Despre Fericitul Macarie de la Optina

Însemnări din data de 4 noiembrie 1999, cf. ed. rom.: Arhim. Leonid Kavelin, Starețul Macarie de la Optina, trad. din limba engl. de Paul Daniel, Ed. Bunavestire, Bacău, 1999.

*

Arhimandritul Leonid a fost unul dintre ucenicii Fericitului Macarie și a scris peste 270 de cărți în toată viața sa.

*

Fericitul Macarie de la Optina, ca mirean, se numea: Mihail Nicolaevici Ivanov. S-a născut în ținutul Dmitrov, gubernia Orel, dintr-o familie nobilă.

*

Când era copil, pentru că îl iubea foarte mult pe arhimandritul Teofan, a trecut prin ușile împărătești, care erau deschise, ca să vină la el.

*

Îi plăcea să citească de mic și cânta la vioară.

*

Spunea la un moment dat: „înțeleapta aduce-aminte de moarte rupe legăturile morții”, adică legăturile noastre cu păcatul, dar și cu frica de moarte și cu grijile inerente vieții de zi cu zi.

*

Un alt adevăr important al vieții noastre: „la vreme de întristare, sinceritatea [altora față de noi] poate fi o mângâiere”. Este o mare mângâiere, dacă vine de la cineva care înțelege situația noastră și se pătrunde de durerea și de dorul de a ne ajuta.

*

Trăiește în sihăstria Ploșcensk între 1810-1834.

*

Iubea să amintească adevărul experențial formulat de Sfântul Ioan Scărarul: „rănile descoperite [adică păcatele și patimile și ispitirile mărturisite duhovnicului sau Părintelui duhovnicesc] nu se vor face mai rele [decât sunt], ci se vor tămădui”.

De ce? Pentru că puterea păcatului constă în ascunderea lui, în neacceptarea lui, în socotirea lui a ceva bun pentru viața ta. În momentul când începi să te dezici interior de el și să vezi puterea lui distructivă în viața ta, atunci începi să te vindeci de acel păcat.

*

Devine rasofor sub numele de Melchisedec.

*

La data de 7 martie 1815, părintele Pavel îl tunde în monahism sub numele de Macarie, de la numele Sfântului Macarie cel Mare.

*

Devine prieten, cu o prietenie mare, cu schimonahul Atanasie, care fusese ucenicul Sfântului Paisie de la Neamț.

Iar schimonahul Atanasie avea următoarea rânduială de rugăciune, după învățăturile Sfântului Paisie: după Utrenie făcea Acatistul Mântuitorului și pe cel al Maicii Domnului, apoi o rugăciune care amintea de Patimile Domnului, condacele și troparele canoanelor din Acatistier, citea două capitole din Epistolele noutestamentare, apoi un capitol din Evanghelii, și rugăciuni către Maica Domnului și toți Sfinții, pentru sănătatea părinților și a fraților din mănăstire, pentru rude, cunoștințe și binefăcători.

Toate rugăciunile acestea le rostea dimineața și seara, însoțite de 200 de metanii.

*

Fericitul Macarie scria lucrurile importante, duhovnicești, pe care la auzea pretutindeni și le recitea.

*

La 27 mai 1817 devine ieromonah.

*

Se mută la Optina pentru a-i sluji Fericitului Leonid al Optinei.

*

Primește darul înainte-vederii.

*

„Dacă întrebi cu credință [dacă ceri cu credință un sfat] și primești sfatul meu, vei afla folos chiar și printr-un [om] păcătos”, așa cum se socotea pe sine.

*

Din descoperirea gândurilor în fața Părintelui tău duhovnicesc se naște paza minții, care e temelia bunei rânduieli lăuntrice.

*

Ascultarea de Părinții duhovnicești și de duhovnicul nostru naște smerenia.

*

Atenționa asupra faptului, să nu îl disprețuim pe cel smerit, pentru că el este iubit de Dumnezeu. Și prin disprețul față de el îl disprețuim pe Dumnezeu, care e prietenul lui.

*

Începe să facă vindecări și minuni și să îi vindece pe posedații de demoni.

*

Nu îi plăcea faptul, ca cei care sunt în legătură duhovnicească cu el să se împotrivească în cuvânt sau să se înalțe cu mintea. La fel, nu îi plăcea să se certe cu cineva pentru vreun lucru anume.

*

Era un om foarte smerit. A primit darul deosebirii duhurilor.

*

Și amintea spusa Sfântului Antonie cel Mare, care spunea că „dreapta judecată este ochiul și luminătorul corpului”, pentru că bunele decizii sunt cele care ne mântuie.

*

Sfântul Antonie cel Mare interpreta astfel Efes. 4, 26: „Soarele [dreapta judecată] să nu apună asupra mâniei voastre”. Să nu vă mâniați fără înțelepciune, fără folos!

*

Accentua foarte mult darul dragostei de Dumnezeu și de oameni.

*

Amintea cuvântul Sfântului Isaac Sirul: „Nu orice om tăcut este și smerit, dar orice om smerit este tăcut”. Iubește tăcerea, vorbește puțin despre sine și are o prestanță gravă în fața problemelor importante.

*

Când vreunul îl vorbea de rău pe Fericitul Macarie, el spunea: „Slavă lui Dumnezeu!”.

*

Avem fotografii cu el doar din anul 1858, cu un an-doi înainte să treacă la Domnul.

*

„Simplitatea și nerăutatea lui erau cu adevărat copilărești”, adică sfinte.

*

Se împărtășea o dată pe lună și atunci postea aspru.

*

Suferea de insomnie.

*

Se trezea de mai multe ori pe noapte.

*

Îi plăceau foarte mult cântările: 1. „Cel ce acoperi munții cu ape și pui nisipul hotar mări…”; 2. „Veniți să ne închinăm Celui în Treime lăudat…”; 3. „Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară…” (una dintre cântările inimii mele); 4. „Împărate ceresc…”.

*

„contemplâng făptura, se scufunda în tăcere în contemplația înțelepciunii Ziditorului”.

*

Când slăbea cu duhul, mângâierea Fericitului Macarie erau cântările bisericești.

*

Ajunge să aibă astm și crize hemoroidale.

*

În anul 1854, la 66 de ani, primește, ca duhovnic al mănăstirii Optina, distincția Crucea de Aur pentru lucrarea sa pastorală.

*

În 1857 primește o altă distincție: crucea pentru patriotism.

*

Plânge când aude de capitularea Sevastopolului.

*

E îndurerat și de martirizarea Sfântului țar Nicolae Pavlovici.

*

Reușește să publice 15 manuscrise rămase de la Sfântul Paisie de la Neamț.

*

Adoarme în Domnul la 7 septembrie 1860, la vârsta de 72 de ani, la ora 7 dimineața, în schitul mănăstirii Optina.

*

Ultimele sale cuvinte, după împărtășirea cu Domnul, cu mâinile ridicate: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru! Slavă Ție, Dumnezeul nostru! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”.

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *