Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la praznicul preaslăvit al adormirii Maicii Domnului (2010)

Iubiți frați și surori întru Domnul,

această comoară de har de la mijlocul lunii august, praznicul preaslăvit de astăzi, care e plin de o tristețe bucuroasă, ne reamintește lucruri foarte importante pentru viața noastră ortodoxă. Și, mai înainte de toate, ne propovăduiește cu putere faptul, că moartea e o adormire, un somn al trupului, din care ne va trezi Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, atunci când El va veni ca să judece viii și morții, și că trupul omului înduhovnicit nu e un cadavru ci e un locaș duhovnicesc al harului Prea Sfintei Treimi.

Însă, dacă trupul doarme și se odihnește în pământ, în pământul din care a fost luat, sufletul, partea spirituală din om, creația lui Dumnezeu, se întoarce la Creatorul ei pentru a primi răsplătire sau osândă. Iar când omul a fost plin de credință și de sfințenie, moartea nu este o dramă ci o mutare de la tristețe la bucuria și viața nemuritoare, la care, Arhanghelul Gavriil, din porunca Domnului, a chemat-o pe Maica lui Dumnezeu mai înainte cu 3 zile de adormirea sa.

Și aflăm din Sinaxarul zilei de astăzi, cum a primit Prea Curata Fecioară Maria și Maica Domnului vestea mutării ei la cele veșnice: „s-a bucurat cu bucurie mare, și de iubire și de dor câte avea pentru vestea aceasta, că se va muta la Fiul ei, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage” (Mineiul pe august, ed. 1929, adaptată, p. 168).

De aceea și noi, în Dumnezeiasca Biserică, ne-am adunat astăzi la rugăciune, retrăind cu tristețe și bucurie în sufletele noastre acest eveniment bucuros din viața Maicii lui Dumnezeu, pentru că știm că Maica lui Dumnezeu, „întru adormirea sa, nu ne va lăsa pe noi” (din Acatistul zilei), nu ne va uita, ci ne va purta mereu în rugăciunile sale cele preasfinte și va fi mereu cu noi.

Și nădejdea aceasta puternică, plină de evidența lucrurilor anterioare, că Maica lui Dumnezeu e puternica noastră apărătoare în ispite, nevoie și necazuri, face ca bucuria să întreacă tristețea acestei zile și să prăznuim, dumnezeiește, intrarea în bucuria cea veșnică a Stăpânei noastre, a celei care a arătat în sufletul și trupul ei totala supunere în fața lui Dumnezeu.

Pentru că Tradiția Bisericii lui Dumnezeu a păstrat cu sfințenie despre Maica Domnului adevărul preafrumos că nu a săvârșit păcat în toată viața ei, deși Maica lui Dumnezeu, a avut, ca toți ceilalți oameni, același ajutor dumnezeiesc pentru o viață sfântă. Însă în persoana ei, prin voia ei liberă și iubitoare de Dumnezeu (aceasta e bucuria întregii lumi!) păcatul a fost biruit de către iubirea de Dumnezeu.

Pentru că s-a păstrat curată, L-a primit întru multă curăție pe Fiul Cel Preasfânt al Tatălui, Care și-a construit trup din sângiuirile sale, și pururea Fecioară a rămas, ca una a cărei feciorie a fost nevătămată de nașterea mai presus de fire a Fiului din ea.

Și când vorbim despre aceste lucruri mult prea frumoase și pline de delicatețe dumnezeiască, vorbim despre ce frumusețe și sfințenie ontologice, în firea noastră, putem dobândi fiecare, dacă ne încredem cu totul Stăpânului și Domnului nostru și umblăm pe calea cea îngustă a poruncilor Sale.

Pentru că ceea ce s-a petrecut cu Maica Sa cea preaiubită se poate petrece cu fiecare dintre noi, atât cât putem fiecare dintre noi, pentru că prin iconomia Fiului pentru noi, ne putem deschide continuu iradierii slavei celei veșnice a lui Dumnezeu, care face și din umila noastră persoană un locaș al slavei Sale.

Și de aici înțelegem de ce ortodocșii se poartă cu atenție, cu iubire și cu evlavie față de trupurile celor adormiți întru dreapta credință. Pentru că ele nu sunt doar carne, ci carne umplută de har. Iar această carne sfințită de continua unire cu Domnul și de umplerea noastră de har ne arată faptul, că lumea aceasta, de după întruparea Domnului, nu mai e o lume a dramei, a plânsului nemângâiat, ci e o lume în care moartea devine o bucuroasă trecere la Domnul și începutul nunții celei veșnice.

Și, de aceea, și noi ne bucurăm astăzi pentru Stăpâna noastră.

Ne bucurăm pentru aceea în fața căreia s-au plecat măslinii.

Ne bucurăm pentru aceea care și-a pregătit înmormântarea cu bucurie.

Ne bucurăm pentru aceea căreia Gavriil, Arhanghelul, i-a dat o stâlpare de finic dumnezeiască.

Ne bucurăm pentru aceea, care ne-a promis și ne arată continuu ajutor și bucurie în viața noastră.

Ne bucurăm pentru aceea care a fost îngropată de Sfinții Apostoli și de Sfinții ierarhi Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei (Mineiul pe luna august, ed. 1929, p. 169), care au fost aduși la ea într-un mod minunat.

Ne bucurăm pentru aceea, care și-a dat sufletul în mâinile Preaiubitului ei Fiu întru rugăciune și bucurie dumnezeiască.

Ne bucurăm pentru aceea, a cărei înmormântare a fost un izvor de minuni și de vindecări.

Ne bucurăm pentru aceea pe care a prohodit-o Puterile cerești, pentru Împărăteasa întregii făpturi.

Ne bucurăm pentru aceea, care, în ziua a 4-a după adormirea ei, sfântul ei trup nu a mai fost găsit de Apostolul Toma în mormânt, pentru că el fusese ridicat de Domnul la ceruri ca o comoară de mare preț a întregului univers.

Ne bucurăm și preafericită este această bucurie dumnezeiască, pentru că astăzi s-au împlinit toate cele prorocite despre Maica Stăpânului și ea merge la Fiul ei Cel Preaiubit pentru ca să ne învețe și pe noi să iubim, să respectăm, să protejăm viața, familia, demnitatea omului și vocația îndumnezeirii sale.

Pentru că orice om are o vocație la venirea sa pe lume. Și orice om este o minune a creației lui Dumnezeu, care trebuie respectată, ajutată, îndemnată să își urmărească scopul personalizator și anume: îndumnezeirea.

Fiindcă avem diverse meserii, preocupări, înclinații, însă cu toții suntem chemați să ne bucurăm dumnezeiește și veșnic de comuniunea cu Prea Curata Treime, Dumnezeul nostru, comuniune care împlinește toate aspirațiile vieții noastre.

Și acum, când suntem ca un cor al iubitorilor de Dumnezeu, venit să prăznuiască trecerea la Domnul a Maicii Sale, trebuie să coneștientizăm faptul, că numai așa, în frățietate și bună înțelegere există înaintare în viața cu Dumnezeu și că Împărăția lui Dumnezeu e o comuniune a tuturor fraților în Hristos cu capul Bisericii, Hristos Domnul.

La înmormântarea Maicii Stăpânului au venit prietenii Lui. Și când Îl iubești pe Fiu, trebuie să o iubești tot la fel de mult și pe Maica Lui, de la care învățăm ce înseamnă iubirea și jertfelnicia pentru Hristos Dumnezeu. Pentru că nimic nu a căutat pentru sine Maica lui Dumnezeu, ci toată viața sa ne-a închinat-o nouă, celor care ne bucurăm, astăzi și veșnic, de consecințele acceptării și ale întrupării Fiului ei.

Iar cine nu știe să se bucure împreună cu Maica Stăpânului e un om necinstitor de Dumnezeu. Pentru că nu poți să Îl iubești pe Dumnezeu și să nu iubești și pe cei care sunt iubiți de El și sunt plini de iubirea pentru El.

De aceea, să nu fim necredincioși, ci credincioși, iubitori ai Stăpânului și ai Maicii Sale și  noi, cei care îi purtăm numele și avem exemplul ei în fața noastră întotdeauna, să ne înțelepțim dumnezeiește mereu și să arătăm că știm ce înseamnă să fim delicați, să fim atenți, să fim smeriți și iubitori de frați în viața noastră.

Dumnezeu să vă bucure și să ne bucure cu pacea și cu iubirea Sa de oameni întotdeauna, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, Maria, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Israelul: pământul mântuirii (documentar Trinitas TV)

Next

Sfântul Simeon Kholmogorov mărturisind despre Fericitul Gavriil (1)

1 Comment

  1. Bucura-te, Bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant !

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén