Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 august 2010

Rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan (1)

Audio, 53. 26 minute, rugăciunile de taină ale preotului (lectură și comentariu) în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur.

36.7 MB

Podcast inclus în: Arhiva audio-video (Teologie pentru azi, 2).

Deus incognitus?

Știm că, așa precum pentru Scrisoarea I, pentru Rugăciunea unui dac Eminescu a apelat la Rig-Veda.

Zoe Dumitrescu Bușulenga precizează că, spre deosebire de Scrisoarea I, în care a folosit Imnul creațiunii (X, 129), în Rugăciunea unui dac s-a inspirat din Imnul către zeul necunoscut (X, 121) „și în care frapantă e întrebarea de la sfârșitul primei strofe, care revine, ca un refren, în toate celelalte, cu excepția ultimei și care apare, cu același caracter interogativ, în poema eminesciană.

În traducere franceză, versul sună Quel est le Dieu que nous devons adorer par l’oblation?[1] (care este zeul pe care-l adorăm prin jertfă?). El s-a putut transfroma ușor în: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?[2].

Alegerea acestui imn de către Eminescu și implicarea Dumnezeului necunoscut nu sunt aleatorii sau hazardate, ca de altfel nicio opțiune a poetului – avertizam și cu alte ocazii că ele trebuie calculate foarte bine.

Nu este o banală interogație filosofică din partea poetului, nici exprimarea nesofisticată a unei incertitudini care ar putea fi citită literal.

Eminescu nu era un exponent al elitismului estetic și cu toate acestea, îmi pare rău dar trebuie să spun că cei care cred că îl pot înțelege doar prin lectură se înșeală amarnic. Mai au nevoie și de studiul lecturilor lui Eminescu, ceea ce deja complică lucrurile extrem de mult.

Întorcându-ne la problema pe care am ridicat-o, referința la zeul necunoscut nu este semnul necunoașterii, ci…o indicație.

În primul rând, nu doar vechii inzi se întrebau sau ridicau altare zeului necunoscut. Același lucru îl făceau și egiptenii, și grecii și romanii.

Sfântul Clement Alexandrinul (pe care Eminescu l-a citit), în Stromatele, scria că „egiptenii puneau înaintea templelor sfincși, pentru a arăta că învățătura despre Dumnezeu este enigmatică” și că „în mod acoperit au vorbit egiptenii de Cuvântul cel Sfânt prin așa-numitele locuri de taină, iar evreii prin catapeteasmă”[3].

Egiptenii erau, de altfel, cunoscuți, drept cel mai înțelept popor din Antichitatea păgână. De aceea și Mihail Sadoveanu, în Creanga de aur, îl trimite pe Kesarion Breb din Dacia în Egipt, să se inițieze.

Nu este un lucru de mirare, din moment ce egiptenii au avut dese interferențe cu vechii evrei, de la Avraam, Moise și până la Hristos, și cel puțin o tentativă a unui faraon de a institui o formă de monoteism.

Iar Eminescu, într-un alt vers enigmatic, din Epigonii, vorbea despre Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles.

Într-un miscelaneu de prin 1774, alcătuit de ierodiaconul Anatolie de la Râmnicul-Vâlcea, și care cuprinde și o Cosmografie, se spune că „învățăturile care s-au izvodit la Eghipet și în Țara Jidovească, pe urmă au venit la greci și până astăzi trăiesc la noi”[4], în Europa.

Sfântul Pavel, vorbindu-le atenienilor în Areopag, le spunea „Căci străbătând cetatea voastră și privind locurile voastre de închinăciune, am aflat și un altar pe care era scris: Dumnezeului necunoscut. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acesta Îl vestesc eu vouă. Dumnezeu, Care a făcut lumea și toate cele ce sunt în ea…”, a creat oamenii „ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci al Lui neam și suntem” (Fapt. 17, 23-28).

În lumea modernă, Dumnezeul incognitus al Antichității a devenit… incognito – așa cum va spune mai târziu și Mircea Eliade.

Așa că și Eminescu caută o înțelegere mai profundă a acestui Dumnezeu care trece incognito pe lângă inimile noastre.

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei isvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!



[1] Hymnes spéculatifs du Véda, Gallimard, 1956, p. 119.

[2] Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Valori și echivalențe umanistice, Ed. Eminescu, 1973, p. 211-212.

[3] Cf. Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 316-317 și Clement Alexandrinul, Stromatele, col. PSB, trad de Pr. D. Fecioru, IBMBOR,1982, p. 322, 329.

[4] Cf. Cătălina Velculescu, Între scriere și oralitate, Ed. Minerva, 1988, p. 105.

Sfântul Simeon Kholmogorov mărturisind despre Fericitul Gavriil (1)

28 octombrie 1999. Însemnări din ediția: Sfântul Simeon Kholmogorov, Unul din cei de demult: Starețul Gavriil, trad. din lb. engl. de Paul Daniel, Ed. Bunavestire, Bacău, 1998.

*

Fericitul Gavriil se naște pe 14 martie 1844, în ținutul Irbit, gubernia Perm și a avut două surori care au devenit monahii. Are parte de cinci ani de boală după febra tifoidă.

*

Era foarte cinstit și sincer, fapt pentru care era considerat, în mod greșit, ca un om naiv. De aceea, Părintele Nicandru spune în mod corect: „Simplitatea nu înseamnă prostie, ci e semnul unei adevărate nobleți sufletești”.

Pentru că simplitatea înseamnă să crezi, pe cuvânt, pe celălalt. Iar dacă celălalt e un impostor, cu ce ești vinovat tu că îi acorzi prea multă încredere?

*

Ieroschimonahul Melchisedec îi prorocește: „Învață să cânți și să citești bine: va trebui să pleci la Moscova”.

*

În somn, din icoana Maicii Domnului, a auzit că i se spune: „Roagă-te mie și mulțumește-mi, căci eu sunt ajutătoarea ta”. Și nu există ortodox care să își sfințeasca viața și să nu aibă, de partea lui, ajutorul și milostivirea Maicii lui Dumnezeu.

*

„Prin dragoste, inima i se îmbogăți în simplitate [dumnezeiască, adică în curăție și în negândirea răului la alții] și în acea bunăvoire copilărească, care strălucește cu lumina unei înțelepciuni nepământene”.

Bunăvoire copilărească, aici, înseamnă: era gata, imediat, pentru a face lucrurile bune și plăcute lui Dumnezeu.

*

„Fie ca puterea Crucii [lui Hristos] să mă însoțească până la moarte!”.

*

A fost vorbit de rău și amenințat cu moartea.

*

Trăiește o simțire irezistibilă pentru o  anume femeie.

*

Devine monahul Tihon, după numele Sfântului Ierarh Tihon de Zadonsk, pomenit pe 13 august.

*

Tihon = „blând și liniștit în toate”.

*

În vis are o vedenie în care o vede pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântul Tihon de Zadonsk și Sfântul Dimitrie al Rostovului.

*

1 noiembrie 1999.

„Nimeni nu este mai aproape ca noi de Dumnezeu”.

*

După împărtășire, simțea putera și tăria duhovnicească a Sfintelor Taine și deosebea, în mod limpede, prezența harului Sfântului Duh în sine, care îl făcea să fie plin de dragostea de Dumnezeu.

*

Numai la auzul numelui Maicii Domnului, dracii au fugit fiind cuprinși de groază și rostind blasfemii…

*

„Pocăința e dar de la Dumnezeu”. Dar e primit de noi, atunci când încercăm, când ne forțăm spre durere pentru păcatele noastre și spre plângerea lor.

*

Se roagă ca să i se descopere cum iese sufletul din trup și Dumnezeu îi arată acest lucru.

*

La 33 de ani are o vedenie în care le vede pe cele din lăuntrul Împărăției Cerurilor. I se poruncește să scrie cele pe care le-a văzut în extaz.

*

Are o altă vedere extatică în care îl vede pe Sfântul Tihon de Zadonsk și pe alți Sfinți ai lui Dumnezeu.

*

Vede în vedenie pe mulți oameni adormiți, pe care îi cunoștea și rude ale sale de care el uitase. Îl vede și pe ieromonahul Sava de la Optina. În urma acestei vedenii face un pomelnic cu toți cei văzuți în vedenie și a început să se roage pentru ei.

*

La un moment dat trăiește faptul de a i se opri inima și simte o mireasmă minunată în jur.

*

Conținutul altei vedenii: „un porumbel alb ca zăpada bătea din aripile sale de argint deasupra feței lui, ca un evantai, stând în același loc. Se roagă de la ora unu până la ora 3 și jumătate dimineața. În tot acest timp a privit porumbelul aproape fără să răsufle, și bucurându-se de aerul înmiresmat, a simțit cum întreg trupul îi era înviorat și odihnit”.

*

Ajunge la concluzia să împartă foi volante cu conținut religios, pentru ca ceea ce avea de spus să ajungă la cât mai mulți oameni.

*

Începe să cunoască gândurile oamenilor, pentru că primise această harismă.

*

Știa, de mai înainte, cine avea să-l vadă.

*

Sfântului Serafim de Sarov, încă necanonizat pe atunci, vrea să îi facă icoană, după ce primește de la Sfântul Serafim vindecarea picioarelor.

*

Își sapă mormântul sub Biserică.

*

Mulți încep să îl laude și să se comporte față de el ca față de un Sfânt.

*

S-a mâhnit foarte mult, pentru că a dezlegat pe cineva de un păcat, care nu trebuia să fie dezlegat, pentru că atunci a fost mișcat spre milă.

*

Are o vedenie în care Îl vede pe Domnul, împreună cu Îngeri și Sfinți, în urma căreia înțelege ce înseamnă „să tacă tot trupul omenesc”. După aceea, Fericitul Gavriil a săvârșit întotdeauna Dumnezeiasca Liturghie cu lacrimi, mai ales la clipa invocării harului Sfântului Duh.

***

Predică la praznicul preaslăvit al adormirii Maicii Domnului (2010)

Iubiți frați și surori întru Domnul,

această comoară de har de la mijlocul lunii august, praznicul preaslăvit de astăzi, care e plin de o tristețe bucuroasă, ne reamintește lucruri foarte importante pentru viața noastră ortodoxă. Și, mai înainte de toate, ne propovăduiește cu putere faptul, că moartea e o adormire, un somn al trupului, din care ne va trezi Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, atunci când El va veni ca să judece viii și morții, și că trupul omului înduhovnicit nu e un cadavru ci e un locaș duhovnicesc al harului Prea Sfintei Treimi.

Însă, dacă trupul doarme și se odihnește în pământ, în pământul din care a fost luat, sufletul, partea spirituală din om, creația lui Dumnezeu, se întoarce la Creatorul ei pentru a primi răsplătire sau osândă. Iar când omul a fost plin de credință și de sfințenie, moartea nu este o dramă ci o mutare de la tristețe la bucuria și viața nemuritoare, la care, Arhanghelul Gavriil, din porunca Domnului, a chemat-o pe Maica lui Dumnezeu mai înainte cu 3 zile de adormirea sa.

Și aflăm din Sinaxarul zilei de astăzi, cum a primit Prea Curata Fecioară Maria și Maica Domnului vestea mutării ei la cele veșnice: „s-a bucurat cu bucurie mare, și de iubire și de dor câte avea pentru vestea aceasta, că se va muta la Fiul ei, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage” (Mineiul pe august, ed. 1929, adaptată, p. 168).

De aceea și noi, în Dumnezeiasca Biserică, ne-am adunat astăzi la rugăciune, retrăind cu tristețe și bucurie în sufletele noastre acest eveniment bucuros din viața Maicii lui Dumnezeu, pentru că știm că Maica lui Dumnezeu, „întru adormirea sa, nu ne va lăsa pe noi” (din Acatistul zilei), nu ne va uita, ci ne va purta mereu în rugăciunile sale cele preasfinte și va fi mereu cu noi.

Și nădejdea aceasta puternică, plină de evidența lucrurilor anterioare, că Maica lui Dumnezeu e puternica noastră apărătoare în ispite, nevoie și necazuri, face ca bucuria să întreacă tristețea acestei zile și să prăznuim, dumnezeiește, intrarea în bucuria cea veșnică a Stăpânei noastre, a celei care a arătat în sufletul și trupul ei totala supunere în fața lui Dumnezeu.

Pentru că Tradiția Bisericii lui Dumnezeu a păstrat cu sfințenie despre Maica Domnului adevărul preafrumos că nu a săvârșit păcat în toată viața ei, deși Maica lui Dumnezeu, a avut, ca toți ceilalți oameni, același ajutor dumnezeiesc pentru o viață sfântă. Însă în persoana ei, prin voia ei liberă și iubitoare de Dumnezeu (aceasta e bucuria întregii lumi!) păcatul a fost biruit de către iubirea de Dumnezeu.

Pentru că s-a păstrat curată, L-a primit întru multă curăție pe Fiul Cel Preasfânt al Tatălui, Care și-a construit trup din sângiuirile sale, și pururea Fecioară a rămas, ca una a cărei feciorie a fost nevătămată de nașterea mai presus de fire a Fiului din ea.

Și când vorbim despre aceste lucruri mult prea frumoase și pline de delicatețe dumnezeiască, vorbim despre ce frumusețe și sfințenie ontologice, în firea noastră, putem dobândi fiecare, dacă ne încredem cu totul Stăpânului și Domnului nostru și umblăm pe calea cea îngustă a poruncilor Sale.

Pentru că ceea ce s-a petrecut cu Maica Sa cea preaiubită se poate petrece cu fiecare dintre noi, atât cât putem fiecare dintre noi, pentru că prin iconomia Fiului pentru noi, ne putem deschide continuu iradierii slavei celei veșnice a lui Dumnezeu, care face și din umila noastră persoană un locaș al slavei Sale.

Și de aici înțelegem de ce ortodocșii se poartă cu atenție, cu iubire și cu evlavie față de trupurile celor adormiți întru dreapta credință. Pentru că ele nu sunt doar carne, ci carne umplută de har. Iar această carne sfințită de continua unire cu Domnul și de umplerea noastră de har ne arată faptul, că lumea aceasta, de după întruparea Domnului, nu mai e o lume a dramei, a plânsului nemângâiat, ci e o lume în care moartea devine o bucuroasă trecere la Domnul și începutul nunții celei veșnice.

Și, de aceea, și noi ne bucurăm astăzi pentru Stăpâna noastră.

Ne bucurăm pentru aceea în fața căreia s-au plecat măslinii.

Ne bucurăm pentru aceea care și-a pregătit înmormântarea cu bucurie.

Ne bucurăm pentru aceea căreia Gavriil, Arhanghelul, i-a dat o stâlpare de finic dumnezeiască.

Ne bucurăm pentru aceea, care ne-a promis și ne arată continuu ajutor și bucurie în viața noastră.

Ne bucurăm pentru aceea care a fost îngropată de Sfinții Apostoli și de Sfinții ierarhi Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei (Mineiul pe luna august, ed. 1929, p. 169), care au fost aduși la ea într-un mod minunat.

Ne bucurăm pentru aceea, care și-a dat sufletul în mâinile Preaiubitului ei Fiu întru rugăciune și bucurie dumnezeiască.

Ne bucurăm pentru aceea, a cărei înmormântare a fost un izvor de minuni și de vindecări.

Ne bucurăm pentru aceea pe care a prohodit-o Puterile cerești, pentru Împărăteasa întregii făpturi.

Ne bucurăm pentru aceea, care, în ziua a 4-a după adormirea ei, sfântul ei trup nu a mai fost găsit de Apostolul Toma în mormânt, pentru că el fusese ridicat de Domnul la ceruri ca o comoară de mare preț a întregului univers.

Ne bucurăm și preafericită este această bucurie dumnezeiască, pentru că astăzi s-au împlinit toate cele prorocite despre Maica Stăpânului și ea merge la Fiul ei Cel Preaiubit pentru ca să ne învețe și pe noi să iubim, să respectăm, să protejăm viața, familia, demnitatea omului și vocația îndumnezeirii sale.

Pentru că orice om are o vocație la venirea sa pe lume. Și orice om este o minune a creației lui Dumnezeu, care trebuie respectată, ajutată, îndemnată să își urmărească scopul personalizator și anume: îndumnezeirea.

Fiindcă avem diverse meserii, preocupări, înclinații, însă cu toții suntem chemați să ne bucurăm dumnezeiește și veșnic de comuniunea cu Prea Curata Treime, Dumnezeul nostru, comuniune care împlinește toate aspirațiile vieții noastre.

Și acum, când suntem ca un cor al iubitorilor de Dumnezeu, venit să prăznuiască trecerea la Domnul a Maicii Sale, trebuie să coneștientizăm faptul, că numai așa, în frățietate și bună înțelegere există înaintare în viața cu Dumnezeu și că Împărăția lui Dumnezeu e o comuniune a tuturor fraților în Hristos cu capul Bisericii, Hristos Domnul.

La înmormântarea Maicii Stăpânului au venit prietenii Lui. Și când Îl iubești pe Fiu, trebuie să o iubești tot la fel de mult și pe Maica Lui, de la care învățăm ce înseamnă iubirea și jertfelnicia pentru Hristos Dumnezeu. Pentru că nimic nu a căutat pentru sine Maica lui Dumnezeu, ci toată viața sa ne-a închinat-o nouă, celor care ne bucurăm, astăzi și veșnic, de consecințele acceptării și ale întrupării Fiului ei.

Iar cine nu știe să se bucure împreună cu Maica Stăpânului e un om necinstitor de Dumnezeu. Pentru că nu poți să Îl iubești pe Dumnezeu și să nu iubești și pe cei care sunt iubiți de El și sunt plini de iubirea pentru El.

De aceea, să nu fim necredincioși, ci credincioși, iubitori ai Stăpânului și ai Maicii Sale și  noi, cei care îi purtăm numele și avem exemplul ei în fața noastră întotdeauna, să ne înțelepțim dumnezeiește mereu și să arătăm că știm ce înseamnă să fim delicați, să fim atenți, să fim smeriți și iubitori de frați în viața noastră.

Dumnezeu să vă bucure și să ne bucure cu pacea și cu iubirea Sa de oameni întotdeauna, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, Maria, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy