Arhidiac. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr.

***

11 decembrie 2000. Despre Sfântul Diadoh al Foticeei Epirului în rev. Mitropolia Ardealului (1989), nr. 3, p. 59-65. Traducere și prezentare de Diac. Asist. Ioan I. Ică jr.

S-au păstrat de la el 3 scrieri. Trăiește în jumătatea secolului al V-lea d. Hr. Circa 400-480.

Împotriva mesalienilor. Pentru Vladimir Lossky, mesalienii practicau un „materialism mistic” antisacramental și antieclesial, susținând că ființa Treimii poate fi văzută cu ochii trupești.

*

Prima scriere a Sfântului Diadoh: Cuvânt la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos. Fragmente…și comentariile mele:

„smerenia este pecetea evlaviei”, adică a viețuirii noastre plină de credincioșie.

Cu privire la Ps. 46, 6: „N-ar fi folosit însă Profetul aceste cuvinte, dacă n-ar fi contemplat mai înainte, fără greșeală, cu ochii preștiinței, pogorârea Lui…cât și suirea Sa”, adică întruparea și înălțarea Domnului la cer.

„se spune că S-a suit pentru dumnezeirea Lui, și că a fost ridicat sau luat la cer pentru trupul Lui”.

„S-a suit pentru această pricină [pentru acest motiv] în mod arătat [văzut] acolo de unde S-a întrupat pogorându-Se în mod nearătat”, nevăzut și neînțeles de creația Sa.

„ca om însă va fi purtat de un nor, ca nici atunci Iubitorul sufletelor noastre să nu tăgăduiască legile firii [omenești] pe care Și-a asumat-o”.

Sfântul Diadoh insinuează aici că va fi purtat de un nor fizic. Însă e vorba de slava Sa văzută ca nor de către oameni, ca și în cazul Iordanului, a Taborului sau a convertirii Sfântului Pavel pe drumul Damascului.

„Întruparea Cuvântului a schimbat deprinderea, nu firea [oamenilor], pentru ca să ne dezbrăcăm de pomenirea răului și să ne îmbrăcăm în iubirea lui Dumnezeu, nu fiind schimbați în ceea ce nu am fost [adică, spre exemplu, să devenim Îngeri] ci reînnoiți fiind” prin harul lui Dumnezeu.

*

A doua lucrare a sa se numește Vedere și e un dialog al său cu Sfântul Ioan Botezătorul. Fragmente…și comentariile mele.

„Mi-am vindecat…îndrăzneala [păcătoasă] prin ascultare[a de Dumnezeu], căci nimic nu e mai smerit decât ascultarea”. Nimic nu te smerește mai mult decât tăierea voii tale pentru a face voia aceluia, în care văzând slava și înțelepciunea lui Dumnezeu, te dai lui ca Părintelui tău duhovnicesc.

„dintr-o inimă cu adevărat înfrântă se naște ascultarea” de Dumnezeu și de oameni. Și a avea inima înfrântă înseamnă a-i frânge, în mod continuu, în orice clipă, dorințele ei egoiste și trufașe. A nu le da curs. A le arăta, în sinea ta, ca fiind împotrivitoare voii lui Dumnezeu.

„Dumnezeirea grăiește [în cadrul ascultării duhovnicești de un Părinte duhovnicesc] nu printr-un organ [vocal] pentru glăsuire, ci atunci când vrea să-și facă auzită voia Sa, grăiește ca un glas celui ce este atins de lucrarea dumnezeiască. Pentru aceasta cei pe care El îi vrea să o audă, o aud chiar dacă acolo sunt împreună și cei ce trebuie să o audă și cei ce nu sunt vrednici de acea auzire.

Pentru aceasta glasul [Tatălui] a fost auzit [în mod mistic] numai în locul unde a fost botezat Domnul, căci dacă n-ar fi fost așa, întreaga lume ar fi auzit glasul ce răsuna dintr-o atât de mare înălțime [dumnezeiască], chiar dacă ar fi fost [numai] glasul unui Înger”.

„nu firea nevăzută și neschimbată a Duhului [Sfânt] S-a prefăcut în chip de porumbel [la Botezul Domnului], ca așa să se facă văzută după cum voia, ci L-a văzut numai cel ce a fost învrednicit [Sfântul Ioan Botezătorul, în mod extatic] să vadă această frumusețe, în care Duhul cel dumnezeiesc a voit să se facă văzut de om pogorându-Se din ceruri.

Astfel încât…prin voința Lui S-a arătat acel chip [acea vedere extatică] celui ce l-a văzut [lui Ioan Botezătorul], fără ca să poată spune cineva că a văzut însăși acea fire negrăită și neînțeleasă [a Dumnezeirii] închipuită sensibil, ca printr-o atracție, în acel chip modest [de porumbel].

Așadar, în acest mod…ca prin vederea unui chip inteligibil [în mod mistic], L-au văzut pe Dumnezeu și Profeții. Căci nu li S-a arătat El Însuși [în Vechiul Testament] transformat într-un chip sensibil, ci ei L-au văzut [în mod extatic] pe Cel cu neputință de închipuit [de imaginat] ca într-un chip de slavă [în extaz], în chip [în extaz] arătându-li-Se voința  [Sa] iar nu firea Lui; căci lucrarea voinței Lui le apărea în vedeniile slavei ca și chip inteligibil [ca vedere dumnezeiască rațională și mai presus de rațiune în același timp], pentru Cel ce voia să se facă văzut [în mod extatic] pe Sine Însuși și pe de-antregul într-un chip al voinței Sale”.

În veacul viitor, cei Sfinți „vor fi pururea în lumină [lumina dumnezeiască], desfătându-se pururea în slavă de iubirea lui Dumnezeu, dar fără să poată înțelege ce fel este firea luminii [dumnezeiești] care-i luminează cu strălucirea ei.

Căci, în același mod, în care Dumnezeu Se face cuprins [într-un loc], acolo unde vrea El, rămânând în același timp necuprins, așa se face și văzut atunci când vrea, rămânând în același timp nevăzut”.

Virtutea lui Dumnezeu este „o frumusețe fără chip inteligibil [mai presus de înțelegerea noastră, deși o putem vedea extatic]…ce nu se face cunoscută decât în slavă”, decât atunci când avem o vedenie dumnezeiască, un extaz real.

„Când cugetă lucruri frumoase, sufletul este cu totul luminat și văzut din toate părțile, dar când cugetă lucruri rele, atunci este lipsit de strălucire [dumnezeiască, de strălucirea harului] și de neadmirat”.

„Frumusețea lui Dumnezeu este slava ființei lui Dumnezeu”, slava care țâșnește din ființa lui Dumnezeu.

Sfinții Îngeri cântă imne lui Dumnezeu „cu un glas…excepțional, pentru aceasta și mulți dintre Sfinți au simțit, de multe ori, în vedeniile lor, glasul lor”.

Sufletul omului duhovnicesc, când pleacă de aici, fiind separat de trup prin moarte, „laudă în imne pe Dumnezeu printr-un cuvânt interior, fiindcă am primit [din Tradiția Bisericii] aceea, că facultatea de a grăi nu există decât într-un trup.

Îngerii însă, dat fiind că au fost creați cu o natură simplă și iubitoare de sunet, se folosesc, cum am cunoscut deja, de glasuri neîncetate, fără însă a grăi ca printr-un organ trupesc, ci având însăși veșnica lor mișcare drept cauză extraordinară a unui sunet oarecare, căci caracterul aerian [în sensul de duhovnicesc] al firii lor fiind foarte iubitor de cântare îi îndeamnă pururea la un strigăt neîncetat și foarte pătrunzător” la Dumnezeu.

„Numai un suflet curat și spiritual [îndumnezeit] poate să vadă în conștiință chipul spiritual al imaginației [al gândirii] lor, căci, dacă chipul spiritual chemat în imaginație [în minte] nu întâlnește dispoziția celui ce-și imaginează [ce gândește], nicidecum nu se poate ajunge, în mod arătat [în mod văzut la nivel extatic] la un contact între un Înger și un om [Sfânt, încă fiind în această viață, dar în extaz].

Pentru aceasta ei se folosesc atunci de un glas sensibil iar glasul imită, mi se pare, pentru motivul pe care l-am spus, chipul sensibil sau figurat al imaginației [al minții] lor”.

„Toți [Îngerii] trebuie socotiți că…vin la porunca lui Dumnezeu îndată…datorită rarefiarității [ființei lor]…[fiindcă] firea lor le servește, cu ușurință, voința lor.

Căci condensându-se, ca prin puterea voinței lor, ei vin fără ca nimic să le împiedice, prin închipuirea lor, din invizibil în vizibil, în oricare chip sensibil ar voi ele, precum am zis, să se arate sufletului curat”.

Detalii mult mai multe găsim în experiența dumnezeiască a Fericitului Ilie, Părintele nostru, care a mărturisit, mult mai pe larg, cele pe care Dumnezeiescul Diadoh le-a spus mai acoperit.

*

A treia lucrare a sa: Întrebări și răspunsuri.

Un singur fragment de aici:

„Sunt și multe căi de mântuire [personală], dar toate se desăvârșesc prin singura cale a pocăinței, prin abținerea de la rău, fie că te-ai referit la plinirea milosteniei, fie la cea a înstrăinării [de oameni], fie la orice altă făptuire [asceză] a binelui, spre dobândirea celor mai bune”.

Did you like this? Share it: