Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Comentarii la corespondența Sfântului Teofan Zăvorâtul (1)

***

Au fost făcute în zilele de 15-16 februarie 1999, după traducerea în limba română: Viața duhovnicească și cum o putem dobândi.

*

*

Una dintre fotografiile Sfântului Teofan: plete, barbă, privire blândă și pătrunzătoare în același timp, tăioasă, un medalion, la gât, cu marama Sfintei Veronica, frunte luminată, cărare pe mijloc, barbă împărțită în două, nas drept, obraji supți, cearcăne adânci.

*

Unul dintre atributele fundamentale ale corespondenței: „Sinceritatea este prima cerință în corespondență, altfel nici nu mai are rost să fie începută”. Mai ales în cazul corespondenței duhovnicești, ca a sa, referitoare la diversele bucurii și probleme ale vieții duhovnicești.

Însă, pe lângă sinceritate, trebuie să ai și un susținut efort de înduhovnicre și de cunoaștere de sine, pentru ca să fii într-un anume ritm cu cel cu care corespondezi pe teme atât de importante pentru mântuirea ta.

Nu e de ajuns doar sinceritatea în confesiune ci și punctualitatea, discernământul, bunul simț, discreția…

*

Atunci când începi să îți vezi adâncul patimilor, demonii „vor începe să țipe, ca niște fiare sălbatice. Nu este acesta răgetul leului aceluia [al Satanei n.n.], care rage pretutindeni, căutând pe cine să înghită?”. Pe cine să mintă, să înșele…

*

Ca să nu ai lupte dure: „păstrați-vă inima departe de pasiuni și de simpatii” profunde pentru oameni, care duc și la mari revărsări sentimentale, dezordonate, în anume momente.

Pasiunea e altceva decât dragostea.

Dragostea înțelege de ce, cineva, e denigrat, înjosit, marginalizat.

Pasiunea sare la ceartă, la luptă, pentru că cere supremația celui iubit. Iubirea știe să suporte și insultele aduse celui iubit.

Tocmai de aceea Sfântul Teofan ne invită la iubire și înțelegere profunde și nu la pasiuni unilaterale pentru persoane, idei, lucruri.

*

Dinamismul sufletului și al vieții interioare: „sufletul este veșnic mișcător și nu poate să stea locului”. Caută noi lucruri, noi oameni, noi stări…Dorește să afle, să știe, să iubească, să experieze.

*

Canalele memoriei personale: „În suflet nu poate intra nimic altfel decât pe calea imaginației sau a memoriei”.

*

Figurativitatea minții umane: „partea gânditoare a sufletului este, în întregime, figurativă”. Are multiple reprezentări interioare.

*

Diferență fundamentală: „imaginația și memoria nu gândesc”.

Imaginația produce reprezentări a diverse lucruri, obiecte, persoane sau combină diverse imagini, pe când memoria stochează atât vederile realității, lucrurile imaginate, cât și pe cele gândite.

Gândirea extrage înțelegeri din toate datele experimentale, adică dobândite prin experiență proprie.

*

„O dulce tihnă”, pace interioară, bucurie duhovnicească.

*

„Senzualitatea grosolană” = cea stârnită de o bogată imaginație păcătoasă.

*

Cum se manifestă conștiința noastră: „răsplătește împlinirea [interioară, duhovnicească n.n.] cu alinare [cu simțirea harului lui Dumnezeu în ființa noastră, că aceasta e, de fapt, alinarea duhovnicească n.n.] iar neîmplinirea [interioară] cu remușcări”, cu procese de conștiință sau mustrări ale cugetului.

*

Rolul capital al conștiinței noastre: „în conștiință sunt trasate normele unei vieți sfinte, bune și drepte”.

Și această trasare a normelor/a regulilor de gândire și de comportament nu trebuie gândită static, ci dinamic, în sensul că mereu ni se sugerează, de către Dumnezeu, în conștiința noastră, spre ce să ne îndreptăm, ce să facem, ce e bine și ce e rău din ce am făcut, din ce facem, din ce ne pregătim să facem.

*

Pentru că s-a referit, anterior, la cele trei nivele de înțelegere pe care poate să le aibă omul: 1. trupesc,  2. sufletesc, 3. duhovnicesc, Sfântul Teofan spune: „întotdeauna [omul] are posibilitatea să treacă [când discută sau creează ceva n.n.] de pe un nivel pe altul [al înțelegerii și al experienței sale n.n.], slăbind un aspect al vieții sale și întârindu-l pe altul”, adică evidențiind, după caz, după nevoie, planul de experiență de care are nevoie.

Exemplu practic: când vrei să scrii un text, trebuie să ții minte cum se scriu literele, reguli de gramatică, de punere în pagină (planul trupesc-sufletesc al experienței) dar, în același timp, trebuie să îți formulezi și ceea ce vrei să scrii, fiind atent la ce și cât simți să scrii într-un capitol sau altul (planul sufletesc-duhovnicesc).

*

Sfântul Teofan evidențiază două exponente principale ale spiritului uman: conștiința de sine și libertatea interioară. Noi știm cine suntem și vrem să ne manifestăm și să fim primiți de către alții, în sufletele lor, după cum ne place să ne manifestăm cel mai profund.

*

Și, împotriva concepției romano-catolice, unde viața duhovnicească este considerată un etaj adăugat și nu unul propriu ființei umane, Sfântul Teofan spune: „fiecare dintre nivelurile sau manifestările arătate [mai sus] ale vieții noastre [interioare: nivelul trupesc, sufletesc și cel duhovnicesc n.n.] sunt naturale în noi”, sunt proprii nouă.

Tocmai de aceea, pentru un ortodox, viața duhovnicească nu e ceva anormal în om sau o existență privilegiată, ci toți ortodocșii sunt chemați la a fi oameni duhovnicești, pentru a trăi viața în har ca pe normalitatea vieții lor, pentru că omul a fost creat plin de har și nu fără relație vie, continuă cu Dumnezeu.

*

Nu poți imita fericirea altora: „fericit e acela care se simte fericit”, care trăiește viața ca o bucurie, împreună cu Dumnezeu și cu oamenii.

*

Fericirea reală însă e numai duhovnicească: „atâta timp cât nu trăiești după duh [adică o viață duhovnicească, în harul lui Dumnezeu n.n.], să nu aștepți fericirea”, împlinirea umană la cote înalte, care e un dar al lui Dumnezeu pentru cei care se umplu de dreaptă cugetare și de nevoință smerită.

*

Cum ne văd Îngerii: ca pe niște pete de lumină sau de întuneric. Depinde care e viața noastră.

*

Suntem văzuți de mulți ochi sfinți: „Când credem că nu ne vede nimeni, suntem, de fapt, văzuți de o mulțime nenumărată de ochi”. Adică de Dumnezeu, de Sfinții Îngeri și de toți Sfinții lui Dumnezeu, care cer de la noi o viață dumnezeiască.

*

Dracii și sufletul nostru: ei „nu pot privi un suflet luminos, fiindu-le frică de lumină precum liliecilor, ci încep să-l privească doar atunci când ajunge să se întunece”. Când începe să semene cu orbirea și împătimirea lor.

*

Când telegraful ajunge o paradigmă a vitezei rugăciunii: „Telegraful și rugăciunea funcționează identic. Noi și Sfinții suntem ca două aparate de aceeași natură…Inima este aparatul nostru de telegraf pentru ceruri”.

La noi, paradigma e telefonul mobil, satelitul, mesajele infrasunet…

*

„Își încălzeau în ei duhul rugăciunii”, adică râvna/dorința de a se ruga.

***

Did you like this? Share it:

Previous

Tălmăcirea și răstălmăcirea

Next

Ce-am început să uit

1 Comment

  1. „…cele trei nivele de înțelegere pe care poate să le aibă omul:

    1. trupesc
    2. sufletesc
    3. duhovnicesc

    Sfântul Teofan spune:

    „întotdeauna [omul] are posibilitatea să treacă [când discută sau creează ceva n.n.] de pe un nivel pe altul [al înțelegerii și al experienței sale n.n.], slăbind un aspect al vieții sale și întârindu-l pe altul”, adică evidențiind, după caz, după nevoie, planul de experiență de care are nevoie.”

    Cuvintele Sf.Teofan m-au facut sa ma opresc pe moment din mersul prea grabit (asa mi se parea atunci) si sa privesc cu mai multa atentie nu doar in jurul meu, ci si in sufletul meu. Ca un spectator al propriei vieti.

    Mai tarziu aveam sa aflu ca este un dar si nu un privilegiu.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén