Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (însemnări) [2]
***
14 octombrie 2000
*
Sfinții lui Dumnezeu sunt oile Domnului (In. 10, 2), pentru că „au recurs la ocrotirea Lui și au reușit, suportând prigoane, să transmită credința”.
*
El este Poarta (In. 10, 7), „pentru că prin dreptarul poruncilor Sale conduce la fapte importante și pentru că oferă adăpost sigur celor ce caută, prin credința în El, bunul cunoașterii”.
*
Dar tot El e Piatra, „pentru că El este pentru [cei] credincioși o fortăreață puternică, de nezdruncinat și mai puternică decât orice zid”.
*
„Dat fiind că prin intermediul Său [vine] tot ajutorul sufletelor, pentru fiecare solicitudine s-a găsit o denumire specială.
Când sufletul curat, asemenea unei fecioare caste, fără pată, nici zbârcitură, I se încredințează, este numit Mire.
Când primește [același suflet] vătămat de rănile viclene ale diavolului, și-l vindecă de boala grea a păcatului, este numit Doctor.
Oare astfel de solicitudine față de noi [trebuie] să ne ducă cu mintea la ceva care umilește? Sau, din contră, [trebuie să] provoace admirație pentru puterea cea mare, și-n același timp pentru dragostea [Sa] de oameni [arătată de către] Mântuitorul, Care a acceptat să se facă părtaș al slăbiciunilor noastre (Tit 3, 4; Evr. 4, 15) și a putut să coboare [și să ia asupră-Și] slăbiciunile noastre.
Pentru că cerul, pământul, imensitatea mărilor, vietățile marine și de uscat, plantele și astrele, aerul, anotimpurile și frumusețea universului, nu vădesc atât de mult puterea nemăsurată a lui Dumnezeu cât faptul că Dumnezeu Cel necuprins a putut, prin intermediul trupului, să înfrunte moartea, fără pătimire, pentru a ne dărui nepătimirea”.
*
Hristos Domnul este însă și Cale, pentru că e „progresul [nostru] către desăvârșire, [progres] care se realizează continuu și [în mod] ordonat, prin săvârșirea faptelor dreptății și prin iluminarea [venită] din cunoaștere”.
*
Despre spiritualitatea lui Dumnezeu: „fiindcă Cel netrupesc este nelimitat [în spațiu și timp], zice: Dumnezeu este Duh (In. 4, 24)”.
*
„Cele câte se împărtășesc [de Duhul Sfânt] se bucură de harul Său, pe cât [le] este cu putință [lor], nu pe cât Acela poate [să împărtășească]”.
*
„Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipsește din Tradiție”. Tradiția Bisericii. Adică, dacă ar fi acceptat ceva de la eretici.
*
„Botezul înseamnă începutul vieții mele” duhovnicești, adică ca mădular viu al Bisericii lui Hristos.
*
„Asigur pe oricare om, care mărturisește pe Hristos, însă tăgăduiește pe Dumnezeu, că Hristos nu-i va folosi la nimic; [tot la fel îl asigur] pe cel care [Îl] invocă pe Dumnezeu, iar pe Fiul Îl tăgăduiește, că zadarnică este credința lui; [și îl asigur și] pe cel care [Îl] lasă la o parte pe Duhul [Sfânt], că credința lui în Tatăl și în Fiul va fi zadarnică, [dacă nu crede și în Duhul Sfânt], că[ci] nu poate s-o aibă pe aceasta, dacă lipsește [credința] în Duhul” Sfânt.
*
„faptul de a adăuga sau [de a] îndepărta ceva [din mărturisirea de credință a Bisericii], echivalează cu pierderea vieții veșnice”. Pentru că atunci când nu mărturisești credința integrală a Bisericii o desconsideri în integralitate.
*
Mana care a căzut din cer a fost tipul Pâinii celei vii, a lui Hristos Dumnezeu.
*
„Sângele mielului [în Vechiul Testament] era tip [prefigurare] al sângelui lui Hristos, iar întâi-născuții erau tip ai primului [om] creat” de către Dumnezeu.
*
Norul care a călăuzit pe Israel în pustie: era „o umbră [o umbrire] a darului Duhului [Sfânt], [dar dumnezeiesc] care stinge flacăra patimilor, prin omorârea mădularelor” păcatului, adică a tendințelor noastre spre păcătuire.
*
„datorită faptului că li s-a întunecat rațiunea de patimă, nu cruță nimic pentru a se război cu cel care i-a supărat”.
*
Noi „cunoaștem un singur Botez mântuitor”: Botezul Bisericii lui Hristos.
*
„chipul morții este apa [Botezului, care ne acoperă trupul] iar arvuna vieții [veșnice] ne-o dă Duhul” Sfânt.
***