După o ploaie de har
28 martie 1999. Strâng experiență de oriunde, însă compar tot ceea ce înțeleg cu canonul Scripturii și al Sfinților noștri. Sunt ca un burete viu, care se lărgește continuu și care absorb învățătura și o las să încolțească în ființa mea.
***
Note din mai mulți Fericiți Părinți recenți. Fără referințe, pentru că m-a interesat doar ceea ce spun…Acestea sunt note numai pentru mine, de aceea nu le îndosariez.
*
Fericitul Ilie Cleopa:
„Eu nu sunt decât o mână de pământ împuțit în fundul unui momânt”. Eu nu sunt…decât ceea ce voi fi. Sau așa mă văd eu…în comparație cu modul cum mă vedeți voi.
„Sfinții sunt frați între ei; nu-și atribuie funcții și grade, ei nu au nevoie de nume, ci [doar] de lumina lui Hristos”. Toți sunt în lumina lui Hristos și de aceea nu au nevoie de departajări de suprafață.
„Unirea Bisericilor se face numai prin rugăciune, când Dumnezeu va voi și va rândui”. Pentru că este o inițiativă care trebuie să vină, în primul rând, de la Dumnezeu spre oameni și nu invers.
„Dacă Biserica pierde temelia canonică [în sensul: dacă renunță la ea], dispare ca Biserică”. Temelia dogmatică și canonică e temelia care ne desparte de eterodocșii de toate felurile.
Canoanele Bisericii noastre nu trebuie „urmate la literă, ci urmate la duh”, în harul lui Dumnezeu, care ne face să le folosim ca tratamente vindecătoare ale noastre și nu ca mijloace de ucidere a altora sau de sinucidere personală.
Citează un cuvânt din Sfântul Nicodim Aghioritul: „Semn al ultimei viclenii [la un creștin ortodox] este spovedania fățarnică”, adică cea în care ne considerăm drepți și fără păcat.
„Să nu trăim cu ideea…că Hristos nu are măsură să nască și astăzi genii. Poate să nască niște capete luminate și poate să nască niște Sfinți sau să facă Însuși Bunul Dumnezeu minuni de care să se cutremure toată făptura în cer și pe pământ”.
*
Mama Sfântului Ștefan cel Mare: monahia Maria Oltea.
Mama Fericitului Mihai Viteazul: monahia Teofana.
*
Fericitul Ioachim de la Schitul Sfânta Ana (Muntele Athos)
„Există aici preoți și Sfinți. Eu nu mă socotesc vrednic să stau lângă ei”.
„Călugărul trebuie să moară de multe ori pe zi dacă o cere ascultarea”. Să moară voii sale. Sau să își riște viața dacă e sub ascultarea unui om duhovnicesc, care în orice poruncă are un scop profund, regenerator la nivel interior.
„Rugăciunile și imnurile sfintelor slujbe [pentru un ortodox înduhovnicit]…sunt ca o pajiște frumoasă”.
*
Fericitul Atanasie de la Mănăstirea Grigoriu (Muntele Athos)
„Prin tăcere scapi de multe rele”.
„Un om duhovnicesc înțelege pe un alt om duhovnicesc. Un Profet poate să deosebească [să îl înțeleagă] pe un alt Profet. Alții nu observă nimic”. Și acești alții sunt cei mai mulți…și care fac cele mai mari nenorociri în Biserică.
Avea darul vederii înainte. Se atașa de animalele sălbatice.
„Cel a cărui dragoste de Dumnezeu depășește limitele obișnuite are absolută nevoie de un loc liniștit în care să I Se poată închina neîncetat”. Știi și simți când vine această clipă…
„Odată cu boala te vizitează Hristos”. Adică El e cel mai aproape de cei care suferă, de cei chinuiți, de cei care sunt în mare nevoie.
Salutul său: Vă doresc un Rai bun!
Moartea sa liniștită a confirmat viața sa de adâncă pace duhovnicească.
*
Fericitul Calinic Isihastul (Muntele Athos)
Un mare dar al discernământului.
Spunea el: „virtutea nu se arată [altora] ca rufele întinse la uscat”, pentru că virtutea e plină de har și harul se acoperă pe sine și ne învață să vorbim smerit despre noi înșine.
Pe patul morții: „Îți mulțumesc Ție, Dumnezeul meu, pentru că, deși n-am făcut nimic în viața mea, mor ortodox!”.
*
Fericitul Daniil de la Katunakia (Muntele Athos)
Duhul amăgirii aleargă după extreme. Ne învață să alegem extremele ascezei și speculațiile teologice fără acoperire.
Dumnezeu nu primește rugăciunea întinată de îngâmfare.
„Harul dumnezeiesc, care se sălășluiește în inima unui om purtător de Dumnezeu, îl cercetează [continuu] și lucrează în el, de obcei, [atunci] când nu se află printre oameni”. Adică în momente de retragere, de rugăciune, de contemplare, de citire duhovnicească.
„Mâhnirea nu poate avea putere asupra noastră decât atunci când, prin voia noastră proprie, facem răul și urmăm toate căile păcatului”.
Ospitalitatea e semnul unei inimi calde și iubitoare.
„fiind în singurătatea nevisătoare [fără imaginație] a rugăciunii, care obișnuiește să mângâie sufletul fără amăgire”
„Omul neîncercat [care nu a trecut prin multe nevoințe dar și prin înșelări adesea] nu va cunoaște adevărul” Scripturii, al Părinților, al dogmelor Bisericii în viața lui de asceză și nici pe sine însuși.
La Spovedanie „spune acele lucruri [care îți stau pe suflet ca o povară și] care îți vor aduce iertarea”.
„Suspiciunea [suspicionarea continuă a altora] nu cunoaște niciodată adevărul”.
*
Fericitul Isaac de la Dionisiu (Muntele Athos)
Sfinții lui Dumnezeu pot fi asemănați florilor de felurite culori. Pentru că au virtuți, nevoințe și știință duhovnicească diferite.
Avea o mare compasiune pentru oameni.
*
Simt, pe fiecare zi, că mă apropii de liniștea Sfinților noștri, de smerenia lor, de bucuria lor în sensul că mă intimizez cu ei și ei cu mine și mă învață cele pe care nu le știam și nu le simțisem până atunci.
Însă, cu toate astea, pe fiecare zi sunt mereu la început, nu am senzația că am înaintat, pentru că orizonturile sfințeniei Bisericii și datoriile mele de creștin ortodox sunt tot mai mari.