Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I la Serafimi (însemnări)

20 septembrie 2000. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I la Serafimi, cf. PG 56, col. 97-107. Trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru.

Titlul integral: Laudă celor ce au venit la Biserică și despre buna rânduială la slujbele din Biserică și la cuvintele: „Văzut-am pe Domnul șezând pe scaun înalt și preaînălțat” (Is. 6, 1)

*

„semințele învățăturii”

*

„Biserica, mama tuturora”: expresie care va fi preluată de Mihail Eminescu.

*

Serafimii cântă trisaghionul.

*

„mă bucur când simt în sufletele voastre veselie, bucuria cea duhovnicească, veselia cea după Dumnezeu. Nimic nu-mi face atât de fericită viața mea, cât veselia din Biserică.

În Biserică se păstrează bucuria celor ce se bucură, în Biserică [este] mângâierea celor întristați; în Biserică  [e] ușurarea celor îndurerați, în Biserică [se află] odihna celor osteniți.

Veniți la Mine, spune Hristos, toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni (Mt. 11, 28). Ce cuvinte pot fi mai de dorit decât cuvintele acestea? Ce chemare poate fi mai dulce decât chemarea aceasta?

La ospăț te cheamă Stăpânul, când te cheamă la Biserică! Te îndeamnă la odihnă, nu la osteneli!

Te mută de la dureri la tihnă, ușurându-ți povara păcatelor! Cu desfătarea [harului], vindecă suferința; cu bucuria, vindecă durerea! O, nespusă purtare de grijă! O, chemare cerească!”.

*

„Cuvintele mele au să vă pară împovărate [împovărătoare], dar, de fapt, sunt ușor de suportat și folositoare”.

*

„să nu ne luptăm fără de folos”. Adică să nu ne luptăm unii cu alții din invidie și din egoism, ci să ne luptăm fiecare dintre noi pentru a ne despătimii și pentru a ne împodobi cu virtuți și cu multă înțelepciune dumnezeiască.

*

„să stăm în Biserică cu evlavia cuvenită, ca nu cumva să plecăm acasă cu adaos de păcate în loc de iertare de păcate”. Să nu păcătuim și la Biserică, aici, în locul unde trebuie să ne curățim mai mult decât zăpada.

*

„Când înălțăm [către Dumnezeu] imnele cele dumnezeiești [la sfintele slujbe], să fim cuprinși de multă frică și împodobiți cu evlavie și așa să le rostim”.

*

Sunt unii care „disprețuind pe Dumnezeu și socotind cuvintele Sfântului Duh niște cuvinte obișnuite, dau drumul la cuvinte [din gura lor] fără rânduială [adică fac glume cu cuvinte din Sfânta Scriptură sau din slujbe, lucru de care nu am scăpat nici astăzi] și nu sunt cu nimic mai buni decât nebunii; își frământă trupul, umblă de colo-colo și au niște purtări străine stării celei duhovnicești”, care e una interioară și plină de sfințenie.

*

Ps. 2, 9. „a sluji lui Dumnezeu cu frică?  Înseamnă a împlini orice poruncă a lui Dumnezeu cu teamă și cu strângere de inimă; înseamnă a-ți face rugăciunile cu inimă zdrobită și gând smerit.

Duhul Sfânt ne poruncește prin Profetul David nu numai să-I slujim cu frică lui Dumnezeu, ci să ne și bucurăm cu cutremur.

Pentru că împlinirea poruncii lui Dumnezeu bucură, de obicei, pe cel ce practică virtutea; Profetul spune că împlinirea poruncii se cuvine să fie făcută cu cutremur și cu teamă, pentru ca nu cumva, lipsindu-ne de teamă, să pierdem ostenelile [noastre] și să [Îl] mâniem pe Dumnezeu”.

Pentru că nu putem să ne bucurăm curat fără reverență mare în fața lui Dumnezeu. Și frica noastră de Dumnezeu e sarea care ne sară dragostea de Dumnezeu, atenția și delicatețea față de El.

*

Să învățăm bucuria cu cutremur, ne învață Sfântul Ioan, de la Sfinții Serafimi.

*

Is. 6, 1: „preaînălțat” = „ca să arate că este cu neputință de înțeles scaunul lui Dumnezeu”. „Cuvântul preaînălțat, preaînalt, se potrivește numai acelei firi dumnezeiești, pe care nu-i cu putință nici s-o înțelegem, nici s-o tălmăcim”.

*

Is. 6, 2: „Cu două aripi își acopăr fețele, pentru a-i și apăra de raza care iese din scaun, că nu pot suferi neacoperiți slava firii dumnezeiești dar, în același timp, și pentru a arăta slava pe care o au față de Stăpân”.

*

Serafimii își acoperă picioarele: „Au mare dorință să-și arate respectul lor față de Creator și caută prin toate mijloacele să facă asta; dar, neputându-și îndeplini dorința, își ascund, ca și cu un voal, restul făpturii lor”.

*

„Dar ceea ce a văzut Profetul Isaia are și o altă interpretare, o interpretare mistică; Profetul n-a vrut să spună că Serafimii au picioare și fețe – căci sunt netrupești ca și Dumnezeu  – ci, prin aceste cuvinte a arătat că se smeresc cum pot, că slujesc Stăpânului cu frică și evlavie”.

*

Când păcătuiești crezi că „găsești folos în acelea [în păcate], pentru care vei primi pedeapsă fără mângâiere”.

*

„Nu, vă rog și mă cuceresc vouă, să nu ne apărăm păcatele noastre!”. Să nu încercăm să ne transformăm păcatele în virtuți. Cu referire la Ps. 140, 4.

*

„Pe scurt, vorbiți, aici, în Biserică, de toate: și de cele obștești și de cele particulare”, dar nu după slujbe, ci în timpul slujbelor. O meteahnă pe care dracii au perpetuat-o până astăzi.

*

Ce trebuie să se facă la Biserică?: „Fiecare din noi, deci, când venim aici, în Biserică, să se gândească la păcatele lui și să nu vorbească cu altul; și, cu cuvenită bună rânduială, să înalțe lui Dumnezeu doxologie.

Iar buna rânduială ce se cere de la noi este aceasta: mai întâi, să ne apropiem de Dumnezeu cu inimă zdrobită; apoi, să arătăm cele ce [ne] spune inima și prin înfățișarea trupului [nostru]; prin felul cum stăm la rugăciune, prin buna rânduială a mâinilor, prin glasul liniștit și potolit.

Lucrul acesta e ușor și-l poate face oricine”.

*

„Dumnezeu este iubitor de oameni, foarte darnic și Se bucură de mântuirea noastră”.

***