Elitele culturale în secolul XVII

„Avem, în cazul acestui cărturar [Ștefan I al Ungrovlahiei], o dovadă în plus că, prin monahism, accesul la cultura și înălțarea socială erau cu putință în trecut și celor proveniți din trepte inferioare ale societății.

Dar mai ales, exemplul mitropolitului Ștefan, așa cum este înfățișat de Daniil Panonianul, ne oferă primul text concludent din cultura acelei vremi, pe tema umanistă a înnobilării prin cultură, atât de frecventă în cugetarea Renașterii apusene.

Mulți oameni socotesc, pentru omul acela, ce când se naște într-o cetate cu mulți oameni și vestită, de în părinți de bună rudă [neam] și vestiți, ei zic că iaste vrădnic și dăstoinic unul ca acela să fie lăudat și să se ciudească [să se minuneze] și să se mire pentru moșia [țara] lui și pentru înnălțarea rudeniei lui [neamul lui nobil].

Ce unii ca aceia greșesc fără seamăn și fără socoteală chibzuiesc, pentru că bunătatea nu vine, nice se trage dă pre moșneni și dă pre strămoși; așijderea și răutatea și vieața cea rea nu merge să vie să se pogoare pe strenepoți, că fieșcine deîn lucrurile sale (după cuvântul Stăpânului nostru) sau se rușinează sau se slăvește.

Pentru că omul, cât de-ar fi să se tragă de părinți și de rudă de oameni mari, vestiți și îmbunătătțiți, iară lucrurile lui să fie proaste și fără de ispravă dă nemica și grozave, aceluia atâta de mult i să cuvine batjocorire și urgisire.

Și iarăși, împotrivă, când răsare o odraslă de bună rudă și crește într-un sat prost și dă nemica, de întru niște oameni oarecum, și să se facă cu nevoința lui și cu multă socotință și luarea aminte minunat întru lucruri și întru îndreptări și să se procopsească întru bunătăți [să se umple de virtuți], atunce mai vârtos se cade unul ca acela să fie lăudat dăstoinicește cum se cede de toți, și luminat să fie lăudat.

Această convingere a înnobilării prin cultură ocupa un loc important în gândirea cărturarilor români ai vremii; prezența unor reflecții similare la Nicolae Milescu, ironiile lui Dosoftei la adresa boierilor moldoveni preocupați de nobile descendențe, desigur sub influența șleahticilor polonezi, confirmă că o nouă concepție despre elite apăruse în cugetarea noastră pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Ștefan, diac la mănăstirea Bistrița, igumen la Tismana, este înălțat mitropolit la 1648 din voința lui Matei [Basarab]…

Ștefan avea aspre judecăți pentru decăderea culturală a timpului său. Remediul i se părea a fi publicarea de cărți de învățătură și îndreptare în limba română și acesta este principalul merit al cărturarului prelat. […]

Din inițiativa și cu cheltuiala lui apar Mystirio sau Sacrament (Târgoviște, 1651), tâlcuire la primele două taine, ale botezului și mirungerii, carte îndrăzneață pentru că, alături de textul slavon al rugăciunilor, se dau pe românește nu numai rânduielile tipiconale, ci si exorcismele Botezului, ceea ce înseamnă începutul introducerii limbii române în cult.

Lui Ștefan i se datorează principala operă tradusă și tipărită în românește din domnia lui Matei Basarab, Îndreptarea legii (Târgoviște, 1652). […]

Opera culturală a lui Ștefan este exemplară pentru succesorii săi, de aceeași origine țărănească, un Teodosie Veștemeanu (1668-1673, 1679-1708), Varlaam (1672-1679), care reiau la 1678 șirul tipăriturilor de învățătură într-un climat incomparabil mai favorabil afirmării limbii românești.” [1]


[1] Virgil Cândea, Rațiunea dominantă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 62-66.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *