Ratingul obscen de macabru

În prima zi, doar Mihai Gâdea și-a dat seama că sinuciderea premeditată poate fi exploatată mediatic.

În comparație cu Laura Stoica (o moarte dramatică dar fără detalii șocante), Mădălina Manole a iscat emisiuni și discuții interminabile, tocmai pe ideea că s-a sinucis cu sânge rece, calculat, chiar în ziua ei de naștere…

Invitații, cu sau fără contacte directe și reale cu persoana artistei, au găsit în viața ei un motiv de autoreflexivitate și autocompătimire.

Din acest motiv, la ore de vârf, s-au discutat probleme interioare, teologice și filosofice, la care nimeni nu se pricepea dar fiecare își spunea propria lui dramă.

Moartea ei a fost un motiv de dramatizare a biografiei fiecăruia. Singurătatea, depresia, starea în fața morții au devenit subiecte deschise.

Însă mediatizarea priveghiului ei a fost și un motiv prielnic de răfuială interioară cu „legislația” Bisericii, care se arată „dură” cu sinucigașii, deși mulți consideră că viața e „un dar mai mare” decât credința.

Coșciugul alb, lumânările aprinse, discuția despre valoarea ei ca interpretă, transformarea ei într-un simbol național (în două-trei zile), s-au dorit o compensare a morții sinucigașe cât și a lipsei unei înmormântări creștinești totale.

Dar scenariul mediatizării ei nu a fost însoțit (ca altădată) de o condamnare morală a actului în sine și nu a persoanei și astfel, o persoană sinucigașă a devenit subiectul cel mai important al unei Românii în pragul falimentului.

Chiar o imagine emblematică pentru o Românie disperată, atâta timp cât „soluția” disperării, pentru cei fără credință, rămâne suicidul.

Media românească, cu această ocazie, și-a ascuns impudoarea și aviditatea pentru rating prin reconsiderarea  „pozitivă” a finalului dramatic, în loc să îl lase sub vălul tăcerii.

A contat mai mult comentariul decât realitatea dură, cutremurătoare pentru o minte limpede, pe care artista ne-a pregătit-o de ziua ei.

Și aceasta, pentru că viața nu mai e văzută ca darul lui Dumnezeu pentru ca noi să ne mântuim, ci e, de foarte multe ori, doar amfiteatrul patimilor noastre.