Truda bucuriei

***

2 martie 1999. Citesc primele trei cuvântări ale Sfântului Ioan Gură de Aur spre lauda Sfântului Apostol Pavel. Trei din șapte, traduse de Pr. Matei Pâslaru în rev. BOR (1971), nr. 12-13, p. 1211-1223. Asta după ce am ieșit de la cursul de Noul Testament.

Și aici spune, la un moment dat, Sfântul Ioan: „Lumea întreagă puneți-o pe un disc al balanței, iar sufletul lui Pavel pe celălalt și veți vedea atunci că acesta cântărește mai greu”.

Din orice parte a discursurilor țâșnește dragostea Sfântului Ioan pentru Sfântul Pavel, ca în toate comentariile sale de altfel. O dragoste sfântă și prin care a învățat enorm de la Sfântul Pavel.

*

Am citit și cartea Părintelui I. G. Coman despre poezia Sfântului Grigorie de Nazianz și nu sunt de acord cu ideea de tristețe în poezia gregoriană. Aici e mult mai mult decât tristețea, spleenul păcătos al poeților francezi spre exemplu.

E vorba de durere profundă și nu de tristețe. De o durere care a născut experiență duhovnicească și care nu s-a pierdut în detalii mohorâte, egoiste, dezordonate.

Spune Sfântul Grigorie într-un poem: „Ca o porumbiță cu aripi întinse sau rândunea mult aș dori ca să zbor”.

Nici nu sunt de acord cu ideea de revoltă față de Dumnezeu, pe care părintele Coman o trage din anumite afirmații pline de dramatism ale Sfântului Grigorie.

*

Viața Sfântului Antonie cel Mare. Se naște în 250-251, în Queman, Koma sau Komea, actualul Queman el Arus. A vorbit numai limba coptă.

E cunoscut în mod personal de Sfântul Atanasie cel Mare, care va scrie despre viața și nevoințele sale sub titlul: Viața și petrecerea Cuviosului nostru Părinte Antonie (în rom. în vol 16 din col. PSB). A fost compusă și trimisă monahilor imediat după anul 356 d. Hr.

A trăit 20 de ani în munte. La 105 ani era înconjurat de către ucenici.

*

29 martie 1999. Sfântul Vasile cel Mare, Omilia împotriva mâniei. Fragmente…

„Mânia este o nebunie de scurtă durată”.

„mâniosul nu se deosebește întru nimic de demoniac”.

„cel care insultă pe unul ce nu bagă în seamă insulta, nu poate să-și găsească mulțumire în insulte”. Cel care te insultă, cu alte cuvinte, te vrea îndurerat cu orice chip…

„ție nu-ți va părea rău niciodată de virtutea de care ai dat dovadă”.

„Nu-i o rușine să fii sărac; dimpotrivă este o rușine să nu porți, în chip demn, sărăcia”.

„să avem o râvnă egală pentru iubirea virtuții ca și pentru ura păcatului”. Adică să nu urâm păcatul mai mult decât iubim virtutea.

„Indignarea este un fel de aprindere și o pornire iute a pasiunii”. Ne indignăm de rău sau de nedreptate atunci când vedem că acestea s-au produs. Dacă nu ne indignăm atunci suntem nesimțiți…

„nu cuvintele unuia sau a altuia provoacă în noi supărarea, ci mândria noastră de a ne socoti mai buni decât cel care ne-a insultat, prețuirea exagerată pe care fiecare o avem despre noi” înșine.

*

Am citit Vecernia Sfântului Grigorie de Nazianz.

Fragmente:

„buzele tale nu le-a acoperit mormântul”

„te-ai arătat gură a teologiei”

„suindu-te în carul faptelor bune, care duce la cer, te-ai înălțat la frumusețea cea neapusă”

„ochiul cel privighetor al harului și gura cea înțeleaptă a Duhului”.

„izvorul ce țâșnește apele dumnezeieștii dulceți”

„arând ogorul inimilor credincioșilor”

„întunericul care mă tulbură”, cel al păcatului

„priveghind cu cuvântul adevărului lui Hristos”

Observ peste tot delicatețea plină de adevăr și de iubire a imnografilor pentru Sfinții cărora li se roagă și a căror viață o cântă.

*

Din nou din Epistolele Sfântului Ioan Gură de Aur.

În 404 era la Carteria, apoi la Cucuz în exilul său.

„Fie că-mi scrii des, fie că-mi scrii rar, eu tot ace[eași] părere am de dragostea ce-mi porți”.

„culeg multă mângâiere având des [parte de] bucuria scrisorilor tale”

„Locuiesc într-un loc tare pustiu, cel mai pustiu loc din lume”.

„Marile tale daruri [pentru mine] sunt dragostea ta curată și caldă”.

„e chinuit de o tuse rebelă”

Lui Rufin îi spune: „nu-ți scriu des cu hârtie și cerneală, ci cu gândul și cu inima”.

„roiuri de scrisori”

S-a îmbolnăvit de friguri în surghiun.

„Cuptorul tristeții pe care îl porți în suflet”…

„Are și tristețea mare și multă răsplată”.

„lungimea drumului nu mă desparte deloc de voi. Așa e aripa dragostei!”.

„Puternic și silnic lucru este dragostea; mai silnică decât omul care îți împrumută bani”. Care ți-i împrumută…și ți-i cere înapoi cu multă enervare. Sau decât un cămătar…

„Dragostea e ca și marea, nu se umple, deși se varsă în ea de pretutindeni nenumărate râuri”.

„să mă pot bucura de dragostea ta dulce, caldă și curată”

„Sufletele mari cuceresc în scurtă vreme pe cei ce-i întâlnesc”.

„Cu cât săvârșiți mai cu osteneală o faptă, cu atât mai mare vă e plata”.

„Cei ce știu să iubească curat, n-au nevoie de vreme îndelungată, ci în scurtă vreme totul săvârșesc”, termină.

„cu scrisorile tale potolește-mi dorul”

„așa e sufletul tău mare și sublim”

„Lucrurile de acum au nevoie numai de rugăciune”, pentru ca să se împlinească.

Lui Peanie îi spune: „doresc să te văd și să-ți sărut iubitul tău cap”.

„Virtutea înflorește cu cât i se aduce mai mult război”.

„o tăcere a limbii, nu a inimii”

„Cunosc tăria dragostei tale”.

„dragostea voastră puternică și plină de foc”.

*

Uneori doar citesc…nu îmi iau însemnări. De aceea când îmi notez ceva e doar gândul, lucrul important care mi-a sărit în față…Pentru că citesc ca să mă umplu de ceea ce citesc.