Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Tălmăcirea și răstălmăcirea

Traduc cărți pentru că transcriu înțelegeri. Nu le scriu, pur și simplu, ci le transcriu, le trec prin mine,  pun amprenta mea asupra lor. Și chiar dacă aș vrea să fac altcumva, nu aș putea-o face, pentru că traducerea e o lămurire de sine în primul rând, care mă face capabil pentru a trans-muta acele înțelegeri.

Le trec din mine, cu osteneală multă, peste cuvine, pentru a le așeza în cuvinte.

Traducerea e o reîntrupare a înțelesurilor în cuvinte.

Ș, în același timp, aduc aerul limbii din care traduc în limba mea, pe măsură ce aduc înțelesurile cărții, pline de aerul limbii din care se traduce, în casa inimii mele.

Traduc pentru că înțeleg folosul celor pe care le traduc, atât pentru mine, cât și pentru alții. Îl fac evident acest folos pentru cât mai mulți.

Traduc pentru că înțeleg, deci.

Răstălmăcirea însă nu lasă textul ca să ajungă la altii, ca printr-un geam, adică trecând din ființa mea în ființa lor. Răstălmăcirea cenzurează puritatea textului și asta în mod voit, adică fără iertare.

Traducerile care ne dau o altă Scriptură și alți Sfinți, în mod voit, adică ideologic, taie accesul nostru la realitatea surselor.

Eu sunt pentru traducerea unui text sfânt din orice și în orice limbă a pământului.

Problema e următoarea: nu limba ebraică, greacă sau slavonă fac textul Scripturii să fie sfânt și profund, ci adevărurile mântuitoare ale Scripturii sunt sfinte și profunde în orice limbă.

Problema mea e să traduc înțelesuri, adică să am experiența celor pe care le traduc pentru ca să înțeleg cum să le transcriu. Textele îmi stau înainte, ele sunt mari și sfinte, numai că ele îmi vorbesc pe măsura mea și nu pe măsura lor.

Și chiar dacă ar fi vorba despre poezie, roman, teatru și nu despre Scriptură sau Sfinți, traduc, în definitiv, pe măsura experienței mele și prin prisma modului cum văd eu lumea, lucrurile, semnificațiile cuvintelor.

În cele din urmă traducerea nu stă în greutatea semantică a translării cuvintelor (e ușor de lămurit, cu instrumentele lingvistice de astăzi, în cea mai mare parte) ci în greutatea și în unicitatea experienței.

Inefabilul scrierii e greutatea traducerii.

Pe mine, ca traducător, nu mă interesează traducerile la hectar, traducerile fără ca să le înțeleg, fără ca să le pătrund, fără care să mă pătrundă și să mă schimbe. Eu vorbesc despre traduceri ca despre pași, mai mulți și mai profunzi, spre mine însumi.

De aceea când văd că am fost mințit sistematic printr-o traducere sau printr-o lucrare de cercetare, deși autorul credea altceva și a făcut-o din motive care nu țin de carte ci de arealul în care se scaldă, asta mă ultragiază enorm.

Mă enervează tupeul răstălmăcirii, reaua voință a dezinformării.

Și cartea se transformă dintr-un posibil eveniment inițiatic într-o stare de scârbă.

Răstălmăcirea trebuie penalizată, în primul rând în străfundul tău…Pentru că ea nu e doxologică, nu îi mulțumește lui Dumnezeu și nu se bucură împreună cu oamenii, ci dorește să îi arunce în conul de umbră al minciunii ordinare.

În definitiv, ea e o expresie a micimii de caracter…și nu se ridică la noblețea și actul responsabil al tălmăcirii, al canalizării conținutului cărții spre noi ochi și inimi avide de el.

Did you like this? Share it:

Previous

Cum ajungi…fată bătrână?

Next

Comentarii la corespondența Sfântului Teofan Zăvorâtul (1)

3 Comments

  1. camelia

    Doamne, ajuta!
    Parinte, credeti ca uneori consumul de carne poate fi o piedica in relatia cu Dumnezeu? Mi-am luat libertatea unei asemenea intrebari deoarece trec printr-o situatie oarecum neobisnuita, dar care totusi s-a repetat in circumstante cu totul diferite.

  2. Orice duce la o agravare a sănătății este și o piedică în relația cu Dumnezeu, nu?!

    După o perioadă de post extinsă, ca în marile posturi ale noastre, poți să ai aversiune față de carne și de mâncarea multă, în general.

    Dar e una, mai degrabă, psihologică, pentru că ai început să te obișnuiești cu postul…

    Însă nu trebuie să vedem în mâncare „marea noastră problemă”, ci în mișcările interioare ale ființei noastre, în aplecarea noastră spre rău, spre patimi.

    Consumul sau neconsumul de carne nu îți disciplinează mintea sau simțurile, ci doar rugăciunea, atenția la tine, studiul teologic, contemplația.

    Asceza îți domolește trupul…dar nu te face rugăciune. Doar rugăciunea te face atenție și dăruire în fața lui Dumnezeu.

    Nu cred (ținând seama că vă cunosc) că e o soluție să renunțați la mâncărurile cu carne, ci soluția e să mâncați tot timpul cam la fel, fie că e post, fie că nu e post în acea perioadă.

  3. camelia

    Fiecare Sfanta Impartasanie a adus ceva nou in sufletul si in viata mea, dar fericirea mi-era uneori destul de scurta, de cateva zile, astfel incat am inceput sa caut si sa constientizez modul in care ma indepartez de ea cu buna stiinta.

    Incet-incet am cautat sa inlatur din viata mea tot ceea ce, credeam eu, putea fi un impediment, astfel incat nimic sa nu-mi lege sufletul de material.
    Am retrait simplitatea si puritatea copilariei, atunci cand nici o grija nu-ti ingreuneaza sufletul, cand capeti aripi, pentru ca ajungi sa nu mai simti greutatea propriului corp.

    Mi-a fost dat sa traiesc o stare de bucurie coplesitoare iar mai apoi o durere imensa, adanca, in care doar lacrimile aduc putina alinare.

    Stiam, simteam ca dupa impartasanie nu trebuie sa revin la modul de viata obisnuit, chiar daca postul s-a incheiat. Am facut acest lucru insa a treia zi, dar nu a fost vorba de exces, ci de respingerea brutala a preparatelor din carne de catre organism.

    Am mai avut parte de experiente similare, cand nu puteam nici macar intra in macelarie, sa privesc carnea transata fara a avea in fata ochilor animalul inaintea sacrificarii; stiam astfel de unde provine bucata de carne din fata mea.

    V-am povestit si despre durerea pe care am resimtit-o atunci cand am incercat sa cumpar un bradut de Craciun din mijlocul brazilor adusi in piata.

    Uneori ma gandesc ca singura cale prin care putem pastra duhul aproape este asceza si rugaciunea si mai ales, pazirea tuturor poruncilor (mai ales supravegherea gandurilor) pana la renuntarea de sine.

    Va multumesc, Parinte.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén