Prima parte

*

3 noiembrie 1999.

Fericitul Gavriil a avut mereu în fața ochilor inimii sale iubirea nemărginită a lui Dumnezeu și bunătatea Sa și a plâns foarte mult.

*

În anul 1900 a primit o cruce de piept din aur din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

*

Ajunge egumen, apoi schimonah-arhimandrit.

*

O spusă a sa: „Aveți grijă să mirosiți a călugări de la un kilometru!”. Adică aveți grijă ca să nu vă confunde oamenii cu altceva, ci să fiți ceea ce sunteți: monahi.

*

Se ocupă de agricultură în mănăstire și de gospodărirea ei. Aveau vaci în mănăstire, făceau unt, creșteau porci, aveau uscătorie de grâu, stupine, făceau o băutură asemenea șampaniei din miere fermentată, preparau var și alabastru, aveau fabrică de cărămidă, rezerve de cherestea, o fierărie, un atelier de făcut butoaie și ciubere din lemn de stejar, atelier de dulgherie, atelier de încălțăminte și croitorie.

*

Și într-o asemenea viață tumultuoasă, Fericitul Gavriil mărturisea: „Am învățat despre griji; și am mai învățat cât de impură este rugăciunea”, când e plină de atâtea griji.

*

Cu toate acestea, a purtat corespondențe cu fiii săi duhovnciești din afara mănăstirii.

*

În ziua de 7 ianuarie 1903 a avut parte de o vizită din partea demonilor, care au venit în chilia lui și au început să îi descopere păcatele fiecărui viețuitor în parte al mănăstirii, bineînțeles pentru ca să îl ducă la disperare și nu să îl ajute.

*

Tot despre această zi: „Dracii l-au înconjurat, iar unii au încercat să profaneze și să pângărească pereții, care tocmai fuseseră stropiți cu Agheasmă Mare. Alții au început să-i dezvăluie ascunzișurile sufletelor călugărilor și fiilor săi duhovnicești”.

*

Publică o cărticică despre rugăciunea lui Iisus. Ajunsese să spună rugăciunea inimii de 12.000 de ori pe zi.

*

Pravila de obște la chilii (după rugăciunea din Biserică): canonul Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Îngerului Păzitor, alături de un acatist.

*

Vede un demon în timp ce se ruga cu rugăciunea lui Iisus.

*

Cei care nu îi împlineau sfaturile aveau parte de mari neplăceri în viața lor.

*

Mărturisește despre modul cum lua o decizie sau dădea un sfat: „O simțire lăuntrică [a harului dumnezeiesc] mă povăuiește cumva”.

*

Scria scrisori pentru ca să îl avertizeze pe unul sau pe altul de vreun pericol sau pentru că era pătruns de grijă pentru ei.

*

Primește harisma înainte vederii de la Dumnezeu.

*

Primește apoi harisma vindecării oamenilor.

*

Izbucnind în lacrimi a spus: „O, cât de minunată e marea iubire a lui Dumnezeu!”.

*

Nu binecuvânta pe oricine iar când o făcea nu spunea la toți aceleași lucruri. Adică avea o binecuvântare particularizată.

Și nici nu se poate altfel, atâta timp cât binecuvântarea e stârnită de harul lui Dumnezeu la contactul cu omul ca atare, care e mereu altul.

*

Spre sfârșitul vieții nu își mai putea opri lacrimile, atunci când ele îi izvorau din inimă.

*

Era întotdeauna punctual.

*

„Simplitatea este dar al Duhului lui Dumnezeu. Omul nu poate obține nimic el însuși, dacă nu i-a dat Dumnezeu”.

*

„Simplitatea este nevinovăția sufletului”.

*

„Mâncați spre slava lui Dumnezeu”. Adică lăudând pe Dumnezeu. Bucurându-vă de cele pe care vi le-a dat Dumnezeu spre întărirea voastră.

*

În anul 1912 se îmbolnăvește de diabet.

*

Le anunță propria sa moarte și le spune: „Da, îmi pare rău pentru voi, atât de rău că nici nu vă pot spune!”.

*

Se împărtășea zilnic, în taină, cu Sfânta Euharistie.

*

Dorința sa: „Vreau să mă cufund în har. Mai înainte, am trăit stări de har izolate [adică intermitente, din când în când], dar este nevoie să am harul lui Hristos într-așa măsură, încât să rămână mereu cu mine, să nu mai plece niciodată. Trebuie să facem cunoștință, [în]de-aproape, cu cerul  și cu viața viitoare, să nu fim străini de ele”.

Trebuie să avem încă de acum stări proprii vieții veșnice, adică vederi extatice, pentru ca să știm pentru ce ne pregătim, unde vom trăi pentru veșnicie, ce înseamnă a te sfinți, pentru ce ne sfințim, pentru ce fel de viață.

*

„Cum aș puta să îmi aflu pacea [în veșnicie], dacă aș ști că unul dintre fiii mei nu e mântuit și nu e cu mine?”.

*

Începe să adauge la sfintele slujbe diverse canoane și rânduieli pentru biruința asupra nemților, cerând de la Dumnezeu ajutor pentru Rusia în toate felurile posibile.

*

Adoarme la Kazan, la ora 23. 10, la ultimele cuvinte ale canonului de ieșire a sufletului. Ultimele sale cuvinte: „Iertați-mă, părinte, pe mine, păcătosul!”. A primit Taina Sfântului Maslu pe patul morții.

*

Din testamentul său:

Pentru cel ce se simte păcătos și dorește o ușurare: Acatistul Preadulcelui Iisus și Canonul de pocăință către Mântuitorul.

Pentru un necaz oarecare: Paraclisul Maicii Domnului.

Pentru limpezirea sufletului: catisma a 17-a, din Psaltire, citită cu atenție.

***

Sfântul Mucenic Simeon Kholmogorov, autorul biografiei Fericitului Gavriil, era ucenicul acestuia. Ca mirean se numea Mihail Kholmogorov, fiind fiu de preot. Ca monah a devenit Simeon, de la numele Sfântului Simeon din Verkhoturie. Îl cunoaște pe Fericitul Gavriil în momentul când acesta a fost adus în spitalul ducesei Maria Pavlovna de la Pskov.

****

Did you like this? Share it: