turnările Sfântului Ilie Tesviteanul: „Scriptura a arătat că cel care se botează se unește prin Botez, [în mod] strâns, cu Dumnezeu și că prin credința în [Prea Sfânta] Treime strălucește în sufletele celor care se botează lumină curată și cerească”.

*

Minunea prea mare a Sfântului Botez: „O, minune! Te înnoiești, fără să fii topit; ești plăsmuit [re-născut] din nou, fără să fi strivit, ești vindecat [de patimi], fără să suferi dureri și totuși nu te gândești ce har ți se dă!”.

*

„cel care era dator cu 10.000 de talanți ar fi dobândit iertare, dacă nu-și reînnoia datoria sa prin neomenia arătată semenului său”.

*

„celui ce datorează mult [lui Dumnezeu], mult i se iartă, ca să iubească [și] mai mult” pe Făcătorul și Binefăcătorul său continuu

*

„Nu dorești să vezi cum se naște din nou, fără de mamă, omul? Cum omul cel învechit și stricat de poftele înșelăciunii [demonice] ajunge iarăși plin de viață, întinerește și se reîntoarce la adevărata floare a tinereții?”. Tinerețea duhovnicească…

*

„La bătrânețe, castitatea nu mai e castitate, ci neputință; că n-ai putere să te desfrânezi. Mortul nu se încununează. Nimenea nu-i Drept, când n-are puterea să mai facă rău”.

Adică virtutea se dobândește prin lupta cu tine însuși și nu e virtute aceea, când trupul nu mai poate sau nu mai e în stare să păcătuiască.

*

„Atâta vreme cât ești în putere, stăpânește păcatul cu ajutorul rațiunii”.

*

„Unde voința este gata [să facă virtutea sau păcatul], nu este nicio piedică” pentru fapte bune sau pentru a cădea în patimi.

*

„Cine a dobândit victoria [asupra sufletului și a trupului său] dormind?”. Continua atenție și luptă cu patimile…

*

Pe „ostenelile pentru păcat le așteaptă durerea și tristețea iadului”.

*

„ai ajutoare: rugăciunea, care te păzește noaptea; postul, care îți păzește casa [ființei tale]; cântarea de psalmi, care-ți desfătează sufletul”.

***

Sfântul Vasile cel Mare, Împotriva celor ce se îmbată (însemnări)

21 septembrie 2000. După trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu.

*

„Priveliștea de seară mă îndeamnă să vorbesc, dar lipsa de efect a îndemnurilor de până acum îmi taie orice elan”. Mă bucur să vorbesc seara, pentru că e reconfortant, dar când observ că vă îmbătați în continuare, asta îmi taie tot cheful să vă mai vorbesc.

*

„Vinul v-a păgubit sufletele” de virtuți. V-a făcut să fiți nevirtuoși, fără bunătate și evlavie.

*

„vinul luat [băut] fără măsură stinge rațiunea”. O eclipsează…

*

„dacă cel beat devine nebun și se întunecă la minte, în zadar îl mustră cineva pentru că el n-aude”. Nu vrea să ia aminte la halul jalnic în care îl aduce beția.

*

„Prin urmare cui să vorbesc? Cel ce are nevoie de îndemn n-aude, pe când cel ce aude n-are nevoie de îndemn. Să încetăm a [mai] vorbi? Dar [,pe de altă parte,] neglijența este periculoasă”.

Cei care se îmbată nu vin la Biserică iar cei care vin la Biserică nu suferă de această patimă. Însă, a nu vorbi împotriva patimilor, înseamnă a le lăsa să se înmulțească.

*

„Eu aș zice că cei beți sunt mai fără minte chiar și decât animalele”.

*

„Același vin, [introdus] în diferite trupuri, provoacă patimi diferite în suflete”.

*

„În cel necumpătat [la băutură] intră boala desfrâului, care-l obsedează atât de mult încât poate fi considerată a doua însușire rea a bețivilor. Desfrâul, nu numai cele obișnuit, dar și cel împotriva firii”, adică sexul anal.

*

„prin continua complacere în plăceri își tocește simțurile”

*

„bețivii se aseamănă cu cei bolnavi mintal”

*

„Așa cum văgăunile, atâta timp cât prin ele curg torenți, par că sunt pline, dar trecând inundația [ele] rămân uscate, la fel este și gura bețivanilor”. Mereu însetați de o sete demonică…

*

De la beție „vine tremuratul și bolile, de aici neputințele, slăbirea nervilor, zdruncinarea sănătății”.

*

„Evreii numesc, de obicei, sicheră ore băutură care îmbată”.

*

Răul celor bolnavi de beție e acela, că „nu le rămâne timp să înțeleagă lucrările minunate ale lui Dumnezeu”.

*

Cum arată patima: „Îngrijesc beția ca pe o împărăteasă și acoperă rușinea ei cu o grijă exagerată. O împodobesc cu coroane și buchete de flori, cu parfumuri și alte artificii exterioare”. Artificiile exterioare = machiaj.

*

„Beția înseamnă nenorocirea minții, stricarea puterii [psihice și fizice], îmbătrânire prematură, moarte timpurie”.

*

„Ai omorât floarea tinereții cu vinul”. Adică în adolescență și prima tinerețe te-ai îmbătat prostește…

*

Vinul care devine foc în trup: „temperatura vinului, [atunci] când se răspândește în trup devine combustibil pentru săgețile încinse ale dușmanului [ale Satanei]. Vinul întunecă rațiunea și trezește patimile și plăcerile întocmai ca pe un roi de albine” criminale.

*

Cu referire la Ieș. 32, 6: „jocul lor era idolatrie”.

***

Exigențele experienței

Doi ani de online zilnic înseamnă o muncă și o oboseală enorme dar și o rapidă maturizare. Pentru că e vorba nu numai de a creea ceva pe fiecare zi, ci de a te scrie în fiecare pagină, fotografie, filă video și audio pe care o creezi.

Exigențele cresc pe măsura dăruirii pe care o ai. Și exigențele stau față în față nu cu numărul cititorilor ci cu calitatea creației.

Când te maturizi ca creator online înțelegi că ceea ce scrii înseamnă ceea ce rămâne. Fuga după un rating bolnăvicios sau după evidență e un amatorism dăunător.

Scriu aceste rânduri, în mod evident, intrând în starea de bucurie a lui Claudiu Bălan și a celor din jurul său, care înțeleg că se împlinesc prin platforma lor: Ortodoxia tinerilor.

Îi felicit și mă bucur alături de ei, pentru că nu trăiesc din imboldul concurenței (după cum, probabil, s-a observat) ci din cel al bucuriei și al dăruirii iubitoare față de alții. Și mă bucur că emulația pe care am provocat-o în Claudiu, cu harul lui Dumnezeu, s-a dezvoltat atât de personal și de fastuos, atât în ceea ce privește conținutul, cât și designul platformei.

Bineînțeles că se poate mai mult. Exigențele mele față de Ortodoxia tinerilor sunt mult mai mari. Însă urmărind progresia creației lor online se observă că au crescut, că sunt mereu în căutare de nou și de genuin și când există creștere există viață.

Binecuvântăm această viață și ne rugăm ca ea să bucure pe cât mai mulți.

O zi pierdută cu adevărat…

e o zi în care nu te umpli de har, de fapte bune și de înțelepciunea de a te bucura împreună cu Dumnezeu și cu oamenii.

Însă reclama la apa de izvor, tributară unei mentalități seculare, crede că râsul…îți umple viața de sens.

Însă râsul și voia bună reale sunt expresii ale bucuriei interioare, adică ale stării de har cu care ne-am început acest articol.

Nu trebuie să te forțezi să râzi ca să fii fericit, ci râzi cu multă bucurie, te bucuri de viață, când ești fericit.

Pentru că fericirea e o realitate spirituală, religioasă mai întâi de toate, care ține de viața noastră cu Dumnezeu și nu o poți cumpăra odată cu o mașină, cu o casă sau cu o sticlă de suc.