Zi: 8 august 2010

În primul rând am citit: Fericitul Augustin, Despre buna înțelegere dintre frați, în trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

„În comparație cu ura, mânia nu este decât un pai; dar dacă vei hrăni paiul, ve deveni bârnă; dacă însă îl vei smulge și-l vei arunca, nu va fi nimic”.

*

Dacă „nu s-au rușinat din cauza nedreptății [pe care au făcut-o], roșesc însă din cauza umilinței” că au fost deconspirați.

*

„o chemare blândă este ca și o cere de iertare”

*

„fii totalmente pregătit ca să ierți din inimă. Dacă ești pregătit să-i ierți greșeala, [atunci înseamnă că] tu i-ai iertat-o deja”.

*

Rugăciunea Dumnezeiescului Augustin pentru iertare:

„Doamne, Tu știi că eu nu am greșit fratelui meu ci, mai degrabă, el a greșit față de mine și că-i face rău că a greșit față de mine, dacă nu-mi cere iertare; eu Te rog, din suflet, să-l ierți!”.

*

„Ce înseamnă a te răzbuna, dacă nu faptul că te hrănești din răul [făcut] celuilalt?”.

***

Apoi am citit o a doua traducere a părintelui profesor  Vasile Răducă, tot din Dumnezeiescul Augustin: Tratatul despre Patima Domnului.

„să ne potrivim cu cele modeste”

***

O a treia traducere citită în această zi, de astă dată de la Pr. Dr. Olimp N. Căciulă: Sfântul Macarie cel Mare, Despre libertatea gândului, cf. PG 30, col. 835-968.

„Când un suflet se învrednicește de har, atunci el are nevoie mai mult decât oricând de cunoștință [teologică și ascetică], de înțelegere [a vieții duhovnicești] și de puterea de a deosebi lucrurile” pe care le trăiește, adică de discernământ duhovnicesc.

*

„diavolul nu necăjește sufletul în măsura în care voiește el, ci numai în măsura în care i se îngăduie de Dumnezeu”. Altfel ne-ar zdrobi foarte cumplit în răutatea lui, atunci când îl enervăm cu faptele noastre bune.

***

O a patra traducere, tot de la părintele Olimp: Sfântul Macarie cel Mare, Despre paza inimii.

„inima este un adânc de necuprins”

*

„moartea Sfinților o mai numim și adormire”

*

„Temelia  [vieții] creștinului este aceasta, ca oricâte fapte de dreptate ar face omul, să nu se încreadă în ele și să se socotească mare, ci să fie mereu sărac cu duhul”, simplu în inima sa, crezând că e un om foarte păcătos.

*

„Drept ar fi însă, ca omul să facă și să spună adevărul: să mărturisească atât harul, care este în el, cât și lucrarea păcatului.

Căci unul ca acesta, care ar zice că are inimă curată, minte. Căci nu se întâmplă niciodată, ca de îndată ce a venit harul, omul să fie curat; ci el este dat [de Dumnezeu] pe mâinile vrăjmașului [diavol] și al piraților [lui] spre exercițiu și instruire, tot așa cum a fost și Iov ispitit”.

*

„harul cedează [întotdeauna] liberului arbitru, chiar când puterea dumnezeiască este de față [adică în om], pentru ca să se arate voința omului”.

Și, de aceea, și oamenii duhovnicești pot păcătui, pentru că harul lui Dumnezeu nu ne anulează niciodată voința,  iar noi cădem în păcate, pentru că alegem rău.

***