Despre viața sa

Scrisorile sale (ed. rom.) in integrum

***

Comentariile noastre au fost făcute pe data de 8 noiembrie 1998.

*

„În timpul rugăciunii [noastre personale], trebuie să fim conștienți de marea noastră nevrednicie”. Și ca să fim conștienți de acest lucru trebuie să ne cercetăm zilnic viața, clipa de clipă, alături de o evidență continuă a păcatelor pe care trebuie să le spovedim.

De aceea păcatele trebuie notate pentru ca să nu le uităm și toată durerea pentru ele creează această conștientizare continuă a sinelui nostru.

*

„pentru a nu fi sclavul unei reguli [ascetice] și [pentru] a evita graba [în timpul rugăciunii], te sfătuiesc să nu o faci de prea multe ori”. Se referă la rugăciunea inimii.

Să nu vrem să facem o normă de rugăciune, ci să ne rugăm. Să simțim că ne dăm toată viața lui Dumnezeu, că Îi vorbim despre ea, că ne vorbim viața, cu toată inima, în fața Sa.

*

„nu te tulbura dacă inima ta este secătuită [de har, ci] silește-o către rugăciune”. Ridică-ți inima, în ritmul tău, în propriul tău ritm către Dumnezeu, fără să te uiți la seceta duhovnicească din tine, pentru că Dumnezeu e Cel care ne umple de har din beșug.

*

Referindu-se la căldura harului, care se coboară în inima noastră, Fericitul Ioan scrie la un moment dat: „căldura inimii vine independent [fără legătură cu] de eforturile și așteptările noastre”. Ea apare ca o manifestare îmbelșugată a harului și nu provine dintr-o sforțare a firii noastre.

*

„Reușita [vieții duhovnicești] depinde de har” și nu de nevoința noastră. Tocmai de aceea mărturisim continuu, că realizările noastre sunt, în mod major, rodul ajutorului dumnezeiesc.

*

Drama noastră: „nu vrei să păcătuiești și păcătuiești grozav”, foarte mult, pentru că suntem ispitiți intens de către demoni dar suntem și slabi (am ajuns slabi în fața păcatului), prin păcătuirea prea multă, în fața patimilor.

*

Simțământ adânc: „eu am avut convingerea intimă că voi rămâne în viață”.

*

„Ca răsplată a smereniei [pe care o avem] și nu a ascezei [noastre], Dumnezeu ne trimite harul Lui”. Ne umple de mult har pe cât ne smerim de mult în fața Sa. Și am văzut acest lucru la mulți oameni duhovnicești…

*

Educarea conștiinței efemerității noastre: „trebuie să ne aducem aminte și chiar să ne convingem [de faptul] că vom muri într-o bună zi”. O bună zi…pentru mântuire, pentru că orice zi e…ziua mântuirii noastre.

*

Trebuie să găsești omul care să înțeleagă nevoința ta sau să aibă o viață asemănătoare ție: „Nu trebuie să-i descoperi altcuiva viața ta lăuntrică [se referă la o confesiune detaliată a vieții interioare și de zi cu zi], nici chiar duhovnicului tău, dacă nu are aceeași viață cu a ta”.

De ce? Pentru că se nasc discuții și rețineri gratuite, neproductive.

Și unde găsești omul, căruia să îi spui adevărul cel mai intim al ființei tale? E un mare har să găsești, într-o viață de om, un asemenea prieten, confident, duhovnic sau Părinte duhovnicesc, care să înțeleagă (nu să mimeze!) o mare parte din ființa ta lăuntrică, din aspirațiile tale, din ceea ce ești tu la modul fundamental.

*

Cusururile Sfinților: „chiar și la Sfinți, cusururile firești se păstrează [sunt lăsate să existe de către Dumnezeu] și aceasta pentru smerenia lor”. Pentru ca anumite metehne, aplecări spre păcat, neînțelegeri, greșeli să îi smerească, în mod continuu, pe cei Sfinți.

Tocmai de aceea e o mare diferență între ideea de sfințenie a celor care nu au nici în clin și nici în mânecă cu ea, a celor care o idealizează și fac din ea „o viață fără reproș” și realitatea celor care o trăiesc și știu că și Sfinții au scăderile lor, dar care nu strică, în mod fundamental, relația lor cu Dumnezeu.

*

Sfințenia e și har dar și mult chin: „Este, cu siguranță, foarte plăcut să fii cu Mântuitorul pe Tabor; dar trebuie, de asemenea, să fii cu El și pe Golgota”. Adică la bine și la greu.

Și numai după multul chin vine și multa bucurie.

*

„Este bine și folositor [pentru tine] că te străduiești să te rogi”. Și rugăciunea e o continuă străduire/silire spre rugăciune, liniștire și îndemnare de sine spre rugăciune.

*

Între grijă și har: „fără harul lui Dumnezeu, toate precauțiile noastre [în ceea ce privește păcatele] se sfarămă”. Cu alte cuvinte, degeaba ne ferim noi de păcat, dacă Dumnezeu nu ne umple de har ca să biruim păcatul și să rodim virtutea.

Nu e de ajuns doar să te ferești de păcat, ci trebuie să îl elimini, să recanalizezi energia ta interioară de la rău spre bine.

Did you like this? Share it: