Partea întâi…
***
Nădejde în Dumnezeu și netulburare interioară: „Să nu te tulbure dar niciunul din[tre] necazurile din viață!”.
Diferențele dintre virtute și viciu: „După cum virtutea saltă, înflorește și se arată mai strălucitoare chiar în timpul în care i se duce război, tot așa și viciul își arată slăbicuunea, râsul și batjocura, multă și nespusă, chiar în timpul în care este cultivat și răsfățat”.
Ieromonahului Maron îi scrie: „Dragostea și simțămintele mele mă leagă de tine, așa că te văd ca și cum ai fi lângă mine. Așa sunt ochii dragostei! Nu-i orbește depărtarea, nu-i veștejește vremea”.
Cere rugăciunea altora: „Dar înainte de toate, roagă-te pentru mine, te implor!”.
Sfintei diaconițe Olimpiada, ucenica sa, Sfântul Ioan îi scrie într-o scrisoare: „Îți scriu scrisoarea asta sculat chiar din porțile morții”. După ce era să mor…
Tot ei: „Tu ești femeie, ai un trup mai slab ca pânza de păianjen”. Se referă la rezistibilitatea trupului ei, a sănătății trupului ei.
Suferințele pentru Domnul: „Vrednicia ce ți-ai câștigat-o cu aceste suferințe nu se dă moștenire, nu știe și nici nu așteaptă sfârșit, este fără de margini, nu-i pune capăt nici vitregia vremurilor, nici uneltirile oamenilor, nici atacurile demonilor, nici chiar moartea”.
Înainte și după păcătuire: „Așa e păcatul; înainte de săvârșirea lui îmbată pe cel ce-l săvârșește; după ce a fost împlinit și săvârșit, după ce a zburat și s-a stins plăcerea păcatului, rămâne lângă păcătos numai conștiința care-l acuză; conștiința ține loc de călău, îl sfâșie pe păcătos, îl supune la cele mai cumplite chinuri, care-l apasă mai tare ca plumbul”.
Necazurile în viața noastră: „valurile [greutăților de tot felul] nu numai că nu te-au clintit [din credința și nădejdea ta], dar te-au făcut și mai puternică”. Tot Sfintei Olimpiada.
Adevărul păcatului și al virtuții: „păcatul pălește [devine mai puțin atrăgător] când este atacat [când se prezintă urmările lui]; virtutea însă strălucește mai mult [e și mai dorită], când e atacată”, când suntem nedreptățiți în diverse moduri.
A păcătui înseamnă a dori pedeapsa: „păcatul este pedepsit chiar când se săvârșește și nu numai [doar] după ce s-a săvârșit”.
Geneza păcatului și urmările lui: „Cel ce săvârșește adulter [adulterul = relații sexuale între două persoane căsătorite, fiecare însă fiind căsătorită cu o altă persoană], înainte de pedeapsă este pedepsit și chiar și în timpul când săvârșește adulterul; deși i se pare că simte plăcere, totuși își face sufletul mai rău și mai ticălos.
La fel și ucigașul: înainte de a vedea tribunalul și sabia ascuțită, înainte de a primi pedeapsă petru crimele săvârșite, piere chiar când săvârșește crima, pentru că și el își face mai ticălos sufletul”.
Bucuria virtuții începe de acum: „Răsplata virtuții nu este numai în Împărăția Cerurilor, ci în însăși suferința [pentru ea], pentru că cea mai mare răsplată este să suferi pentru adevăr”.
Virtutea răbdării: „nicio virtute nu este egală cu răbdarea, [ci] ea, mai cu seamă, este împărăteasa virtuților, temelia faptelor bune, limanul cel neînvălurat, pacea în războaie, liniștea în furtună, întărirea în mijlocul uneltirilor”.
Răbdare și înduhovnicire: „răbdarea te face mai tare ca diamantul” în fața necazurilor și a morții.
Sfântul Ioan ne atenționează aici asupra pericolului tristeții, care ne îmbolnăvește.
„Nu-mi arăta cuvinte, ci fapte”.
Memorarea Scripturii și cunoașterea duhovnicească a ei: „cunoașterea textului Scripturii îți va fi de mare folos atunci când vei căuta să-i pătrunzi înțelesul” dumnezeiesc.
Din exil, Sfântul Ioan scrie: „Dragostea aceasta [a celor care îi scriu pentru că îl iubesc] nu mă lasă să văd nici pustietatea ținutului acestuia”.
Dragostea curată, „dacă vine pe undele scrisului, [totuși ea] ne duce cu mintea la izvorul scrisului”, la cel care ne scrie scrisoarea și care ne iubește.
Într-o altă scrisoare: „dragostea ce-ți port este tot în floare”, e mereu vie.
Scrisoarea îmbucurătoare: „Știi câtă bucurie au cei ce iubesc din inimă, când primesc știri bune de la cei pe care îi iubesc”.
„Oriunde m-aș duce te port în mine pretutindeni și ard nespus de dorul tău”.
***
