Aducere aminte
Zi: 28 iulie 2010
Religiozitate postmodernă
Cam așa arată religia hiperpractică sau fastfoodul religios în postmodernitate. Adică: de ce au nevoie cei care habar au ce e revelația dumnezeiască, credința ortodoxă și teologia?
Păi au nevoie de o teologie a afacerilor, în care să îi înveți cum să se îmbogățească, au nevoie de iluzia vindecării de vreo boală, au nevoie să se știe apărați de reale sau imaginare cataclisme și cam atât.
Și pentru că e nevoie de cineva care să căsătorească doi homosexuali sau două lesbiene, să căsătorească un om cu o capră, să vorbească cu morții, să tălmăcească visele cu cărțile de tarot sau cu privitul în globul de cristal…creăm imediat o biserică srl, un fel de supermarket cu ceva din toate religiile și îi lăsăm să le combine după cum vor.
Biserica lui nu-știu, pe care nu a creat-o nimeni și care nu are nimic la bază…dar ea vine în ajutorul celor cu nevoi religioase mai mult sau mai puțin tâmpite, extravagante…
Imensa clădire născută de micuțul parc
Cu ceva timp în urmă, pe tot locul clădirii din fotografie era un parc amenajat de primărie…unde stingerea era la ora cutare din noapte și nu trebuia să arunci mizerie…
Acum, probabil, tot cu aviz primarial, s-a evaporat părculețul și a apărut o clădire în construcție…
Și așa, pe nepregătite sau pe nevrute…te poți trezi că ți se mută blocul, că pe deasupra ta trece o stradă, adică, mai pe scurt: că nimic și nimeni nu mai are loc garantat de lege și de voința omului.
Însă nimic nu se poate construi la modul credibil dacă nu are continuitate. Dacă un muzeu sau un mall nu mai sunt acolo peste 3 ani, ci s-au mutat în altă locație, niciodată acele construcții nu vor fi repere.
Construcțiile serioase trebuie să fie reperabile, adică să nu își schimbe locația din 2 în 2 ani.
Și când clădirile, parcurile, instituțiile vor deveni stabile și reperabile, cred că atunci și România va deveni o țară cu continuitate, în care nu se va mai construi oricum și oriunde.
Monumentul și benzinăria
Grădina Botanică din București (28 iulie 2010)
Vă așteaptă 4 file video și multe fotografii…aici.
Viitorul are miros de trecut
Viitorul nostru nu e futurologic, adică nu e viitor ci, dimpotrivă, el e un trecut uitat, minimalizat, prea puțin înțeles, răstălmăcit, negat cu obstinație. Când vom ajunge viitor, vom ajunge cu ceea ce am făcut și am trăit și am iubit acum, în această viață. De aici și importanța colosală, veșnică a prezentului nostru, care devine, cu fiecare clipă, trecut.
*
Mă dureau picioarele, eram în librărie, la etajul trei și am luat trei cărți lângă mine, în fotoliu, pentru 10-15 minute. Aforistică românească, de ultim moment, făcută în pripă. Mereu în pripă dar mereu cu aer pseudo-livresc. Adică oamenii nu mai au timp să gândească (pentru că nu e profitabil) și, pentru că pot să editeze ceva, ne editează trei sofisme…pentru ca să ne spună că opera nu va zâmbi niciodată spre public.
*
Detest ideea de carte pratică. Adică tocmai cartea care, chipurile, ți-ar lua toate neînțelegerile cu mâna dacă o citești. Însă nicio carte serioasă nu își este îndeajuns sieși. Ea întotdeauna (cartea serioasă, profundă) te va trimite la alte zeci de cărți și, în primul rând, la experiență.
*
Angajată recent…Și îi spune colegei de schimb: Mă intimidez când cineva se uită peste umărul meu, ca să vadă ce fac…Era să greșească restul…Însă nu era vorbă de emoție, ci de conștiința că ea nu e de acolo, că nu e proprie muncii pe care o face. Și mulți nu știu de ce sunt în stare…
*
Ce înseamnă om practic? Care se lasă dus de instinct…mai mult decât de rațiune? Însă putem vorbi de rațiune la un om care e preocupat toată ziua să vândă ferestre sau mobilă? Concluzia dureroasă: prea mult potențial irosit.
*
În România am ajuns să cumpărăm haine la kilogram (indiferent de cum arată rufele din kilogram) și să ne schimbăm, între noi, lucrurile de care avem nevoie, pentru că nu ne permitem să mai trăim de pe o zi pe alta. Și, în această durere și sărăcie imensă, noi mai vorbim de stat de drept cu capul pe umeri?
***