Ce am mai citit pe 17 octombrie 2000

Cuvântul la Melchisedec [Melhisedec cf. LXX,], al Sfântului Ioan Gură de Aur, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 56, col. 257-262.

„un cuvânt ușor de interpretat prin natura lui, ajunge greu de înțeles din pricina lipsei de experiență a ascultătorilor”

*

Apoi am citit Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la In. 5, 19: „Niciodată Fiul nu poate face de la Sine nimic, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând”.Tot în traducerea Pr. Fecioru, cf. PG 56, col. 247-256.

„să fie bine sădite în mintea dragostei voastre”

„nu vreau să mă auziți numai voi, ci vreau să[-i] învăț și pe alții” prin cele pe care voi le învățați de la mine

„nu e de ajuns citirea, dacă nu este urmată de înțelegere

*

Tot de la Sfântul Ioan Gură de Aur: Omilia a II-a la David și Saul. Traducerea Pr. Prof. Dumitru Fecioru, cf. PG 54, col. 687-695.

*

În trad. Ierom. magist. Apostolos Dimelis: Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt la Înălțarea Domnului, cf. PG 28, col. 1092-1100.

„îmi vine să gândesc lucruri mari împotriva tiraniei diavolului acum, când văd firea neamului meu împărățind în ceruri”

*

„Fără să știi [diavole], mi-ai devenit profet al bunătăților, fiindcă făgăduințele pe care le-ai folosit pentru momeală, le-am dobândit în fapt. Închipuirea făgăduinței a ajuns, prin experiență, să fie adevărată”.

*

„Acelora cărora li s-a închis raiul [adică oamenilor], li s-a deschis cerul”, prin înălțarea Domnului cu trupul la cer.

*

De ce au fost înălțați la cer Enoh și Ilie:

„Răpind la ceruri pe Enoh din mijlocul oamenilor, [Dumnezeu] a arătat moartea biruită de oameni și a învățat firea muritoare să accepte condițiile nemuririi și să învețe oamenii înșiși a împiedica drumul către fosta moarte.

Astfel mutarea celui Drept a devenit oprire a morții. Faptul acesta care s-a petrecut în toiul durerii, a învățat firea să înlăture trecutul și prin bunele nădejdi să se ridice din cădere.

Și ca nu cumva vremea îndelungată să acopere amintirea acestei minuni și, ștergând urmele nădejdii să mărească tristețea, iar moartea, iarăși, să se arate [și] mai cumplită împotriva oamenilor, [Dumnezeu] repetă minunea, dublează darul și [îl] cheamă pe Ilie să se prezinte ca biruitor împotriva morții”.

*

Ce reprezenta cortul mărturiei: „Rânduiește [Dumnezeu, totodată], ca scriitorul de Lege Moise să fie iconograf al zidirii și îi poruncește ca prin cort [cortul mărturiei] să [Îl] imite pe Creatorul [lumii].

Exteriorul văzut al cortului era închipuirea pământului și-a lucrurilor de pe el, iar cele dinlăuntru ale cortului, închizându-le cu cortina și făcând ca oamenii să nu vadă nimic din cele cerești, imitau partea nevăzută, adică cerul”.

*

Intrarea arhiereului la Liturghie închipuie Înălțarea Domnului.

*

„Pavel, educatorul neamurilor”

*

Scopul arătărilor Domnului după învierea Sa din morți: „ca nu cumva iuțeala celor întâmplate cu prilejul Învierii [Sale], să înlăture înțelegerea minunii, a binevoit Hristos să întărească un anumit timp pe Apostolii Săi prin vederea minunilor de după Înviere, ca prin deasa exercitare a ochilor, să le trimită credința în suflet”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur despre dragoste, răsplată și căință

17 octombrie 2000. După traducerea Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru: „Despre dragostea desăvârșită, despre răsplata după merit a faptelor și despre căință”.

*

„orice faptă bună este rod al dragostei”. Adică dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele este fundamentul oricărei fapte sfințitoare.

*

Sfântul Apostol Pavel „știe bine, ca plugar al poruncilor lui Dumnezeu, că dacă dragostea este înrădăcinată bine, [atunci] rodește toate virtuțile”.

*

„Dragostea îți arată pe aproapele tău ca și cum ai fi tu însuți; te învață să te bucuri de binele lui ca și cum te-ai bucura de binele tău și să înduri scăderile lui ca pe ale tale. Dragostea [îi] face pe mulți un singur trup și face sufletele lor vase ale Duhului Sfânt”.

*

„-Dar din ce pricină, însă, par poruncile [lui Dumnezeu] împovărătoare [pentru noi]?

– Din pricina trândăviei noastre!”.

*

„Să vorbim necontenit de Iad și nu vom păcătui cu ușurință”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Nașterea Domnului (însemnări)

17 octombrie 2000. După trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru.

*

„Astăzi, Betleemul a imitat cerul; în locul stelelor [îi] primește pe Îngeri cântând, iar în locul soarelui, face loc, Soarelui dreptății”.

*

„O, sărăcie, izvor al bogăției [celei veșnice]!”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 8-a la Matei (însemnări)

17 octombrie 2000. După trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Gh. Sibiescu, cf. PG 63, col. 499-510.

*

Filosofii antici și teologii Bisericii: „învățăturile filosofilor au fost părăsite chiar [și] de admiratorii lor, pe când ale noastre[, cele ale creștinilor], au multă putere, chiar [și] asupra celor de altă limbă”, adică și asupra barbarilor de atunci.

*

învățăturile nostre…nu constau în forme exterioare, ci în sublimitatea vieții morale creștine

*

„creștinii…disprețuind orice fast exterior își arată frumusețea naturală [a firii lor], nu ascuțindu-și limba [când vorbesc], nici căutând cuvinte de efect, ci meditând cu puterea gândului, predicând cu dovada faptelor, și corectitudinea vieții lor cetățenești, [dând dovezi prin acestea toate de] harul lui Dumnezeu care este în ei”.

*

„Fiul lui Dumnezeu Se vestește în Iudeea, prima dată, de către un glas barbar”.

*

„Steau s-a ascuns, pentru ca magii, pierzând[u-și] călăuza, să fie siliți să[-i] întrebe pe iudei, sau, mai bine [zis], să-i învețe pe aceștia, pe când îi întrebau” despre Mesia.

*

Steaua care i-a condus pe magi era „o putere divină și nevăzută, care luase înfățișare de stea”.

*

Darurile magilor: „prin tămâie magii Îl mărturiseau pe Prunc ca Dumnezeu, prin aur ca Împărat, iar prin smirnă Îl preînchipuiau pe Cel ce va să fie pus în mormânt”.

*

„Cel ce a venit să ne învețe virtutea, nu făcea acestea pentru a prețui astrologia, ci ca s-o distrugă complet, prezicând că toate – și bune și rele – rezidă în a avea și a nu vrea”.

*

„nu în capriciul necesității, ci în libera alegere stă totul”.

***

Ce mai e prin univers…

În comentariile la Geneză ale Sfinților Părinți, cunoscute ca Hexaemera, cerurile înstelate sunt asemănate cu niște câmpii de flori. De aici și-a luat Eminescu (și din multe alte exemple de asemenea fel, ale textelor vechi), forța elanului spre zboruri cosmice.

Este ceea ce Rosa del Conte denumește „înflorire stelară”[1] sau „vraja eternei sale [a cerului] înfloriri de astre”[2], și care provin din comentariile patristice despre care am amintit.

Ceea ce nu a sesizat nici Rosa del Conte este faptul că această comparație este exprimată, în diverse moduri, la Vasile cel Mare

Dacă vreodată într-o noapte senină, privind frumuseţea cea nespusă a stelelor, ţi-ai făcut o idee despre Arhitectul universului şi te-ai întrebat Cine a brodat cerul cu aceste flori (subl. n.) şi te-ai gândit că […] prin cele văzute te gândeşti la Cel nevăzut, atunci eşti pregătit să asculţi cele ce se vor grăi[3]. […]

Pământul şi-a primit podoaba lui de la cele ce au răsărit în el; cerului i-a dat podoabă florile stelelor (subl. n.) şi a fost împodobit şi cu perechea celor doi luminători, care, ca nişte ochi gemeni, se uită spre pământ…[4],

Ioan Hrisostom

Ieri ne-a învățat fericitul Moise că Făcătorul universului a împodobit urâțenia pământului cu ierburi, cu fel de fel de flori și cu plante; asăzi […], tot așa și cerul acesta văzut a fost făcut de Dumnezeu mai strălucitor și mai frumos, împodobindu-l cu fel de fel de stele, și cu crearea celor doi mari luminători, soarele și luna. […]

Gândeşte-te, iubite, ce frumoasă e priveliştea cerului înstelat în miez de noapte! E mai încântător decât multe livezi şi grădini cu flori! E împodobit, ca şi cu nişte flori, cu fel de fel de stele, care-şi trimit pe pământ lumina lor[5],

Ambrozie de Mediolanum

Etenim quanto majorem his gratiam creator donavit, ut aer solito amplius solis claritate resplendeat, dies serenius luceat, noctis illuminentur tenebrae per lunae stellarumque fulgorem, coelum velut quibusdam floribus coronatum, ita ignitis luminaribus micet, ut paradiso putes vernante depictum spirantium rosarum vivis monilibus renitere…[6]

etc.


[1] Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 39.

[2] Idem, p. 110.

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a VI-a din Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii şi cuvântări, col. PSB, vol. 17, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, op. cit., p. 131.

[4] Idem, Omilia a VII-a, p. 147.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere I, col. PSB, vol. 21, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 81, 83-84.

[6] Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Comentariu la Hexaemeron în 6 cărţi, în PL 14, col. 190A.

Traducerea noastră: „Într-adevăr, Creatorul a dăruit acestora multă frumusețe, încât aerul singur strălucește de marea lumină a soarelui, ziua este limpede, întunericul nopții este iluminat de razele lunii și ale stelelor, cerul, ca și cum ar fi încununat de cineva cu flori, așa scânteiază cu focul luminătorilor, încât crezi că vor dăinui ca să împodobească Raiul ca niște coliere vii de trandafiri înflorind parfumați…”.

***

Aruncându-mi o privire spre ce a mai descoperit și fotografiat NASA în ultimul timp, am descoperit lucruri surprinzătoare.

Plecând de la romantica lună…

…am ajuns la realități cosmice cu totul nebănuite, o lume pe care nu cred că v-ați imaginat-o, n-ați văzut-o nici în cele mai ingenue închipuiri în felul acesta:

Puteți să credeți că Sfinții Părinți sau Eminescu le-au văzut cu mintea? Chiar dacă nu puteți să credeți, scrierile lor stau mărturie că așa este.  Ele stau mărturie și că lăuntrul spiritual uman poate atinge dimensiuni incredibile, care să cuprindă spații infinite

Doar că nouă ni s-a făcut foarte lene să mai citim și să descifrăm hieroglife, și așteptăm doar să ne plimbăm comod cu mașinuța prin cosmos…

Și Van Gogh, care vedea fuioare de stele, se poate corecta puțin, adăugându-i culori stelare reale:

Pe saitul indicat mai sus, al NASA, puteți afla mult mai multe asemenea imagini.

Mai jos aveți și un mic filmuleț despre cum se mișcă cerul deasupra noastră sau cum se mișcă pământul în acest univers…și ce amețeală ne-ar putea cuprinde dacă am percepe această mișcare în timp real:

Intrați și aici.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facerea [2] (însemnări)

16 octombrie 2000. După traducerea Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru.

*

Prima parte

*

Omilia a 8-a

„este obiceiul Scripturii să numească un loc sau un timp după fapta petrecută în acel loc sau timp”. E vorba despre o faptă măreață, importantă pentru iconomia mântuirii.

*

„- Dar cum s-a făcut de a căzut Adam?

– Din pricina trândăviei lui!”.

*

„Nimic nu-i mai dulce decât cuvântul lui Dumnezeu”. Numai că această dulceață dumnezeiască o trăiește doar cel care se bucură de roadele împlinirii voii lui Dumnezeu.

*

Omilia a 9-a

„vreau să înfrățiți râvna voastră cu dragostea de oameni. Râvna lipsită de iertare nu-i râvnă, ci mai degrabă mânie, iar sfătuirea fără iubire de oameni pare a fi pismă. De aceea mai mult vă rog să nu judecați cu asprime păcatele semenilor voștri”.

*

„Totul [în viața voastră] să se facă cu judecată și cu dragoste”.

*

„Dacă îi mustrăm mereu [pe oameni], îi facem îndărătnici [fără chef pentru muncă]; dacă-i mângâiem mereu, îi facem tot mai trândavi”.

*

„sfatul arată o inimă de tată”. Sfatul dat cu inimă de părinte îți arată că ai de-a face cu conștiința unui om, care se gândește la mântuirea ta și te iubește.

*

„un om care se străduiește să facă binele, dar cade din ispită diavolească. Unul ca acesta nu merită atât osândă [pentru ceea ce a făcut] cât iertare”.

*

„De ești duhovnicesc, arată-mi tăria ta, nu din mântuirea ta, ci și din mântuirea mea, ci și din ajutorul dat celor căzuți. Atunci ești duhovnicesc, când nu treci cu vederea mădularele căzute”, adică pe oamenii care suferă de anumite păcate și de neștiință teologică și duhovnicească.

*

„avem pe vrăjmaș [pe Satana] ispititor [spre păcat]; iar ispititorul nu are timp hotărât de ispită; ci de multe ori atacă și când dormim și când ne trândăvim.

Din pricina aceasta, cel care a căzut merită iertare, pentru că a fost luat pe neașteptate de ispitor”.

*

„De ai avea mii și mii de treburi, niciuna să nu-ți fie mai de nevoie ca mântuirea celui primejduit”.

*

dragostea adevărată nu o arată statul la masă, statul de vorbă, cuvintele lingușitoare, ci îndreptarea aproapelui, urmărirea interesului lui, ridicarea celui căzut, întinderea unei mâini de ajutor celui ce nu se îngrijește de mântuirea lui, căutarea binelui aproapelui înaintea binelui tău.

Aceasta este dragostea adevărată. Dragostea nu caută la ale sale, ci înaintea celor ale sale, caută la cele ale aproapelui, ca prin ale aceluia să caute la ale sale”.

*

Avram = om din cealaltă parte. În limba siriană numele său înseamnă dincolo.

*

„nu este atât de sigură viața aceasta de aici cât de sigură e viața viitoare”

*

„făgăduințele lui Dumnezeu sunt cu mult mai puternice decât mâinile noastre”

*

„E drept, sunt unii care se înebunesc după cele de aici și disprețuiesc pe cele viitoare. Dar le disprețuiesc nu pentru că acela sunt nevăzute și nesigure, ci pentru că ei sunt mai slabi decât înălțimea acelei nădejdi”.

*

„Nu-i o vină că ai tată necredincios; vină e dacă mergi pe urmele necredinței tatălui. Și vină foarte mare nu e când avem părinți răi, ci când nu ne îngrijim de ei, când nu facem tot ce ne stă în putință ca să-i scăpăm de această răutate.

Când, însă, noi arătăm toată strădania pentru sufletul lor, iar ei rămân în răutatea lor, atunci scăpăm de orice vină și mustrare”.

*

viciul și virtutea nu țin de fire, ci de voință”. Adică nu ne naștem cu ele, ci le ajutăm să se nască în noi.

*

Noe = cel ce odihnește.

*

Adam = pământesc; din pământ.

*

„nimic nu-i atât de greu, atât de împovărător ca păcatul; nimic nu ne face atâta osteneală, atâta chin ca viciul și păcatul”.

*

„Lameh a numit potopul odihnă, pentru că venind a oprit păcatul”, înmulțirea păcatului în lume.

***