Comentarii la corespondența Sfântului Teofan Zăvorâtul (3)
*
Au fost făcute în zilele de 17-18 februarie 1999.
***
Bucurii finale întotdeauna amânate: „niciodată să nu gândiți că ați reușit deja în ceva”. Pentru că lucrul important e acela: să faci continuu câte ceva, alte, noi lucruri și să nu crezi că va exista o zi când vei pune punct lucrului.
*
Credința și rugăciunea cu nădejde: „tot ce veți căuta cu credință va veni” în viața voastră.
*
Importanța canonului de rugăciune al Bisericii: „fără rugăciuni după canon [după cărțile de cult ale Bisericii n.n.] nici n-am ști cum să ne rugăm”. Pentru că rugăciunea se învață în Biserică în primul rând și de la rugăciunea din Biserică se continuă, sub forme personale, strigările inimii noastre către Dumnezeu.
*
Pregătirea pentru rugăciune: înainte de rugăciune „treziți în dv. sentimentul nevoii de rugăciune”, pregătiți-vă interior pentru a vă spune inima Domnului.
*
Recontemplarea duhovnicească a lucrurilor din viața noastră: „trebuie ca toate obiectele pe care le aveți sub ochi [lucrurile din casă, din curte, pe care le vedem pretutindeni n.n.] să le tălmăciți din nou în sens duhovnicesc”. Să le vedeți cu ochi duhovnicești. Să vedeți ce vă învață prin rațiunea existenței lor.
*
Transformarea lucrurilor citite în lucruri profunde ale vieții noastre interioare: „când, după rugăciune, citiți [cărți duhovnicești n. n.], nu lăsați cititul până când nu transformați adevărul citit în sentiment”, în propria dumneavoastră simțire, afectivitate.
*
Schimbare interioară importantă: „transformarea dv. lăuntrică va începe, [în mod] propriu-zis, din momentul când vi se va umple inima de căldură dumnezeiască”, de simțirea harului dumnezeiesc ca bucurie dumnezeiască.
*
Cum suntem vii duhovnicește: „aducerea-aminte de Dumnezeu este viața spiritului”, a duhului nostru.
*
Sfântul Teofan ne îndeamnă la liniștire interioară, cu toată puterea, în fața pericolelor de tot felul, pentru că Dumnezeu știe viitorul nostru și de aceea nu trebuie să ne temem, dacă suntem cu Cel care e viața noastră.
*
Patima ca fariseizare a virtuții: „orice patimă are obiceiul de a se acoperi în haine cuvioase, vrând să pară virtuoasă”. E o curvă care se dorește respectabilă.
*
Ce vizează Dumnezeu în mustrarea Sa: „El ne pedepsește numai pentru lucrurile pătimașe pe care le lăsăm să treacă cu bună știință [fiind conștienți de ceea ce facem rău n.n.], nu și pentru cele ce se strecoară neobservate”.
El vrea să îndrepte ceea ce și noi știm că e greșit, că e păcat, că e împotrivire față de poruncile Sale.
*
Fundamentul relației cu Dumnezeu: „esența legământului cu Dumnezeu este acesta: prietenii Tăi sunt [și] prietenii mei, [iar] dușmanii Tăi sunt [și] dușmanii mei”.
*
Lupta cu gândurile și sentimentele pătimașe: „Dacă vei goni gândul [pătimaș], nu vor apărea [în ființa noastră] sentimentul [de a păcătui], nici simpatia [față de păcat]. De vei goni atât sentimentul [care te împinge spre păcătuire] cât și gândul [de a păcătui], nu va apărea dorința [pătimașă]. De vei goni dorința [pătimașă], nu va apărea primejdia de a stârni patima [în ființa ta] și de a o încuraja” prin consimțirea cu ea.
*
Împotriva gândurilor pătimașe „imediat să chemăm, în rugăciune, pe Domnul [pentru ca] să ne ajute”.
*
Atenția la cele din lăuntrul inimii: „atenția este neîntrerupta tăcere a inimii”. Atenția la gândurile care intră în inimă e cea care asigură liniștea/odihna inimii din partea patimilor.
*
Intenția rea: „dacă ne permitem o intenție rea [atunci să știm că aceasta] este [un] păcat”.
Intenții rele: dorința de a fura, de a-l bătea, de a viola pe cineva, de a-l vorbi de rău, de a ne răzbuna pentru ceva anume, de a-i face rău în mod gratuit etc.
*
Îi cere unei confidente a sa să nu fie morocănoasă, supărăcioasă. Și asta, pentru că iritarea profundă și închiderea în sine ascund sentimente de ură și de răzbunare pe oameni.
*
Viața e o școală continuă: „trebuie să învățăm [cum] să trăim”. Cum să acționăm și să reacționăm, interior și exterior, la diverse lucruri.
*
Inima pe care o dorește Dumnezeu: „Dumnezeu vă cere inima [în mod] definitiv, iar inima Îl vrea pe Dumnezeu [în mod fundamental și nu păcatul n.n.]. Căci fără Dumnezeu ea nu poate fi niciodată sătulă de ceea ce îi este dor”.
*
Îi spune unei ucenice, care dorea să devină monahie: „Și eu vă râvnesc [vă doresc] cu râvnă duhovnicească [așa după cum vrea Dumnezeu], după cum v-ați dat seama de la primele noastre convorbiri”. Aluzie la II Cor. 11, 2-3.
Și eu vă doresc împlinirea duhovnicească, împlinirea în Dumnezeu, mântuirea.
***
