Însemnări din Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare
***
Făcute în zilele de 22-23 octombrie 1998 după ediția PSB.
*
Omilia I
Cosmosul nu este o „întocmire făcută de la sine”, adică nu e o existență haotică, fără un Creator.
Despre Moise.
La baza lumii stă „o cauză rațională”.
Nu avem „o idee potrivită cu sfârșitul lumii”.
„A fost și înainte de lumea aceasta ceva, care se poate contempla cu mintea noastră, dar n-a fost consemnat de istorie, pentru că acest lucru era nepotrivit celor începători și încă prunci cu cunoașterea. Era o stare mai veche decât facerea lumii, potrivită Puterilor celor mai presus de lume, o stare mai presus de timp, veșnică, pururea fiitoare”.
Sensurile plurale ale lui „început”: „începutul înțelepciunii e frica de Domnul”, „începutul milosteniei este lauda de Dumnezeu”.
Lumea a fost gândită/proiectată și realizată de către Dumnezeu „pentru un scop folositor și pentru marea trebuință pe care o aduce celor ce există pe pământ”.
Lumea e „un loc unde se poate învăța cunoașterea lui Dumnezeu”.
Sfântul Vasile cel Mare privește crearea lumii și contemplarea ei în scop soteriologic.
„Lumea este o operă de artă, pusă înaintea tuturor spre a fi privită și contemplată și ca să facă cunoscută înțelepciunea Creatorului ei”.
Atotțiitorul: „toate se țin prin puterea Creatorului”.
Ridicarea minții la Dumnezeu: „din corpurile acestea mărginite din lume să ne ducem cu mintea la Cel nemărginit, la Cel mai presus de măreție, Care depășește toată mintea cu mulțimea puterii Sale”.
„Nu cunoaștem natura existențelor”.
*
Omilia a II-a
„Netocmit” = nu primise propria lui „podoabă”. Și cerul era „netocmit”.
Pământul era „nevăzut”.
„din pricina josniciei gândurilor lor n-au putut să vadă înălțimea adevărului”.
„Nu este, deci, un gând binecredincios să spui că răul este făcut de Dumnezeu, pentru că nimic din cele contrarii nu vin de la contrarul său, nici viața nu naște moarte, nici întunericul nu este [un] început al luminii, nici boala nu aduce sănătate…”.
„Răul [din om] e o stare sufletească potrivnică virtuții, din pricină că cei care nu sunt cu luare aminte asupra vieții lor se depărtează de bine”.
„cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina”.
*
Omilia a III-a
Despre tărie.
Caut harul Scripturii în ciuda neputinței mele: „nu pentru că mă gândesc la destoinicia mea, a celui ce interpretează Scriptura, ci la harul celor scrise în Scriptură”.
Timpul acordat lui Dumnezeu: „partea de timp, împrumutată lui Dumnezeu, nu se pierde, ci [ni] se dă înapoi cu mare adaos”.
„Scriptura Îl arată pe Dumnezeu poruncind și vorbind”.
Dumnezeu = „Marele Meșter”, Creator, Făcător al creației.
Pentru a ne bucura de adevărul lui Dumnezeu trebuie ca, mai înainte de toate, să aruncăm „înțelepciunea cea nebună”, cea care nu vine din harul Său.
„frumosul, în înțelesul dat aici de Scriptură, este ceea ce-i făcut în chip desăvârșit și servește bine scopului pentru care a fost făcut”.
„Artistul vede frumusețea fiecărei părți din opera sa înainte de terminarea ei și laudă fiecare parte, pentru că se duce cu gândul la sfârșitul operei lui”.
Scopul vederii lumii: „să înțelegeți din cele văzute pe Cel nevăzut, iar din frumusețea și mărturia zidirilor să vă faceți o idee potrivită de Cel ce ne-a zidit”.
Dumnezeu locuiește în noi prin harul Său: „Dumnezeu să locuiască în noi, printr-o necontenită aducere-aminte de El”.
*
Omilia a IV-a
Despre adunarea apelor.
„Marele Făcător de minuni și Meșter”
„Porunca aceea [a lui Dumnezeu] face ca apa să alerge”.
Multe date istorice despre mări, provincii, orașe, nume.
Valurile mării sunt „pașnice îmbrățișări”.
*
Omilia a V-a
Despre odrăslirea pământului.
Nu soarele e cauza celor care răsar din pământ, pentru că Dumnezeu a dat „pământului această podoabă înainte de facerea soarelui”.
„Un singur fir de iarbă, o singură plantă sunt de ajuns să-ți facă mintea să contemple măiestria cu care s-au făcut toate”.
„Ceea ce socoteai că ai avea de spus împotriva Creatorului, aceea te face să-I aduci un adaos [un plus] de mulțumire”.
„Numai că atunci trandafirul era fără spini; mai târziu a fost adăugat spinul frumuseții florii, ca să avem durerea aproape de veselia desfătării; spre a ne aduce aminte de păcat, din pricina căruia pământul a fost osândit să răsară spini”.
„lucru minunat este că vei găsi în copaci semne asemănătoare tinereții și bătrâneții omului”
„Nimeni dar care trăiește [acum] în păcat să nu-și piardă nădejdea!”. Există nădejde de mântuire pentru toți, pentru că pentru toți e pocăința.
*
Omilia a VI-a
Despre facerea luminătorilor cerești.
„Dacă vreodată, într-o noapte senină, privești frumusețea cea nespusă a stelelor, ți-ai făcut o idee despre Arhitectul universului”.
„soarele este cauza și tatăl luminii”
„În istoria creației este semănată, în chip tainic, dogma teologiei”.
„la început, s-a adus la existență natura luminii, acum, corpul acesta ceresc a fost făcut [adică soarele] ca să fie vehicul al acelei lumini prim-născute”.
„un cuvânt ne învață în taină, că atunci când vom da răspuns de faptele săvârșite în viață, natura focului [slavei Sale] se va împărți, pe de o parte în lumină, spre desfătarea celor drepți iar, pe de altă parte, în durere arzătoare, rânduită celor osândiți”, celor din Iad.
„la toate lucrurile compuse deosebim esența celui care primește și însușirea care se adaugă”.
„întunericul fuge la apropierea grabnică a luminii, pentru că atunci, când au fost create la început, au fost create, prin natura lor, străine una de alta”.
Despre zodiac și astrologie. Despre zei și anotimpuri.
Cum apare și se dezvoltă mitologia: „basme vrednice de râs au fost răspândite [peste tot] de babele cărora le place băutura și care pălăvrăgesc pretutindenea”.
*
Omilia a VII-a
Despre târâtoare și pești.
„Pentru cel înțelept este mai bine să fie sărac”.
„Slăbiciunea trupului meu însă și ceasul târziu al serii mă silesc să-mi opresc aici cuvântul”.
*
Omilia a VIII-a
Despre cele zburătoare și despre cele din apă.
„Cuvântul dumnezeiesc creează cele ce se fac”.
Sufletul animalului apare odată cu el și piere odată cu el.
Turtureaua rămâne singură dacă îi moare bărbătușul.
„Dumnezeul nostru n-a creat nimic de prisos și nici n-a lăsat vreo lipsă din cele de neapărată trebuință”.
Postul cu sufletul.
*
Omilia a IX-a
Despre cele de pe uscat.
*
Omilia a X-a
Lucrurile înăscute firii noastre.
„Omul când ajunge la desăvârșire este ridicat la vrednicia Îngerilor”.
„Să lăsăm cuvântul nostru să se odihnească aici, mulțumindu-se cu cele spuse”.
***