Eminescu, Maica Benedicta și irakianul impresionat

Am luat zilele trecute, de la bibliotecă, o carte a Zoei Dumitrescu-Bușulenga, Valori și echivalențe umanistice (Ed. Eminescu, 1973) și, la pagina 251, am avut o surpriză plăcută.

Un irakian, iubitor de literatura română, a lăsat posterității următoarele cuvinte:

aici.

Ce am citit pe 12 decembrie 2000

Mai întâi: Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Caracterul pemanent și mobil al Tradiției, în Studii Teologice (1973), p. 3-4, p. 149-164.

p. 155: „Toate ereziile, toate speculațiile, în loc să deschidă perspectiva unui progres mai bogat, mai prelungit, au redus perspectiva [teologică] dată [existentă] în plenitudinea Tradiției apostolice”.

Adică ereziile nu au sporit perspectiva teologică a Tradiției Bisericii (nici nu o puteau face, de altfel) ci au redus-o la o perspectivă ideologică, îngustă. Tradiția a fost din ce în ce mai subțiată, pentru că ereticii nu au vrut să o primească deplin.

*

p. 158: „ceea ce este necesar [în studiul teologic] nu e schimbarea formelor Tradiției, ci practicarea lor cu credință”, cu evlavie față de adevărul deplin, total, al Bisericii.

*

Ibidem: „problema înnoirii Tradiției constă în înnoirea vieții noastre în spiritul Tradiției, prin credință și nu în căutarea de noi forme exterioare ale Tradiției”.

*

p. 159: „numai în sânul Bisericii [Ortodoxe] se poate înnoi Tradiția”, adică se poate retrăi la parametri momentului.

*

p. 162: „credinciosul [Bisericii, peste veacuri] a rămas, în esență, același, chiar dacă e necesar azi să i se explice mai mult decât altădată temeliile mântuirii și ale desăvârșirii noastre cuprinse în revelația în Iisus Hristos”.

Și credinciosul Bisericii e același în esență, pentru că viața și teologia Bisericii sunt aceleași în conținutul lor divino-uman.

***

Apoi: Prof. Dr. Nicolae Chițescu, Însemnătatea Mărturisirilor de credință în cele 3 mari confesiuni creștine, în rev. Ortodoxia VIII (1955), nr. 4, p. 483-512.

Omologhia, în limba greacă, înseamnă: 1. acord în vorbire, armonie între mai multe persoane; 2. mărturisire de credință.

Papa romano-catolic se consideră „superior” unui Sinod Ecumenic. Catolicii pun Mărturisirile de credință în registrul Tradiției bisericești.

Prin ex cathedra, teologia romano-catolică înțelege faptul, că papa nu poate greși în materie de definire a unei probleme teologice.

Pentru protestanți însă (p. 489), cărțile lor simbolice sunt identice, ca învățătură, cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Însă pentru a nu se altera Tradiția, Biserica a fixat în scris o parte din Tradiția orală a Bisericii, imediat după epoca apostolică, spune autorul nostru. Însă noi credem că Tradiția Bisericii a început să se fixeze în scris odată cu Sfinții Apostoli, adică în timpul epocii apostolice și nu mai târziu.

Dând exemplu pe teologul protestant Mulert, autorul nostru spune că protestanții pun cărțile simbolice pe același plan cu simboalele ecumenice.

p. 502: Hristos Andruțos: „glasul Sinodului ecumenic este singurul glas canonic al Bisericii”, adică singurul care poate reglementa canonic.

***

Ultimul: Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Revelația prin acte, cuvinte și imagini, în rev. Ortodoxia XX (1968), nr. 3, p. 347-377.

p. 355: „în Hristos este revelat tot [ceea] ce vom deveni [noi], nu numai până la sfârșitul timpului, ci și în veșnicie, fiind veșnic ținta spre care avem să năzuim. În Hristos e încheiată Revelația”.

***

Ocultismul respins de Biserică după Sfântul Nicodim Aghioritul

Sfântul Nicodim Aghioritul cuprindea în sfera vrăjitoriei următoarele ramuri ale ocultismului satanist:

1. vrăjitoria propiu-zisă;

2. ghicirea (chiromanția);

3. descântarea (spiritismul);

4. ghitia (vrăjitoria făcută cu lucruri sfinte, numită adesea magie albă de către cei care o practică);

5. fermecătoria;

6. ghicirea cu ajutorul măruntaielor unor animale (iconoscopia);

7. baierele (legăturile de la picioarele mortului și purtarea de talismane);

8. chemătorii de demoni (clindonii);

9. astrologia.

Toate acestea fac parte din satanismul practic, care e respins de Biserica Ortodoxă.

Mineiul pe luna decembrie (ed. 1991) [însemnări]

11 decembrie 2000. Îmi notez ceea ce îmi sare în ochi la citirea textului. Adică toate sintagmele sau construcțiile interesante ale imnelor din punct de vedere teologic și experențial.

*

p. 247: „ a sărăcit cu neînfrânarea, prin mâncarea cea prea amară”

„Înscriindu-Te, Hristoase, cu robii, din porunca cezarului, prin milostivire, vii să dai libertate, viață de izbăvire robilor celor nerecunoscători, Îndelung-Răbdătorule”

*

p. 248: „sobor de stele”

„Daniel, bărbatul doririlor”

„ieslea primește pe Cel ce cu cuvântul ne-a dezlegat pe noi, pământenii, de fapta, care nu se poate spune prin cuvânt”, adică de păcat

*

p. 251: „punând înainte cântarea, ca pe o stea”

*

p. 252: „Iosif cel înțelept”

*

p. 253: la cei trei Sfinți tineri din cuptorul de foc a venit Dumnezeu Cuvântul

*

p. 254: „Sărac se face Cel bogat, îmbogățind pe cei sărăciți din răutate”.

*

p. 257: „Daniel, Prorocul, încleștând oarecând gurile leilor în groapă, a arătat că sălbăticia lumii, prin venirea lui Hristos, se va împăca cu pacea cea după buna plăcere a lui Dumnezeu”.

*

p. 262: Domnul, „ca un străin în mormânt mic este primit”.

*

p. 264: „tânguirea femeilor în bucurie a întors-o”

*

p. 267: „nevoințele tale cele purtătoare de viață, Sfințite Bonifaciu”

„aprinzându-ți-se sufletul de dumnezeiasca dragoste”

*

p. 268: „toată năvălirea necazurilor ai răbdat veselindu-te”

„arma crucii”

„Sfărâmă supărările celor ce aleargă la tine, Fecioară”

*

p. 269: „ai rănit pe cei fără de Dumnezeu, care boleau fără vindecare, din neștiință”

„purtătorule de biruințe”

*

p. 272: „Ucis fiind pentru dragostea Celui ce te-a zidit”

„rugăciunile tale cele făcătoare de viață”

„pe cei ce cad sub uciderea patimilor”

*

p. 295: „Cu frumusețile fecioriei împodobindu-te”

*

p. 297: „de noapte mânecând”. A mâneca = a porni, a pleca dis-de-dimineață.

*

p. 305: „cu înțelepciune îmbărbătându-te”

„masă de taină fiind pusă în ieslea animalelor”

*

p. 307: „Pe magi, pe ucenicii vrăjitorului Valaam, îi cheamă Hristos, spre cunoștință prin stea”.

*

p. 399: „preacinstite povățuitorule în cele de taină”

*

p. 400: „Arătându-te bogat în dragoste”.

*

p. 401: „Înfingându-ți picioarele pe piatra credinței, Cuvioase”

*

p. 402: „Limba, fiindu-ți mișcată de Duhul, lămurit a grăit învățăturile adevărului, picurând luminat darul cel de Dumnezeu dat”.

*

p. 411: „Îndrăgostindu-te de petrecerea împreună cu Îngerii și de lumina vieții celei de veci”

*

p. 424: „Astăzi, Dumnezeu aduce prin stea, pe magi, la închinare, mai înainte vestind, prin aur și prin smirnă și tămâie, îngroparea Sa cea de trei zile”.

*

În duminica după Nașterea Domnului Hristos se face pomenirea Sfinților și Drepților: Iosif, logodnicul [Prea Curatei], David împăratul și Iacob, fratele Domnului.

*

p. 427: „Iosife, sfințindu-te prin pipăirea cea înfiorătoare, înțelepte”. Pipăirea trupului Domnului…

*

p. 431: Sfântul Proroc Natan fiind în Gavaa, a văzut [duhovnicește] că David va păcătui cu Batșeba și a vrut să-i vestească acest lucru. Însă a fost împiedicat de demonul Veliar, căci pe drum a dat de un mort,  de un om înjunghiat și gol, și a rămas ca să îl îngroape pe acela.

Și în noaptea aceea, din nou, a cunoscut că Sfântul David a păcătuit și s-a înapoiat plângând.

*

p. 435: Alcătuire a lui Anatolie

Sângele și focul și fumegarea de fum sunt semnele pe care, mai înainte, le-a văzut Ioil pe pământ; sângele este Întruparea, focul Dumnezeirea, iar fumegarea de fum [este] Duhul Sfânt, Care S-a pogorât peste Fecioara și a umplut lumea de plăcută mireasmă. Mare este taina Întrupării Tale, Doamne, slavă Ție!”.

*

p. 437: „La rănile înstrăinării ți s-au adăugat rănile izgonirii, Cuvioase”.

*

Paremia poate fi și un Apostol. Ex: 27 decembrie.

*

Autori de canoane și de cântări (aproape anonimi) pentru Mineiul din luna decembrie:

Sfântul Ioan Monahul (adică Sfântul Ioan Damaschin)

Gheorghe

Teofan (Sfântul Teofan Mărturisitorul?)

Ciprian

Sfântul Andrei Criteanul

Anatolie (se pare: patriarh al Constantinopolului)

Iosif

Sfântul Teodor Studitul

Gherman (poate Sfântul Gherman al Constantinopolului)

Vizantie

Sfântul Roman Melodul

Casiana (Sfânta Cuvioasă Casiana)

Malaxos

Andrei Pirul

Sfântul Sofronie al Ierusalimului

Sfântul Ștefan Savaitul.

*

Pentru 24 decembrie, cântările și canoanele sunt scrise de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, cf. p. 359.

*

Pe 25 decembrie, pentru Vecernia praznicului, au scris Gherman, Anatolie, Casiana și Ioan Monahul iar pentru Utrenie: Cosma Melodul, Ioan Monahul, Roman Melodul (condacul glas 3), Andrei al Ierusalimului (laudele pe glas 4) și Gherman.

*

Sfântul Ștefan Savaitul, pentru 4 decembrie, a scris canonul Sfintei Mare Mucenițe Varvara.

***

Citite pe 10 decembrie 2000 (2)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre pocăință și zdrobire de inimă, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 323-336.

*

„pocăința este spital ce curăță păcatul”

*

„Pocăința este un cuptor în care păcatul se topește”.

*

Isav-Raguil-Zara-Iov, cf. Fac. 36, 1-34.

*

„Vezi dar ce minunată floare de răbdare ar fi pierit, dacă Dumnezeu tăia, mai dinainte, rădăcina? În interpretarea tuturor faptelor din Scriptură să ai în vedere deci acest principiu”.

*

„Nu timpul [îndelungat de pocăință] te îndreptățește, ci chipul cum te pocăiești îți stinge păcatul”.

*

„n-a primit timpul rugăciunii Profetului, că pocăința împăratului nu însoțea rugăciunea Dreptului”

*

Raav = icoană a Bisericii de odinioară, care era întinată de desfrânarea demonilor.

*

„Niciodată minciuna nu-i crezută, dacă nu-i adaugi, la început, și o umbră de adevăr. De aceea, cei ce mint cu aparența de adevăr, spun mai întâi adevărul, ceea ce se știe de [către] toată lumea și apoi adaugă minciunile și neadevărul”.

*

„Multul foc al păcatului e stins și cu o picătură de lacrimi”.

*

„lacrimile [de pocăință] sunt baie și mijloc de curățire de păcate”

*

„Dumnezeu a dat omului suferința din pricina păcatului, dar prin suferință pune capăt păcatului”.

*

„suferința este fructul păcatului”, e consecința lui

*

„Îmbrăcând un sărac, [Îl] îmbraci pe Hristos”, cuvinte repetate adesea în predicile noastre, fără ca mulți să știe cine le-a spus și unde se pot găsi.

***

Tot azi am citit și Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 8-a. Despre pocăință, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 335-344.

***

Apoi am citit: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a. Despre pocăință, milostenie și cele 10 fecioare, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 291-300.

*

„Un om care nu iubește cuvântul este mai necuvântător decât dobitoacele”. Care nu iubește să asculte cuvinte și să vorbească.

*

„dacă țin în mine cuvântul [bun de învățătură] și nu-l dau [și altora], atunci sunt sărac; dar când îl dau [și altora], ajung mai bogat; dacă nu-mi plătesc datoria cuvântului [adică, dacă nu predic în Biserică], atunci numai eu sunt bogat, dar dacă mi-o plătesc, culeg rod împreună cu voi toți”, cei care ascultați predicile mele și le împliniți în viața voastră.

*

„Lumină este fecioria, iar milostenia [este] untdelemen”[ul] din candele. Cu referire la pilda celor 10 fecioare.

*

„Nu fă din temeiul [din rostul, din frumusețea] omeniei temei [pricină] de neomenie!”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 6-a. În a șasea săptămână a Postului Mare, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 313-324.

„Grozăvia cea mai mare e atunci când cel bolnav [de păcat] nu știe că-i bolnav, [și] când cel ce arde [de desfrânare] în chip ticălos și netrebnic nu simte că stă pe jăratec”.

***

Apoi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a 8-a, de după Sfânta Liturghie împreună cu goții ortodocși, în trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Gh. Sibiescu, cf. PG 63, col. 499-510.

„Să se rușineze iudeii care citesc Scripturile și nu le pătrund [nu le înțeleg] înțelesul”.

*

Ei erau „magi…[adică o] icoană vie a necredinței”. Se referă la cei trei magi…

*

Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Domnul: „nu [era] o stea dintre cele pe care le vedem, ci o putere divină și nevăzută, care luase înfățișarea de stea. Steaua îi conduce, ca apoi să-i dezobișnuiască de a mai cerceta stelele și să nimicească în ei preocuparea spre astrologie”.

*

„Că acea stea nu era una dintre cele multe, poți să observi din mersul ei, căci nu mergea de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, deoarece așa este așezată Palestina față de Persia [de unde veneau cei trei magi].

Această stea se arată nu noaptea, ci ziua, de aceea se arată și se ascunde, ceea ce nu fac stelele obișnuite”.

*

„Nu se datorau [cele pe care le făceau magii] astrologiei…ci orânduirii lui Dumnezeu, căci Cel ce a venit să ne învețe virtutea, nu face acestea pentru a prețui astrologia, ci [pentru] ca s-o distrugă complet, prezicând că toate [lucrurile]  – și bune și rele – rezidă în a avea și a nu vrea”.

***

Ultima citire a zilei: Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre pocăință și rugăciune, în trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, cf. PG 49, col. 299-306.

„Când Dumnezeu întărește inima [cu harul Său], nimeni n-o poate clătina”. A întări inima de aici înseamnă a ne insufla multă credință și forță de muncă și de asceză.

***