Prima, a doua și a treia parte

***

Acum, după venirea Domnului, „tipurile [cele prefigurate în Vechiul Testament] au devenit adevăr”, lucruri concretizate, trăite, împlinite.

*

Năframa pusă de Sfântul Moise pe față, pentru ca să nu se vadă slava dumnezeiască care țâșnea din fața sa însemna „obscuritatea prescripțiilor Legii”, adică greutatea înțelegerilor duhovnicești ale Legii.

*

Întoarcerea la Domnul = „contemplarea duhovnicească”.

*

„Lumea” de la In. 17, 20 = „viețuitoarele acestea trecătoare, care sunt supuse la nesfârșite transformări”.

*

„Lumea” de la In. 14, 19 = îi indică „pe cei care sunt atașați vieții materiale și trupești, pe cei care acceptă adevărul numai [dacă îl văd] cu ochii [lor trupești].

Aceștia, datorită necredinței în înviere, nu aveau să vadă, cu ochii inimii, pe Domnul nostru”.

*

„Se crede că fiecare dintre Îngeri se află într-un anume loc…Din contră, despre Duhul se crede că a lucrat, [în mod] simultan, în Avacum și în Daniil”…pe care l-a scos din gropa cu lei.

*

„Pentru că absolut niciun dar nu ajunge la creaturi fără [ajutorul] Duhului, și nici măcar un cuvânt nu sunt în stare să spună [Apostolii], când se apără [în procesele, care li s-au intentat] pentru Hristos, dacă nu sunt întăriți de Duhul, după cum am fost învățați în Evanghelie de Domnul și Mântuitorul nostru (Mt. 10, 19-20; Lc. 12, 11-12)”.

*

„Duhul este, cu adevărat, locul Sfinților. Iar Sfinții sunt locul potrivit pentru Duhul, pentru că se oferă ca locuință lui Dumnezeu și devin templul Lui”.

*

„prin tăcere se păstrează caracterul sfânt al tainelor”. Ideea era, că despre înțelegerile dumnezeiești ale Sfintelor Taine trebuia să se vorbească numai celor înaintați în sfințenie, pentru ca ele să nu fie înțelese grosolan și aiurea.

*

„încetează să fie taină ceea ce, cu ușurință, poate fi aflat de oricine”

*

Rugăciunea cu fața spre răsărit e o căutare a Edenului, care se afla la răsărit.

*

Rugăciunea în picioare, în zi de duminică: pentru a ne aminti „de harul care ni s-a dat – de faptul că am înviat împreună cu Hristos și trebuie să privim către cele de sus – ci și pentru că [această zi] pare să fie chipul veacului viitor”, adică chipul zilei a 8-a, al veșniciei.

*

Perioada Cincizecimii simbolizează viața viitoare, pentru că e vorba despre 7 x 7 + 1 : Căci acea zi una și prima, înmulțită de 7 ori cu 7, alcătuiește [perioada] de 7 săptămâni sfinte ale Penticostarului.

Începe cu duminica, se reia ciclul zilei de 50 de ori și se sfârșește tot cu duminica.

În felul acesta, [această perioadă] se aseamănă veșniciei, care ca într-o mișcare ciclică, începe de la un punct și la același punct ajunge”.

*

În perioada Penticostarului stăm în picioare, „pentru ca să ne ridicăm cu mintea de la cele prezente la cele viitoare”.

*

Sensul duhovnicesc al metaniei: „După fiecare îngenunchiere, ne ridicăm pentru a arăta că datorită păcatului am căzut la pământ, însă datorită iubirii de oameni a Celui care ne-a creat, am fost chemați la cer”.

*

Pe Sfântul Vasile cel Mare l-a botezat, la maturitate, episcopul Dianios al Cezareei.

*

„Pentru mine nimic nu este mai înfricoșător decât faptul de a nu se teme cineva de amenințările pe care Domnul le-a rostit împotriva celor ce defaimă pe Duhul”.

*

Când ierarhia Bisericii nu caută adevăratul folos al turmei lor duhovnciești: „dorința de a stăpâni peste adversari este pusă înaintea folosului obștesc; satisfacerea imediată a egoismului este preferată recompenselor care se vor da mai târziu”.

*

„Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirată, nu ajunge să-i împace [pe eretici], nici tradițiile Apostolilor. Una este condiția pentru a le câștiga prietenia: să li se vorbească măgulitor [și fals în același timp]; o nepotrivire de păreri este de ajuns [pentru a constitui] motiv pentru dușmănii.

Asemănarea în greșeală le dă încrederea pentru participarea la rebeliune mai mult decât orice fel de legământ.

Teolog este [pentru ei] oricine [vorbește despre Dumnezeu], chiar dacă are sufletul întinat de nenumărate păcate.

De aceea, inovatorii [în materie de teologie, adică ereticii] au foarte mulți partizani.

De aceea, [persoane] de sine hirotonite [adică ei înșiși hirotonindu-se], urmărind prin orice mijloc [posturile mari în Biserică] își împart conducerea Bisericilor, ignorând iconomia Duhului Sfânt.

Și, pe când instituțiile evanghelice sunt în întregime răvășite, se observă o nedescrisă alergare după putere; fiecare dintre cei care vor să ajunge la cârmă [la conducerea Bisericii], își dă silința să iasă în evidență”.

*

„Domnul va face, fie prin mine, fie prin alții, împlinirea celor ce lipsesc [în acest tratat teologic], prin cunoașterea pe care o dă Duhul celor vrednici de darurile Sale”.

***

Did you like this? Share it: