Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (însemnări) [4]

Prima, a doua și a treia parte

***

Acum, după venirea Domnului, „tipurile [cele prefigurate în Vechiul Testament] au devenit adevăr”, lucruri concretizate, trăite, împlinite.

*

Năframa pusă de Sfântul Moise pe față, pentru ca să nu se vadă slava dumnezeiască care țâșnea din fața sa însemna „obscuritatea prescripțiilor Legii”, adică greutatea înțelegerilor duhovnicești ale Legii.

*

Întoarcerea la Domnul = „contemplarea duhovnicească”.

*

„Lumea” de la In. 17, 20 = „viețuitoarele acestea trecătoare, care sunt supuse la nesfârșite transformări”.

*

„Lumea” de la In. 14, 19 = îi indică „pe cei care sunt atașați vieții materiale și trupești, pe cei care acceptă adevărul numai [dacă îl văd] cu ochii [lor trupești].

Aceștia, datorită necredinței în înviere, nu aveau să vadă, cu ochii inimii, pe Domnul nostru”.

*

„Se crede că fiecare dintre Îngeri se află într-un anume loc…Din contră, despre Duhul se crede că a lucrat, [în mod] simultan, în Avacum și în Daniil”…pe care l-a scos din gropa cu lei.

*

„Pentru că absolut niciun dar nu ajunge la creaturi fără [ajutorul] Duhului, și nici măcar un cuvânt nu sunt în stare să spună [Apostolii], când se apără [în procesele, care li s-au intentat] pentru Hristos, dacă nu sunt întăriți de Duhul, după cum am fost învățați în Evanghelie de Domnul și Mântuitorul nostru (Mt. 10, 19-20; Lc. 12, 11-12)”.

*

„Duhul este, cu adevărat, locul Sfinților. Iar Sfinții sunt locul potrivit pentru Duhul, pentru că se oferă ca locuință lui Dumnezeu și devin templul Lui”.

*

„prin tăcere se păstrează caracterul sfânt al tainelor”. Ideea era, că despre înțelegerile dumnezeiești ale Sfintelor Taine trebuia să se vorbească numai celor înaintați în sfințenie, pentru ca ele să nu fie înțelese grosolan și aiurea.

*

„încetează să fie taină ceea ce, cu ușurință, poate fi aflat de oricine”

*

Rugăciunea cu fața spre răsărit e o căutare a Edenului, care se afla la răsărit.

*

Rugăciunea în picioare, în zi de duminică: pentru a ne aminti „de harul care ni s-a dat – de faptul că am înviat împreună cu Hristos și trebuie să privim către cele de sus – ci și pentru că [această zi] pare să fie chipul veacului viitor”, adică chipul zilei a 8-a, al veșniciei.

*

Perioada Cincizecimii simbolizează viața viitoare, pentru că e vorba despre 7 x 7 + 1 : Căci acea zi una și prima, înmulțită de 7 ori cu 7, alcătuiește [perioada] de 7 săptămâni sfinte ale Penticostarului.

Începe cu duminica, se reia ciclul zilei de 50 de ori și se sfârșește tot cu duminica.

În felul acesta, [această perioadă] se aseamănă veșniciei, care ca într-o mișcare ciclică, începe de la un punct și la același punct ajunge”.

*

În perioada Penticostarului stăm în picioare, „pentru ca să ne ridicăm cu mintea de la cele prezente la cele viitoare”.

*

Sensul duhovnicesc al metaniei: „După fiecare îngenunchiere, ne ridicăm pentru a arăta că datorită păcatului am căzut la pământ, însă datorită iubirii de oameni a Celui care ne-a creat, am fost chemați la cer”.

*

Pe Sfântul Vasile cel Mare l-a botezat, la maturitate, episcopul Dianios al Cezareei.

*

„Pentru mine nimic nu este mai înfricoșător decât faptul de a nu se teme cineva de amenințările pe care Domnul le-a rostit împotriva celor ce defaimă pe Duhul”.

*

Când ierarhia Bisericii nu caută adevăratul folos al turmei lor duhovnciești: „dorința de a stăpâni peste adversari este pusă înaintea folosului obștesc; satisfacerea imediată a egoismului este preferată recompenselor care se vor da mai târziu”.

*

„Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirată, nu ajunge să-i împace [pe eretici], nici tradițiile Apostolilor. Una este condiția pentru a le câștiga prietenia: să li se vorbească măgulitor [și fals în același timp]; o nepotrivire de păreri este de ajuns [pentru a constitui] motiv pentru dușmănii.

Asemănarea în greșeală le dă încrederea pentru participarea la rebeliune mai mult decât orice fel de legământ.

Teolog este [pentru ei] oricine [vorbește despre Dumnezeu], chiar dacă are sufletul întinat de nenumărate păcate.

De aceea, inovatorii [în materie de teologie, adică ereticii] au foarte mulți partizani.

De aceea, [persoane] de sine hirotonite [adică ei înșiși hirotonindu-se], urmărind prin orice mijloc [posturile mari în Biserică] își împart conducerea Bisericilor, ignorând iconomia Duhului Sfânt.

Și, pe când instituțiile evanghelice sunt în întregime răvășite, se observă o nedescrisă alergare după putere; fiecare dintre cei care vor să ajunge la cârmă [la conducerea Bisericii], își dă silința să iasă în evidență”.

*

„Domnul va face, fie prin mine, fie prin alții, împlinirea celor ce lipsesc [în acest tratat teologic], prin cunoașterea pe care o dă Duhul celor vrednici de darurile Sale”.

***

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (însemnări) [3]

Prima și a doua parte

*

„Botezul are de realizat două scopuri [în istoria vieții noastre personale]: pe de o parte, să suprime  [în fiecare dintre noi] trupul păcatului (Rom. 6, 6), pentru a nu mai face roade vrednice de moarte, pe de altă parte, să  [îi dea omului să] trăiască în [atmosfera] Duhului și să facă roade sfinte (Rom. 5, 22)”. Adică fapte sfinte, duhovnicești…

*

„Apa [Botezului] redă imaginea morții [prin faptul] că primește [în ea] trupul ca într-un mormânt, iar Duhul trimite puterea de viață făcătoare, care ne reînnoiește sufletele, [aducându-le] din starea de moarte, produsă de păcat, la viața cea dintru început.

Aceasta, deci, înseamnă a se naște cineva de sus [In. 3, 3], din apă și din Duh; prin apă moare pentru păcat”.

*

Botezul focului = încercarea de la judecata Domnului.

*

„Când Dumnezeu împarte darurile iar Domnul slujirile, Duhul este de față, hotărând distribuirea harismelor, așa cum crede de cuviință, după vrednicia fiecăruia” dintre noi.

*

desăvârșirea Îngerilor înseamnă sfințenie și rămânere în sfințenie”.

*

Duhul gurii lui Dumnezeu = Duhul Sfânt.

*

„există trei Persoane: Domnul, Care poruncește, Cuvântul, Care creează și Duhul, Care întărește [toată creația]. Iar întărire ce altceva ar putea să însemne, dacă nu desăvârșirea în sfințenie, nestrămutarea și stăruința în bine?

Sfințenia nu [se capătă] fără [ajutorul] Duhului.

Puterile Îngerești nu sunt prin firea lor sfinte, astfel nu s-ar deosebi întru nimic de Sfântul Duh; lor li s-a dat sfințenia de la Duhul, pe măsura vredniciei” fiecăreia dintre ele.

*

„dacă suprimi cu mintea pe Duhul [din Treime], s-au destrămat cetele Îngerilor, ierarhiile Arhanghelilor au dispărut, confuzia s-a așternut peste tot [în lume și Biserică], viața lor [devine] fărădelege, dezordonată și fără sens.

Căci cum [pot] să spună Îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu (Lc. 2, 14), nefiind întăriți de Duhul?

Pentru că nimeni nu poate să spună <Iisus este Domnul>, decât numai în Duhul Sfânt și nimeni în Duhul lui Dumnezeu vorbind, nu[-L] anatematizează pe Iisus (I Cor. 12, 3)”.

*

Căderea primilor Îngeri dovedește spusa, că Puterile nevăzute au libertate de alegere între virtute și răutate și de aceea au nevoie de ajutorul Duhului [în viața lor, ca și noi].

Eu zic că și Gavriil n-a putut să prezică în alt chip pe cele viitoare (Lc. 1, 26), decât datorită harismei profeției [dată lui] de Duhul [Sfânt]”.

*

„Descoperirea tainelor [Îi] revine, îndeosebi, Duhului” Sfânt.

*

Îngerii „sunt desăvârșiți chiar de la creare”, ceea ce nu exclude căderea, alegerea contrară, pentru că înaintarea în desăvârșire se face numai în comuniune cu Dumnezeu.

*

Relația dintre Fiul și Duhul Sfânt în cadrul mântuirii noastre:

„orice lucrare [a Fiului] se săvârșea în prezența Duhului. Duhul era de față chiar și când [Iisus] a fost ispitit de diavol. Căci zice [Scriptura], Iisus a fost condus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit (Mt. 4, 1).

Și când a săvârșit minuni [Iisus, Duhul Sfânt] a fost de față. Pentru că, zice [El în altă parte], dacă Eu scot pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu…(Mt. 12, 28).

Nu L-a părăsit [Duhul Sfânt] nici după ce [Fiul întrupat] a înviat din morți. Pentru că, în lucrarea de reînnoire a omului, de a-i reda harul  – pe care [omul îl primise] din suflarea lui Dumnezeu, dar îl pierdu-se – Domnul, suflând peste Ucenici, a zis: Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, [le] vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute (In. 20, 22-23).

Organizarea Bisericii nu se săvârșește, în mod evident și incontestabil, prin Duhul?…”.

*

„multe locașuri sunt” (In. 14, 2) în Împărăția lui Dumnezeu = multe vrednicii ale Sfinților

*

„vor fi tăiați în două” (Mt. 24, 51) = înstrăinarea, în întregime, de Duhul Sfânt

*

La a doua venire a Domnului, harul Duhului Sfânt „se va îndepărta, în întregime, de sufletul celor care au pângărit harul Său”. Adică de cei din Iad…

*

Argumente teologice versus minte puțină: „nu pot fi combătute cu putere argumentele unor nesăbuiți”, pentru că ei nu înțeleg importanța adevărului mântuitor în cadrul vieții lor.

*

Drumul Teologiei și harismele sfințeniei: „drumul cunoașterii lui Dumnezeu pornește de la Duhul Cel Unul, [trece] prin Fiul Cel Unul [și ajunge] la Tatăl Cel Unul. Și, invers, bunătatea, sfințenia și demnitatea împărătească [pornesc] de la Tatăl, [trec] prin Fiul Unul-Născut și ajung la Duhul” și de la Acela la noi.

***